Khar

Ar fi dorit să spună ceva înţelept. Ceva care să fi oferit nu doar o soluţie, ci mult mai mult. O frază

Terraformare - desen Andra Astefanesei

Terraformare - desen Andra Astefanesei

care să rămână în memoria colectivă a triburilor de pe Khandor. De fiecare dată când s-ar fi vorbit despre acest moment, cineva să îşi aducă aminte: ”şi atunci Khar a spus … ”.

Căldura soarelui transformase podeaua din piatră a sălii de consiliu într-o placă încinsă. Fuseseră aduse pietre din stânca-mamă de la fiecare trib. Consilierul pe probleme spirituale al preşedintelui, ducea însă dorul nisipului din zona stâncii unde se născuse.
Acum, în această situaţie dificilă, ar trebui să dea adevărata măsură a potenţialului său. Nu simte că poate să facă acest lucru. Neputinţa lui îşi are rădăcinile în neputinţa celor care se află în aceeaşi cameră cu el. Cele mai strălucite minţi, savanţi şi cercetători în prezenţa cărora oricine altcineva este doar un fir de nisip.
Este linişte şi ochii tuturor privesc ghearele lui ce lasă urme în dansul lor pe piatră. Servitorii vor şlefui mai târziu lespedea de granit sau o vor înlocui. Nici unul dintre cei prezenţi nu are o soluţie de oferit. Fiecare dintre ei îşi îmbracă inutilitatea în mantia preţioasă a unor explicaţii alambicate, fără cap şi coadă. Nu îşi reţine zîmbetul provocat de frica ce se vedea în ochii celor din încăpere. A decis ca toţi să fie executaţi.

Khandor – planetă minieră locuită de o populaţie humanoidă (derivaţie reptiliană). Civilizaţia locală a atins recent gradul de evoluţie necesar pentru admiterea in Colectivitate. Refuză orice influenţă exterioară şi păstrează ca industrie principală mineritul. (Extras din Enciclopedia Galactică)

Planeta lor era o entitate vie capabilă să susţină viaţă conştientă. Trăiseră mult timp în armonie, utilizând echilibrat resursele ei. În ultima perioadă, cererile de minereu din afară şi creşterea preţurilor hrăniseră lăcomia unor şefi de triburi. Se extrăgea mult peste cota alocată. Noile generaţii considerau planeta vie doar o poveste.
Asta până când planeta nu mai reacţionase la nici un stimul.
Sateliţii meteorologici nu erau capabili să modifice atmosfera decât pentru perioade de timp mai mici de o zi. Planeta genera schimbări climatice aleatoriu.
Industria extractivă era ca şi inexistentă. Planeta muta zăcămintele nou descoperite de la o zi la alta. Rezervele de minereuri erau pe sfârşite. Curând nu îşi vor mai puteau onora contractele. Odată cu primele plângeri din partea partenerilor de afaceri, vor începe întrebările. Era imposibil ca cineva să nu realizeze ce se întâmplă. Statutul lor de civilizaţie galactică va fi retras şi toate rutele comerciale sau civile de transport îi vor ocoli.

Seara, după cina tîrzie la care îl invitase preşedintele, spuse: ”Vom avea nevoie de un terran.”
Un curent de aer rece îşi făcu loc în spaţiul camerei. Se strecură îngheţat în nările celor doi. Dispăru într-un târziu, gonit de căldura pereţilor. Nimeni nu îi pomenea în vreo discuţie pe cei de pe Terra. Era ca şi cum ai fi vorbit despre excremente în timpul mesei.

