Tocmai terminasem de făcut o vizită prietenului meu în covalescenţă, cofetarul, care se refăcea după o boală lungă şi grea, aşa că am luat-o încetişor spre casă, pe drumuri ocolite umbrite de galbeni castani. Era o dimineaţă liniştită şi frumoasă de toamnă iar pe chipurile oamenilor pe care îi întâlneam şi pe care îi salutam...

– Citeşte-mi o poveste, se trezi într-o dimineaţă de iarnă Luciana rugându-mă. – Am scris câteva rânduri, într-adevăr, am spus îngăduitor. Câteva pagini, am mai adăugat, simţind nevoia unei lămuriri. În ultimul timp, nu prea mai reuşesc să duc ceva până la capăt. – E bine şi atât. Te ascult. Mi-am îndreptat spatele, tuşind didactic...

“Regele este cel dintâi slujitor al statului!”. Aceste cuvinte, spuse cu mult timp în urmă, acum îl fac să zâmbească trist. Pentru că bătrânul kaiser este trist, fără nicio îndoială, fruntea lui mândră poartă urmele poverilor şi ale grijilor adunate de-a lungul vieţii. Regele este frumos, dar frumuseţea lui nu mai păstrează decât o rămăşiţă...

– Sora noastră este liberă, strigă împăciuitor preotul gras, ridicându-şi mâna profetic. Glorie lui Dumnezeu şi Trinităţii binefăcătoare! Aleluia! Mulţimea repetă în cor, satisfăcută şi epuizată de ceremonial. Preotul era pe jumătate adormit  de căldură şi de bunăstare, dar ritualul l-a făcut, în cele din urmă, cum trebuie şi misiunea purificatoare a fost dusă cu...