Am spus, mai în glumă mai în serios, că-l bănuiesc pe Lucian de legături secrete cu rase extraterestre, care periodic îl contactează pentru a-l duce să le viziteze planetele. Așa mi-am explicat eu multitudinea de detalii din cărțile lui referitoare la diverse lumi și noduri ale Universului.
În „Vraciul de pe norul interior”, personajul principal era o urklină în căutarea propriei meniri. S-a aruncat orbește în aventura ce urma să-i confirme numele (Aducătoarea-leacului), neștiind că misiunea avea să se dovedească de o mai mare însemnătate decât ar fi îndrăznit să bănuiască. Acel space-opera conține una dintre cele mai curate descrieri ale unui act de tandrețe între reprezentanții a două rase diferite. (O dovadă de curaj din partea autorului, care recidivează oarecum pe această temă, în noul volum al „Universului Frontierei”.)
Nici în „Ultimul flux” nu vom întâlni super-eroi cu puteri nebănuite sau mașinării de luptă demne de filme de Oscar. E tot o călătorie, de data aceasta cu mai mulți participanți. Scoși din lumile lor, trimiși cu scopuri aparent comerciale spre Consiliul Tuturor Lumilor, au ocazia de a se cunoaște între ei și a se descoperi, fiecare, pe sine. Omul nu e prezent decât ca partener într-o simbioză psihică cu un nihr. Cele două rase au ales forma aceea de conviețuire pentru a-și salva specia. Linnii de pe Ceòl Mór au familii formate din cinci mebri: doi masculi, două femele și un asexuat. Numele lor, precum și modurile de comunicare, sunt complexe, cu conotații din muzica simfonică. Brissii înaripați duc o viață tihnită pe Siangfu, cufundați aproape permanent într-o stare de misticism.
Mi s-a părut folositoare ideea de a adăuga, la finalul cărții, desene înfățișând speciile cărora le aparțin personajele. E o ocazie bună pentru ca cititorul să le compare cu descrierile care, în minte, i-au generat imagini. Însă, oricum ar arăta membrii acestei misiuni, au o trăsătură comună: simțirea.
Rasele diferite au propriile interese, călătoria ce pare a fi făcută din altruism pentru linni are însemnătăți diferite pentru fiecare individ, dar și pentru civilizația pe care o reprezintă. Atmosfera idilică din „Vraciul de pe norul interior” a dispărut; aici sunt: alianțe încheiate sau destrămate, negocieri dure, sex, violență, consum de droguri (psihotrope), chiar și crimă. Adică realism.
Unul dintre aspectele care m-au surprins a fost abordarea extratereștrilor din perspectiva unuia de-al lor, nu a unui pământean, dispărând astfel posibilitatea strecurării vreunei insinuări generate de prejudecăți sau tabu-uri. O notă de veridicitate ce apropie cititorul neutru de text, dar îl șochează pe cel pudic, e dată de descrierea unui ritual de împerechere între doi linni. Dacă ne-am aștepta ca omul să fie singura rasă ce face sex pentru plăcere, iar restul viețuitoarelor – fie ele înzestrate cu conștiință sau nu – doar pentru perpetuarea speciei, vom asista uimiți la trăirile extrem de intense ale unei perechi ce se descoperă, fizic și psihic, cu ocazia călătoriei. Pentru unul dintre ei e confirmarea că nu trebuie să mai stea vreodată, în umbra vreunui alt seamăn, că-și poate croi o viață nouă.
Ce a adus nou: Diversitatea de rase, adaptabilitatea acestora, disponibilitatea de a-și părăsi confortul căminului pentru un scop străin, descrierea minuțioasă a planetelor, mediilor de viață diferite, proceselor de formare / exprimare a ideilor ori de percepție / interpretare a stimulilor externi.