Terra – planetă presupusă a fi la originea multora din civilizaţiile galactice. Distrusă în urma unui război atomic. Supravieţuitorii, doar de sex masculin, au dezvoltat o capacitate unică de a comunica cu planetele. Numiţi planetologi au fost acceptaţi în Colectivitate. Li se refuză în continuare dreptul de a poseda un nume individual. Majoritatea civilizaţiilor refuză orice contact cu terranii. Motivul principal invocat este faptul că sunt consideraţi ”impuri”. (Extras din Enciclopedia Galactică)

Cel fără nume
Nava mică a terranului ceru permisiunea de aterizare şi se îndreptă spre locaţia indicată, la periferia astroportului. Cel fără nume speră. Speră că această misiune va fi o reuşită, iar el va câştiga dreptul de a avea un nume. A riscat foarte mult venind aici. Dreptul de a avea un nume individual, chiar dacă acesta îi va fi recunoscut doar între terrani, merita orice risc. Deschise compartimentul de cală şi urmări sclavii ce încărcau cuburile de memorie cu arhiva genetică a planetei clientului.
Zâmbi amuzat gândindu-se că, după orice standarde galactice, specia aceasta era una urâtă. Reptilieni. După ei erau modelaţi monştrii din filme. Cu imaginea lor erau ameninţaţi copiii de pe mii de planete atunci cînd nu făceau ce le cereau părinţii. Şopârle supradimensionate. Nimeni nu le-ar fi dus lipsa dacă ar fi dispărut.

Pe durata călătoriei purtase negocieri extensive cu Khar şi consilierii acestuia. Khar îl tratase cu dispreţul cu care îşi trata sclavii. Nu cedase la nici o sugestie privind diminuarea arhivei genetice, dar îl lăsase să creadă ca a obţinut o victorie privitor la suma de plată. Acceptase o cantitate de monedă mult mai mică, iar tranzacţia dintre ei urma să nu fie înregistrată legal.
Moneda rămasă acoperea la minim costurile călătoriei. Însă orice acţiune pe care terrani nu o raportau autorităţii galactice însemna libertate de mişcare. Acum, această libertate însemna că puteau utiliza fără limită în cercetările lor arhiva genetică a planetei.

Odată efectuată tranzacţia, Cel fără nume începu procedura de decolare. Ridică nava la înălţimea minimă şi folosi jetul motorului pentru a transforma în scrum toţi sclavii aflaţi la sol în jurul navei. Nu simţi nici o satisfacţie privind fiinţele care îşi acceptau soarta fără a încerca măcar să fugă. Îi privi arzând nemişcaţi, stând pe labele din spate şi sprijinindu-se în coadă.
Şi asta făcea parte din înţelegere.

Ceru acceptul de a ateriza într-o zonă pustie pentru a îşi face pregătirile necesare. Se opri lângă un ocean. Majoritatea planetei era nelocuită. Semenii lui Khar locuiau în zonele deşertice fierbinţi. Doar aşezări miniere şi ferme stricau frumuseţea sălbatică a acestui bulgăre de pământ ce se rostogolea prin Univers.
Se îndreptă către apă. Simţi o apăsare în piept. Aerul umed intra cu greutate în plămâni. Aşteptase mult acest moment, iar realitatea era îi asalta simţurile într-un mod cu totul nou. Mai avea de mers, dar auzea valurile şi le simţea mirosul. Miroseau a alge şi soare şi viaţă. Se uită înapoi spre navă şi urmări cu ochii amprentele lăsate de cizmele lui în nisip. Se descălţă. Îşi continuă drumul către sunetul valurilor. Când valurile îi mîngâiară gleznele se întoarse din nou. Acolo unde valurile îmbrăţişau nisipul, formele tălpilor erau aproape şterse. Doar conturul degetelor era încă vizibil. Simţi pentru o clipă că este singur în Univers. Doar el, nava şi planeta aceasta care îl aştepta.
Ochii lui se îngustară în timp ce urmărea linia orizontului acolo unde apa se săruta cu cerul.

