Jed auzise deseori că înaintea morţii îţi revezi cele mai importante etape ale vieţii, dar n-o crezuse niciodată. Probabil că asta li se întâmplă doar acelora care mor în patul lor şi s-au resemnat demult cu ideea propriei dispariţii.
Puţin îi păsa dacă murea azi sau peste cincizeci de ani, dar, asemeni Jelenei, nici el nu voia să ajungă “un cadavru hidos”.
Taxiul se zdruncina din toate încheieturile, călcând scoarţa denivelată, izbind şi împingând maşinile abandonate. Jelena îşi urcase picioarele pe banchetă fiindcă apa pătrunsese în interior şi se uita înainte, cu respiraţia întretăiată şi ochii măriţi de groază.
Jed se lupta cu migrena şi zgomotul din timpane; impulsionat de încăpâţânarea lui Sakis, se întinse peste scaunul şoferului şi, prinzându-l de gât pe nenorocit, îi puse arma la tâmplă.
– N-am vrut să se ajungă aici! mârâi el în urechea omului. Opreşte sau nu răspund de mine!
Cu faţa umedă şi congestionată, Sakis se chinuia să-i desfacă braţul de pe gâtul său. Jelena ţipă panicată, neîndrăznind să se amestece. Unghiile lui Sakis îi sfâşiară braţul lui Jed; omul urlă de durere şi slăbi strânsoarea, în timp ce bărbatul îşi scutura, dezgustat, degetele pătate de sânge.
– Terminaaţi! ţipă Jelena, plângând în hohote.
Aburii îngreunau vizibilitatea şi fata vedea deja stropii fierbinţi lingând geamurile maşinii.
– Nu!! Sakis, ai înnebunit?!… strigă fata îngrozită.
Bărbatul reuşi să scoată pistolul din sacou, dar Jed îl lovi peste mână, făcându-l să scape arma. Cu un ultim efort, îl trase pe Sakis de grumaz, cu riscul de-al sugruma, şi îi înfipse pistolul sub bărbie.
– Opreşte!!
Green trase volanul, ieşind de pe carosabil, pe un loc uscat, iar când se simţi eliberat îşi lăsă capul peste braţele încrucişate pe volan şi izbucni într-un plâns zgomotos.
Jed şi Jelena se priviră uimiţi. Fata întinse mâna spre Sakis, căutând din priviri acceptul lui Jed; interdicţia lui mută o determină să-şi retragă mâna, oftând.
Sakis! Hei, vorbeşti cu noi? strigă Jed, aplecându-se şi bătându-l uşor pe spate, mai mult pentru liniştea Jelenei.
Omul îşi ridică fruntea şi se uită stânjenit către fată.
–  Îmi pare rău. Cuvintele se formară pe buzele sale, dar vocea nu se auzi; repetă scuza, apoi îşi lăsă capul pe braţe, scâncind.
–   Ce e?…  întrebă Sakis, pe când bărbatul cobora din maşină. Îl urmări încruntat. Unde pleci, Jed? strigă el.
Bărbatul se lovi de unul din paramedicii coborâţi din cele două ambulanţe abia sosite şi se îndreptă şovăielnic către maşina poliţiei.
Gheizerul scăzuse în intensitate.
Sakis îl strigă din nou, ridicând tonul. Jed se răsuci spre taxi şi îl văzu pe Sakis panicat, cu un picior trecut dincolo de prag.
Ce vrei? întrebă sec.
Ai… ai grijă… se bâlbâi el văzând că nu mai poate domina situaţia.
Jed îşi flutură mâna, semn să fie lăsat în pace şi înaintă spre poliţistul din faţa maşinii.
Ofiţer Larkin. Aveţi probleme, domnule?
Nu, nu s-a întâmplat nimic, minţi Jed. Voiam să vă întreb altceva.
–      Cu ce vă pot fi de folos?
Am auzit despre un hotel anti-apocaliptic, spuse Jed cu simplitate, de parcă ar fi vorbit despre vremea de afară.
Omul îl privi întrebător şi pufni.
Da, recunoscu el cu voce joasă, dar cred că aţi auzit şi despre preţul biletului.
Lui Jed îi trecu prin minte că omul vrea să-i propună vreo afacere ilegală, dar se dezmetici imediat, dându-şi seama că bărbatul reprezintă legea. Şi totuşi, parcă în situaţia de faţă ar fi fost scuzabil.
