După cinci filme Transformers, destul de haotice ca acțiune și mesaj, centrate mai mult pe partea de jucării, de mașini extraordinare ce se transformă din roboți în bolizi la modă și invers, ce încântă deopotrivă adulții și copiii, acest spin-off oferă un suflu proaspăt întregii francize.
Seria Transformers face parte din categoria filmelor cu supereroi. Spre deosebire însă de majoritatea supereroilor din universurile DC Comics sau Marvel, aceștia sunt extratereștri neumanoizi. Puterile lor sunt date de tehnologia avansată și nu de schimbarea mediului, precum a lui Superman, sau a coborârii din mitologie, cum e cazul lui Tor și a suitei sale. Transformers sunt mașini ce formează o civilizație ajunsă la apogeu, trăind pe o planetă robotizată și ea, Cybertron, sau măcar mecanizată complet. În primele cinci filme, toate regizate de Michael Bay, lupta purtată de Autobots (roboții bunii: Optimus Prime, Ironhide, Jazz, Prowl, Arcee, Ratchet sau Wheeljack) cu Decepticons (roboții răi: Megatron, Starscream, Soundwave, Ravage, Laserbeak, Rumble, Skywarp și Shockwave), concentrează aproape în întregime desfășurarea acțiunilor, oamenii având un rol minor, de multe ori decorativ, ca victime, generând mici scene dramatice cu rolul de a-i individualiza pe roboții buni.
Bumblebee este altceva. Imaginea se mută de pe boți și războiul lor fără sfârșit pe tânăra Charlie (Hailee Steinfeld – nominalizată la Oscar pentru cel mai bun rol secundar feminin din True Grit, în 2010). Rămasă orfană de tată, cu o mamă iubitoare, dar un pic neatentă, un tată vitreg ce ține la ea într-un mod stângaci și un frate cocoloșit de restul familiei, Charlie moștenește de la tatăl ei o mașină veche și talentul de mecanic. Ea crede, într-un mod naiv și înduioșător, că dacă va repara mașina se va reface legătura specială avută cu tatăl și întreaga ei viață se va schimba în bine. Din nefericire nu reușește, dar, din fericire, căutând piese în atelierul unchiului ei, Charlie găsește, sub o prelată prăfuită, un Volkswagen Beetle, o broscuță cum este cunoscută la noi, seria 1967, de culoare galbenă, pe care unchiul i-o face cadou de ziua ei.
Cred că toți copiii, care au îndrăgit seria Transformers, și-au dorit să aibă pentru ei o mașină-robot. Nu una de jucărie, așa cum se găsesc în magazine, ci una reală. O jucărie de adult. Fetișizarea mașinilor și dotarea lor cu trăsături antropomorfe fiind bine cunoscută. În acest film visul devine realitate. Charlie, cea orfană de tată, ostracizată de mica societate adolescentină de la școala ei, exact în ziua în care împlinește 18 ani, îl va găsi pe B-127, un autobot de pe Cybertron, trimis de către Optimus pe planeta Pământ cu scopul de a stabili o bază pentru rezistență, până ce vor fi adunați și ceilalți autoboți din rezistență.
Cum am spus, accentul nu cade pe războiului dintre boți, deși atunci când aceste lupte au loc ele sunt spectaculoase, așa cum ne-am și aștepta de la un film cu Transformers. Figura centrală este Charlie și felul în care ea reacționează la întâlnirea cu B-127, modul în care se construiește prietenia dintre cei doi, ceea ce va influența atât cursul războiului, cât și viața personală a tinerei. Aici se poate simți ceva din magia filmelor din anii 80, ba chiar din celebrul film E.T., în felul în care Charlie folosește prietenia extraterestrului pentru a face față pierderii unui părinte.
Bumblebee mi se pare cel mai omogen film din seria Transformers. Michael Bay, care și-a pus amprenta definitiv pe întreaga concepție a seriei, a lăsat locul central lui Travis Knight, un regizor specializat în filme pentru copii și tineri, respectiv scenaristei Christina Hodson, a cărei sensibilitate și talent au condus la cel mai închegat scenariu din întreaga serie. Bumblebee, „doar un spin-off” reușește astfel să îmbunătățească imaginea întregii serii, poate chiar să o relanseze.