Oceanul existase şi pe Terra. Oamenii înotau în apa lui. Simţi sarea din apă arzându-i uşor pielea. Era o senzaţie minunată. Să plîngă îi spuneau ochii. Să râdă îi spuneau presiunea din piept şi muşchii feţei. Amândouă în acelaşi timp.
Făcu palma căuş. Ca şi cum apa sărată ar fi fost un lichid cu o densitate necunoscută, îşi lăsă degetele să se scufunde. Unghiile alunecară în lichid. Când simţi un cerc rece de apă în jurul încheieturii se opri. Ridică mâna şi bău apa rămasă după ce din palma făcută căuş picăturile lacrimă în plus se întorseseră în ocean. Era apă sărată. Avea gust bun.
Plânse căzut în genunchi în valuri. Plânse pentru toate greşelile pe care le făcuseră semenii lui în acei ani ai ultimului război. Plânse pentru paradisul pierdut de terrani.
Întunericul acoperi omul prăbuşit. Oceanul îşi arăta simpatia prin căldura valurilor ca răspuns la răceala nopţii. Se trezi târziu în noapte. Genunchii îl dureau când se ridică. Negru pe negru, naveta îl aştepta. Numele lui îl aştepta.

Stabiliză nava pe orbită şi opri toate sistemele electronice. Nimic nu trebuia să interfereze cu implantul.
Terranii nu aveau o mutaţie genetică. Ultima rămăşiţă de biotehnologie a războiului fusese salvarea lor. Implantul le amplifica undele cerebrale până la nivelul în care intrau pe aceeaşi lungime de frecvenţă cu energia vie a unei planete. Acesta era secretul supravieţuirii lor ca specie. Un secret bine păstrat.
Cel fără nume închise ochii. Îşi întrerupse şirul gândurilor şi activă toate modulele implantului. Lăsă prezenţa planetei să intre în mintea lui. Aceasta îl simţise din momentul în care intrase în sistemul solar şi îşi activase, pentru o perioadă scurtă de timp, modulul de prezenţă si scanare a cîmpurilor magnetice.

Ea
Îl aşteptase curioasă să revină. Chiar dacă dispăruse semnalul lui, nava cu care venise era încă în apropriere.
Era convinsă că acea fiinţă cu o masă atât de mică, dar cu o semnătură energetică atât de mare, venise acolo special pentru ea.
Celelalte fiinţe de pe suprafaţa ei erau diferite. Le simţea doar când erau în grup. Acestea adunau de la mică adîncime reziduurile ce îşi făceau loc către exterior. Nu o deranja faptul că ceea ce era produs din arderile miezului ei fierbinte era transportat de ei către exterior, iar apoi către alte planete. Deseori dirija aceste reziduuri către locurile unde aveau loc extragerile.

Începuse un nou ciclu de rotaţie în jurul celui de-al doilea soare din sistem atunci cînd cei doi sori fuseseră foarte aproape. Făcea această tranziţie de la un soare la celălalt la câteva mii de cicluri de rotaţie. Celelalte planete din apropiere făceau la fel.
Fiecare tranziţie însemna o schimbare automată a polilor magnetici, însă, de această dată, ceva fusese diferit. Iar una din consecinţe era disconfortul pe care îl simţea. Nu reuşea să definească sursa. Dar ştia foarte bine că cineva trebuia să suporte consecinţele. Fiinţele acelea mici care viermuiau pe nisipul ei erau o ţintă pentru nemulţumirea ei la fel de bună ca oricare alta.

Acum semnalul lui era mult mai clar.

Cel fără nume
Preludiul dură mult timp după ciclul terran.
Făcură cunoştinţă. El se prezentă oficial ca planetolog venit pentru a investiga problema de comunicare apărută între ea şi fiinţele ce locuiau pe suprafaţa ei. Nu era un subiect foarte interesant pentru ea. Nu părea dispusă să dea foarte multe explicaţii.
Conform procedurii îi comunică forma lui şi referinţe pentru modul în care se diferenţiază de ei. Ea era însă mai interesată de cîmpul lui energetic decât de forma fizică.
Îi dădu în mintea lui o formă umană, aşa cum fusese învăţat la academie. O femeie plinuţă, cu pielea neagră, a cărei minte era ocupată doar cu vise despre partenerul perfect. Acel partener care să o facă fericită, cu care să îşi petreacă nemurirea. Unică şi specială în fiecare nanosecundă.
Va trebui să îi trezească interesul către forma fizică plecând de la o emisie de energie. Formulă conceptul de adorare pe care terranii îl aveu faţă de zeităţile feminine. Implantul emise variante şi scană reacţia planetei. Imaginea Madonnei creştine era aceea care rezona cel mai bine.
Nu era forma ideală pentru dezvoltarea unei dependenţe emoţionale, dar era un început. După război, moştenirea culturală, predominant religioasă, a umanităţii devenise ceva ce îi interesa doar pe istorici. Conceptul de religie era considerat distrugătorul civilizaţiei lor şi istoricii aveau grijă ca nimeni să nu uite asta. Cei fără nume nu îşi doreau să repete greşelile altor vremuri. Singura autoritate acceptată era una colectivă, a celor ce îşi cîştigaseră dreptul de a purta un nume.