E la trei străzi de aici, continuă ofiţerul zâmbind, dar nu aveţi nicio şansă să mai intraţi la ora asta. Jed încuviinţă şi îi întoarse spatele, mormăind ceva ce aducea a mulţumire. Să nu plecaţi, am dori să-l interogăm şi pe şoferul taxiului, îi strigă poliţistul din urmă.
Nu mai aşteptă răspuns, grăbit să dea ajutor unei femei opărite la picior.
Jed urcă în taxi şi trânti portiera. Sakis, ce aşteptase cuminte uitându-se în oglindă, blocă încuietorile.
–    Ce e, Sakis? întrebă bărbatul cu glas aspru şi scăzut.
–     Nu ştii cu cine te pui, dragule, veni răspunsul către reflecţia din oglindă.
Jelena urmărea încordată schimbul de replici.
–    Crezi că dacă m-ai învins mai devreme sunt un om slab? mai zise el. Află că am dat peste mulţi curajoşi ca tine prin închisoare, băieţi ce se credeau deştepţi şi credeau că fac regulile pe acolo. Dar nici ei nu ştiau cu cine se pun.
–    Am crezut într-un cartier periculos, deci nu-mi ţine predici, zâmbi Jed.
–    Daa, ai fosta singura fată între băieţi şi ai devenit băieţoasă ca să ţii pasul cu ei, rânji Sakis.
Jed plecă enervat.
–     Dacă voiam să te denunţ, o făceam demult.
–     Nu e timpul pierdut, scumpule, zise bărbatul pe jumătate sarcastic, pe jumătate ameninţător. Nici pentru tine, dar nici pentru mine, adăugă punând accentul pe conjuncţie.
Jed tăcu. După părerea lui, un om care şi-a lăsat familia să moară în felul cum a făcut-o Sakis, e un criminal de doi bani. Cu toate astea, el se arătase destul de instabil ca să facă lucruri nefăcute până atunci.
Poliţia e la câţiva paşi mai încolo şi dacă nu eşti prost, după cum te-ai lăudat, te-ai purta cu mai multă luare aminte ca să nu intre ăştia la bănuieli. Aşa că mai bine ne-am căra repede de aici.
Jelena încuviinţă.
De ce n-ai spus nimic? întrebă Sakis, deblocând portierele.
Nu ştiu, mărturisi Jed, ridicând din umeri. Cred că n-aveam chef de complicaţii, mai ales că îţi sunt complice acum.
Jelena făcu o grimasă de parcă ar fi simţit un gust amar; probabil că o îngrozea ideea de complicitate.
–   Trebuie să ne mişcăm, propuse Jed. Să ieşim la metrou şi de acolo către adăpost.
Cei doi părăsiră taxiul alături de el fără niciun fel de comentarii, lucru care-l mulţumi pe Jed. Până la urmă, el deţinea calităţi de lider şi faptul că îi dădeau ascultare putea fi benefic pentru toţi.
Nu-l deranja imaginea dezastrului, cu stâlpi răsturnaţi, maşini zdrobite, clădiri avariate sau chiar prăbuşite. Nici Sakis nu părea afectat, dar Jelena începea să-l îngrijoreze iar şi asta îl uimea.
Fata păşea cu grijă, să nu se lovească de obiectele căzute sau să se taie în cioburi, se ferea de oamenii ce treceau pe lângă ei, speriaţi, nervoşi sau răniţi, şi-şi îmbrăţişa cu braţele trupul plăpând, scuturat de frisoane. Se trudea să ţină pasul cu bărbaţii şi respira cu dificultate.
Jed se opri puţin şi fără a şti exact motivul, o trase lângă sine, înconjurând-o cu braţul.
– Ţi-e frig?…
– Nu, spuse ea zâmbind ruşinată, e pe fond nervos, din cauza sperieturii. Mulţumesc.
El clătină din cap, întristat, în semn că n-are pentru ce.
–   Am înţeles că e un hotel elegant, zise Sakis, sărind peste o pancartă răsturnată.
–   Da, e un adăpost blindat, cu condiţii de hotel elegant, construit de un afacerist pe nume Vicino. Sună bine, numai că sunt doar patru mii de locuri disponibile şi trebuie să te înscrii pe lista de aşteptare ca să cumperi bilet de cazare.
–    Deci mergem la vânătoare de bilete, râse Sakis, fără a şti ce spune.
