O carte-fenomen înainte de Eurocon
În perioada în care Gazeta SF a fost în vacanță, două evenimente internaționale importante au avut loc pe scena literaturii și artelor conexe SF&F: Worldconul de la Dublin și Euroconul de la Belfast. Pentru cine nu știe, acestea sunt „convenții” – bănuiesc că numele de „adunări” e desuet – ale autorilor, editorilor, dar mai ales...
Elysium (IV)
LORENA Din spate venea moartea, adusă de salturile tăcute ale hienelor. Privirile lacome ale fiarelor îmi ardeau umerii ca nişte raze laser. Le auzeam clămpănitul fălcilor, scrâşnetul colţilor, tot mai aproape. Aleea cotind la dreapta, fundătura; uşa galbenă… va fi acolo? Era. Am întins mâna spre clanţă, dar înainte să apăs am ezitat. Şi...
„București, 2058” de Roberto R. Grant
Despre „Zeul apatiei”, prima parte a cărții: „București, 2058”, am scris aici: (https://gazetasf.galaxia42.ro/zeul-apatiei-de-roberto-r-grant/) . La vremea respectivă, citisem doar această parte, într-o ediție din 1998, a editurii Sedona, colecția Insolit. De la vremea apariției, universul acelui roman a fost îmbogățit cu un nou volum, „Visul lui Stephen King”, roman apărut pentru prima oară în 2002...
Stanislaw Lem: un model de literatură SF
(Discurs în cadrul unei mese rotunde dedicate lui Stanislaw Lem, organizată de către Ambasada Poloniei la Chișinău) Probabil cea mai importantă calitate care face distincţia dintre o proză SF de valoare şi una mediocră este gradul în care această proză se distanţează de un anumit model de gândire tezist, schematic. Deşi unii consideră literatura...
Demitizarea supereroului în Titans
Echipa formată din tineri supereroi, Teen Titans, a devenit îndrăgită odată cu popularizarea seriilor animate Teen Titans (2003-2006) și Teen Titans Go! (2013-2018). În ciuda infantilizării la care au fost supuse personajele în Teen Titans Go!, care a distrus așteptările celor mai nostalgici fani, mulți au fost sceptici la anunțul unui serial web, Titans. Deși...
Sfârșit
Ne-am îmbrățișat pentru ultima oară pe podul Trun, din centrul orașului – cea mai înaltă structură rămasă în picioare după atacurile din ultima lună. Ne-am gândit că ar fi fost potrivit ca totul să se sfârșească acolo unde a început: prima noastră întâlnire avusese loc pe același pod, cu doi ani în urmă. Ada...
Addenda la „Despre bătaia de joc”
Articolul „Despre bătaia de joc” poate fi citit aici. Addenda: În articolul „Știința binelui și a răului” („National Geographic. România”, ianuarie 2018), este înfățișată tendința actuală în materie de interpretare și combatere a infracționalității. În spiritul abandonării tot mai vizibile a laturii speculative a psihiatriei, infractorilor psihopați, autori ai unor fărădelegi comise cu violență și...
Bumblebee – reîntoarcerea la poveste
După cinci filme Transformers, destul de haotice ca acțiune și mesaj, centrate mai mult pe partea de jucării, de mașini extraordinare ce se transformă din roboți în bolizi la modă și invers, ce încântă deopotrivă adulții și copiii, acest spin-off oferă un suflu proaspăt întregii francize. Seria Transformers face parte din categoria filmelor cu supereroi....
Ella
Katergarht Injah, celebru profesor de fizică atomică, născut în anul spațiului 3.383 pe Larya, o planetă situată în același sistem cu Imperia. Deși există dubii în ceea ce privește apartenența sa la Marele Imperiu Galactic, putem afirma cu tărie că acesta și-a ocupat locul binemeritat în istorie datorită cercetărilor sale în domeniul fizicii cuantice, un...
Nebula
Era ultimul meu august. Mă făceam că nu ştiu asta. Uneori, era greu. Alteori, aproape imposibil. Azi, mai mult ca oricând, mă săturasem să uit şi să lupt pentru o vagă speranţă de supravieţuire. Dar, mai presus de toate, mă săturasem să mă simt fals suicidară. Era cald. Totul strălucea în soare. Numai eu nu...
Mihai-Dan Pavelescu (Romania) – Best translator
Ne face deosebită plăcere să anunțăm că Mihai-Dan Pavelescu a primit premiul pentru cel mai bun traducător la Convenția Europeană de Science Fiction a organizației ”European Science Fiction Society”. Al 41-lea Eurocon s-a desfășurat la Belfast, Irlanda de nord, în August 2019. Felicitări, Mihai-Dan Pavelescu! Iată lista completă a câștigătorilor: HALL OF FAME Best...
Nu vom avea Distopicon
Cum bănuiesc că deja se știe, în ciuda efortului de susținere pe care comunitatea SF&F din România l-a depus, „bid”-ul României, reprezentat de proiectul Distopicon, înaintat de Darius Luca Hupov, a fost retras. România nu va organiza Euroconul din 2021. Redau mai jos scrisoarea deschisă a lui Darius, abținându-mă pentru moment de la alte comentarii....



comentarii recente