„Un lung drum spre o planetă mică și furioasă” de Becky Chambers

Titlu: „Un lung drum spre o planetă mică și furioasă”; autor: Becky Chambers; traducător: Alexandru Voicescu; editura: Herg Benet

          Într-o perioadă în care genul Space opera e dominat tot mai clar de viziunile „dark”, inspirate din conștientizarea faptului că spațiul cosmic e un loc neprimitor și psihic alienant, a scrie despre călătoriile prin spațiu și despre contactul cu alte specii inteligente într-o manieră optimistă, chiar hazlie, poate părea cumva naiv. Vremea SF-ului care glorifica eforturile omenirii pentru cucerirea spațiului par apuse, ele aparținând mai degrabă anilor 80 decât celor pe care-i trăim.

          Iată însă că, dacă e foarte bine scrisă, o carte poate răsturna paradigma. Și, din punctul meu de vedere, cu „Un lung drum spre o planetă mică și furioasă”, Becky Chambers exact asta reușește. Alegându-și un personaj central neinițiat, în persoana grefierei Rosemary Harper, autoarea ne poartă prin galaxie, de la o planetă la alta și de la o aventură la alta, explicându-ne în același timp regulile după care funcționează călătoria interstelară precum și cele care guvernează AG, organizația speciilor „sapiente” din galaxie.

          Deși plotul este unul standard, la fel ca modul de a-i prezenta cum funcționează lumea unui personaj neștiutor și implicit și cititorului, felul în care Becky Chambers alege să-și contureze personajele, atât pe cele umane cât și pe cele non-umane, reușește să facă din această carte una absolut fermecătoare. De la particularitățile fizice, care îi aseamănă pe extratereștri cu șopârlele, felinele sau chiar cu insectele terestre, particularități care le modelează în mod ingenios comportamentul, mai ales pe cel de natură sexuală, la relațiile inter-specii bazate pe interese comerciale sau pe animozități istorice, fiecare aspect este atent studiat și niciun element nu pare așezat la întâmplare.

          Lumea în care se desfășoară acțiunea nu e deloc una simplă. Deși comportamentul celor mai multe dintre personaje, limbajul și, în general, atitudinea lor față de viață sunt specifice unui Young adult, complexitatea lumii este proprie unui roman de mare întindere, cu considerații politice foarte serioase. Avem pe de o parte personaje precum Kizzy și Jenks, doi tehnicieni umani petrecăreți și dispuși să experimenteze orice, Sissix, pilotul navei, o femelă aparținând unei specii cu sânge rece, foarte libertină după standardele umane, dar nu și după cele ale speciei sale, însă pe de altă parte avem și o preocupare puternică pentru considerentele politico-economice care modelează lumea și pe efectul pe care conflictele armate îl are asupra psihicului uman.

          Practic, ne sunt prezentate viziunile unor persoane foarte apropiate, cu moduri de gândire ușor de urmărit, asupra unor probleme majore cu care omenirea se confruntă și acum, precum terorismul, xenofobia, inegalitatea de șanse sau traficul cu arme, toate mergând spre întrebarea „ce înseamnă să fii om?”.

          Capitolele cărții spun fiecare câte o poveste, unele fiind dedicate unui anume personaj, însă fiecare dintre ele producând efect în următoarele. Dacă ar trebui să reproșez ceva cărții, probabil că acel lucru ar fi lentoarea cu care intră în acțiunea propriu zisă, capitolele introductive părându-mi-se puțin cam prea lungi. Însă și aceste capitole abundă în acțiune. De exemplu, modul în care Wayfarer, o navă de „tunelare” străpunge spațiul nu e doar povestit ci asistăm la o demonstrație. Din acest punct de vedere se pare că Becky Chambers a avut mare grijă să respecte principiul „show, don’t tell”.

          Sfârșitul cărții mi s-a părut foarte bun, deși poate ideea celor răi dându-și arama pe față nu e chiar o noutate, însă întrebările pe care le ridică asupra ideilor de toleranță și dezbatere versus unanimitate și totalitarism au fost foarte ingenios insinuate. La fel și ipocrizia cu care interesul material al guvernării primează în fața bunăstării popoarelor în orice interacțiune. Mi-a plăcut mult să găsesc probleme cu care omenirea se confruntă chiar acum, hiperbolizate la nivel galactic și prezentate pe înțelesul tuturor.

          Cu toate că are 500 de pagini, cursivitatea scrierii și naturalețea povestirii o fac foarte ușor și, mai ales, plăcut de parcurs. Pe site-ul Tor.com este descrisă ca: „Un roman care poate readuce încrederea în science-fiction.“ și probabil că este cea mai potrivită frază. Pentru cititorul neatras de SF-urile „Hard” sau „Dark”, „Un lung drum spre o planetă mică și furioasă” poate fi recomandarea perfectă pentru a descoperi SF-ul. Iar dacă acest lucru nu se va întâmpla, cititorul nefiind cucerit de atmosfera grandioasă a galaxiei populate de o mulțime de specii care o străbat, cel puțin personajele vor rămâne vii în mintea lui, multă vreme după ce va fi terminat cartea.