Jed simţi o arsură în umăr, apoi alta în piept şi în nici două secunde căzu la pământ sub o rafală de cărămizi. Nu simţea durerea, unica lui raţiune era să îndepărteze cât mai curând pietrele acelea. Alte mâini îl ajutau şi auzi vocea lui Sakis; acesta îl trase cu putere, iar în clipa următoare îl târa după el în timp ce o împingea pe Jelena, forţând-o să alerge, el însuşi alergând în spatele ei.
Percepu un zgomot de parcă s-ar fi prăbuşit întreaga lume, apoi se făcu tăcere şi un praf gros li se aşeză pe feţe şi haine. Simţindu-se eliberat din strânsoarea lui Sakis, bărbatul căzu pe asfalt şi, deschizând ochii, văzu magazinului pe lângă care treceau mai devreme prefăcut într-o masă de fier şi beton.
Sakis îl apucă de subţiori şi îl ridică, asigurându-se că e bine, apoi îi mângâie părul fetei, încercând s-o calmeze.
–   Haideţi! îi încurajă el.
Un timp merseră tăcuţi, unicul sunet fiind suspinele înăbuşite ale Jelenei. Jed se chinuia să înţeleagă ce fusese în mintea criminalului când îi ajutase. Se întreba, în glumă, dacă oare salvarea unor suflete pe lumea asta ar putea să scadă din greutatea păcatelor lui Sakis când sufletul acestuia va fi pus pe cântar, pe lumea cealaltă.
–   Nu mai vrei să ne omori? îi zise pe un ton sarcastic.
–   N-am vrut să vă omor, spuse cu glas surd.
–   Dar ce s-a întâmplat? se interesă Jed cu un zâmbet.
–   Câteodată trebuie să faci rău ca să fie bine, să treci prin iad ca să poţi ajunge în Rai. Dar m-am înşelat, rosti el cu un zâmbet amar. Jelena îl privi întristată, iar Jed clătină din cap. Mi-am ucis familia, crezând că astfel îi salvez; îmi imaginam că Îngerul apărut în vis a venit cu acea poruncă cu care sosise, în vechime, la Avraam. Doar că eu n-am fost oprit în clipa fatidică.
–   A fost un simplu vis, încercă să-l consoleze Jelena.
–   Da, un vis sugestionat de profeţia nebunului de Camping, continuă cu un accent ameninţător. Şi atunci a cui este vina, dacă nu a lui? Jed îl fixă cu privirea. Am profitat de revoltă şi am fugit; trebuia să-l întâlnesc pe acest profet, să-mi dea socoteală pentru balivernele lui. Iar el este în comă în Fort Knoxul mă-sii…
–   Să-ţi dea socoteală Camping că spusele lui te-au făcut să visezi?… Jed se amuză fără să vrea. Iartă-mă, prietene, dar locul tău e într-un spital de boli mentale.
–    Iar statul Texax m-a condamnat la pedeapsa capitală, spuse el cu un amestec de uimire şi amuzament. Uite, eu ştiu că nu sunt în toate minţile, dar n-am fost aşa mereu; dacă nu m-ar fi îndopat cu medicamente…
–   Da, Sakis, mereu e vina altuia, îl întrerupse Jed, tu eşti un sfânt!
–   În aceeaşi măsură în care eşti tu credincios, glumi bărbatul. Voiam să spun că  din cauza pastilelor m-am schimbat radical; înainte, credeam cu prea mult zel şi am înţeles greşit semnele din jurul meu, iar acum mi-am făcut un motiv existenţial din confruntarea cu profetul.
– Ok, şi pe urmă? întrebă Jelena.
–  Cum i-am zis lui Jed, merg să-mi ispăşesc pedeapsa.
–  Eu credeam că vrei să trăieşti şi să-ţi continui viaţa mai departe, în credinţă. Să te conformezi cu ideea că ai greşit şi că trebuie să lupţi acum pentru bucăţica ta de Rai. Familia ta te aşteaptă acolo, să nu uiţi asta.
Sakis o privi lung şi suspină.
Jed nu se miră că intrarea în metrou era blocată. În fond, acesta era un alt tip de adăpost.
Îşi făcură loc prin mulţime, Jed ţinând-o de mână pe Jelena ca să nu se piardă. Ajunsese înaintea treptelor când se auzi strigat pe numele mic şi de o voce străină. Întoarse capul şi îi zări pe Paris şi Love, la câţiva metri de el, făcându-i semn cu braţele.
„Mda, „Love in Paris” , fiindcă acesta e un parfum celebru, se maimuţări el, imitându-l pe tânăr. Mai bine, „Paris in Love” şi subliniem asta în Kama Sutra.”
Râse şi-şi continuă drumul fără să-i bage în seamă.
–   Pace! Pace, prietene, că mai avem puţin! strigă Paris, forţându-l pe Jed să-l înjure printre dinţi.
Îmbrânciţi, zgâriaţi şi insultaţi, intrară în final în incinta metroului. Jed o trase pe fată după el, către scările ce duceau la peron, dar se ciocniră de o tânără cu nişte pliante în mână; în urma impactului, ea scăpă pliantele pe jos şi, ignorând aglomeraţia, se aplecă să şi le adune.
Aruncându-şi ochii peste un fluturaş care i se agăţase de tricou, observă acelaşi pliant pe care-l găsise pe clanţa uşii. Înjură şi întinse braţul, înlăturând-o pe femeie din calea lui.
–  Aşteaptă! strigă ea, trâgându-l lângă un perete. E ultima ta şansă, frate. Întoarce-te la Iisus!
–   Ce?! Eşti nebună? o apostrofă Jed, ignorând protestele Jelenei.
–   De ce o cerţi? urlă Sakis. Fiecare om are drept de liber-arbitru, nu? Eu nu te-am judecat pentru necredinţa ta.
–   Am o întrebare pentru tine, insistă ea către Jed. Eşti gata pentru Revelaţie?
Jed îi aruncă o privire lui Sakis, apoi se concentră asupra tinerei.
–   Am şi eu o întrebare pentru tine, domnişoară…
–   Eris… Eris mă numesc, îngăimă ea.
–   Domnişoară Eris, reluă Jed, agasat, de unde ştii că Apocalipsa n-a fost deja şi tu n-ai fost pe listă pentru a fi salvată?
Eris îl privi neîncrezătoare, ca un copil ce tocmai a aflat că nu există Moş Crăciun.
–    Ce vrei să spui?… Nu, spune-mi, te rog, ce vrei să spui, insistă ea şi Jed văzu cum ochii i se umezesc.
–    De câte ori aţi aşteptat până acum Sfârşitul lumii? Sunt sigur că ştii ce s-a întâmplat în 2005. Membrii unei comunităţi religioase s-au adunat într-o catedrală, îmbrăcaţi în cele mai bune haine şi cu câte o Biblie nouă, în mână. Şi nu s-a întâmplat nimic.
–    Ştiu, am fost acolo, murmură Eris cu dezamăgire în glas.
–    Ai vreo garanţie că nu se va petrece şi acum la fel? o întrebă el sarcastic.
–     Sigur, calculele domnului Camping, spuse ea cu seninătate. Jed pufni; dacă fata asta credea în profet, n-avea niciun sens să mai   discute cu ea. De cât timp n-ai mai deschis Biblia? De cât timp nu te-ai mai rugat?… îl chestionă ea cu un fel de îngrijorare.
–     Am înţeles, domnişoară, rosti el cu un zâmbet vag şi se întoarse spre scară.
–     Ai unde să mergi? o întrebă Sakis cu blândeţe, atingându-i umărul. Fata îl studie puţin şi clătină din cap. Atunci mergi cu noi.
–     Te cunosc, spuse Eris cu simplitate, eşti ucigaşul de la ştiri. Sakis o fixă cu privirea. Te-ai rătăcit, nu-i aşa? continuă, netezindu-i o şuviţă rebelă, castanie. Bărbatul încuviinţă, captivat de gingăşia zâmbetului ei. Eu ştiu cărarea ce te poate aduce înapoi, pe drumul bun.
Chipul lui Sakis se lumină într-un zâmbet.
–     Jelena mi-a zis că am pentru ce trăi, iar tu îmi oferi sprijinul moral ca să-mi găsesc izbăvirea.
Femeia zâmbi şi luă mâna Jelenei.
Jed se străduia să se calmeze. Crezuse că dacă ar fi ales tabăra credincioşilor, ar fi ales bine, dar uite că s-ar fi înşelat, că nu putea să-i sufere. Se gândi că enervarea asta era motivată de faptul că efuziunile îi încetineau, dar se prinse curând că de fapt îl deranja excluderea din discuţie. Pentru cei trei el nu era decât un ateu nenorocit.
Îi privi cu ură. Nu-şi amintea să-i fii invitat să i se alăture, dar dacă o făcuseră trebuiau să-l asculte.
–      Să mergem, le spuse Jelenei şi lui Sakis.
–      Ea vine cu noi, zâmbi bărbatul.
–       Nu, rosti el cu fermitate. Domnişoară, i se adresă fetei, dacă vrei o donaţie pentru copii bolnavi sau pentru orice altceva, îţi ofer cu plăcere.
Şi începu să se caute prin buzunarele sacoului.
–      Nenorocitule, mârâi Sakis.
Jed îi aruncă o privire de parcă l-ar fi muşcat. La câţiva metri de ei, doi poliţişti se străduiau să facă puţină ordine prin mulţime. Ascultând de un impuls de moment, Jed se îndreptă spre ei.
Se nimeri să stea cu faţa spre poliţişti, aşa că văzu cum Sakis, uimit, rămâne locului, uitând să mai respire. Nu ştia cum trebuie formulat un denunţ, nici nu ştia dacă asta vrea, de fapt, aşa că spuse ce-i veni în minte, fără a-şi lua ochii de la Sakis; cu mişcări lente, omul îşi introduse mâna în interiorul sacoului, scoase arma şi-şi lipi ţeava de tâmplă.
Jed îngheţă. Din două salturi fu lângă Sakis şi îi smulse pistolul din mână. Poliţiştii îl întoarseră cu spatele şi îi puseră cătuşele; Sakis nu se împotrivi. Nici acum nu izbutea să-şi dezlipească privirea de a lui Jed, care-i şopti cu un rânjet:
–     Ţi-am zis să nu fii prost.
După ce poliţiştii se îndepărtară cu Sakis, Jed întinse mâna după Jelena, dar ea îl respinse. Coborâră scările, fără să-şi vorbească şi se opriră pe peron.
Pe monitoarele pentru ştiri rulau două filmuleţe, primul fiind declaraţia lui Camping, iar al doilea reclama Vevo de trei minute şi treizeci şi şapte de secunde pentru hotelul lui Vicino. Deşi ambele filmuleţe erau înfricoşătoare, Jed găsi că reclama primea toate aplauzele la un festival de filme horror.
–    Nu vreau să fii supărată pe mine, îi spuse Jelenei în timp ce se uita dacă apare vreun tren. Ai văzut că era să ne omoare; cine ştie ce intenţii avea de ne-a salvat de clădirea aia.
Jelena îşi ridică privirea spre el.
–    Eşti un om rău, Jed.
–    Cineva spunea că noi considerăm rău ceea ce credem noi că ar fi aşa fiindcă nu am cunoscut niciodată răul pur. Cum ai putea dovedi că eu sunt rău? Sau că tu eşti bună? Ce mă face pe mine să fiu rău şi ce te face pe tine să fii bună? Şi, cu drept te-ai crede mai bună decât mine, doar fiindcă tu crezi şi eu nu? Eu am făcut ce am socotit a fi corect şi corectitudinea nu înseamnă răutate.
–     De ce nu crezi? întrebă ea după un moment de tăcere.
–      Dacă ar fi să cred, aş crede poate în profeţiile mayaşe. Am fost în Mexic, am pipăit monumentul, am descifrat inscripţiile gravate pe plăcuţele de piatră. Un mare războinic se va ridica; voi, credincioşii, puteţi crede că este a doua venire a lui Mesia. Sau puteţi să nu credeţi deloc în asta. Un lucru e însă cert, pe 21.12.2012, Soarele se va alinia cu Calea Lactee şi fluxul energetic dinspre Terra se va opri. Pentru întâia oară în douăzeci şi şase de mii de ani. Îţi dai seama?… Şi totuşi, chiar dacă este finalul celui de-al cincilea ciclu solar, asta nu este egal cu sfârşitul. Oricum, calendarul mayaş are o eroare între cincizeci şi o sută de ani.
–     Iar calendarul evreiesc se încheie în 2240, adăugă Jelena.
–     Întocmai, încuviinţă el zâmbind.
Trenul se opri; Jed prinse mâna fetei, care nu se mai împotrivi, şi, după un efort asemănător celui prin care intraseră în metrou, reuşiră să urce într-unul din vagoane.

 

Aurelia Chircu s-a născut pe 13 februarie 1980 în Bucureşti. Activitatea literară şi-a început-o în 1996 când a publicat în revista şcolară Noi despre noi din Alba-Iulia. A publicat în în revistele online Egophobia, Faleze de piatră şi Suspans.