Implantul găsi frecvenţa potrivită şi transmise adoraţie, iubire necondiţionată. Cel fără nume adăugă o referinţă fizică pe care planeta o găsi acceptabilă: rugăciunea în genunchi. Îi explică mai uşor că o percepe cu formă umană atunci când condiţionă sentimentul de iubire de imaginea lui stând în genunchi în faţa ei. Această etapă era similară cu reglarea sistemului de acordaj la un pian. Un dute-vino de informaţii având ca scop găsirea combinaţiei de clape pe care trebuia să apese pentru a face planeta să cânte melodia pe care o dorea el.
Era o planetă nouă. Virgină. Capricioasă şi temperamentală. Şansele de a îl respinge erau minime. Avea încredere în înţelepciunea a ceea ce fusese învăţat. Planeta celor fără nume, o planetă a bărbaţilor, acorda resurse practic nelimitate pentru studiul acelei părţi a speciei lor de a cărei extincţie sunt vinovaţi. Profesorii lui, cei mai înţelepţi oameni de pe Terra, erau experţi în latura feminină a Universului.

Trebuia să fie atent la modul în care vor reacţiona cei de pe planetă la ceea ce urma să se întâmple. Îl prevenise pe Khar că vor exista unele reacţii extreme de tipul cutremurelor de mică intensitate sau erupţia unor vulcani. În funcţie de ce va accepta şopârla ca eveniment de mică intensitate urma să afle dacă va supravieţui.
Khar nu ascunsese faptul că naveta terranului era ţinta unor sateliţi militari. La cel mai mic semn că ceva nu e în regula va fi distrusă.
Cel fără nume urmărea simultan fluxul de date ce călătorea între palat şi fermele din zonele verzi ale planetei. Pe planetă, Khar începuse să primească rapoarte despre copaci înflorind şi dând fructe în câteva zile. Era mijlocul anotimpului secetos. Pentru că nu primi nici un mesaj cerând explicaţii, presupuse că reptilele considerau ceea ce se întâmpla drept un semn bun.

Implantul aşteptă momentul în care atenţia de la fluxul de date se întoarse către planetă. Îi afişă profilul de partener pe care trebuie să îl emuleze. Un tînăr care nu a cunoscut niciodată intim o femeie şi care nu a întâlnit vreodată o femeie la fel de frumoasă ca ea. Care să treacă prin adoraţie şi timiditate către iubire pentru un partener şi sex.
Descoperi cu plăcere că nu trebuia să mintă. Acceptarea planetei ca partener si echivalarea formelor ei cu cele ale unei femei umane erau esenţiale. Profesorii îi spuseseră că aceasta era situaţia ideală.
Îi transmise modul în care o vede ca formă umană şi plăcerea pe care o găsea în multitudinea aspectelor semnificative pentru corespondenţa cu părţi ale corpului uman. Pe lângă informaţiile care declanşau procesul de identificare cu o femeie, a introdus informaţii contextuale care creau nevoia imperativă de plăcere şi conceptul de viaţă nouă, de reproducere.
Îi explică fascinaţia bărbaţilor pentru sâni şi plăcerea pe care i-o aducea identificarea acestora în fiecare din munţii ei. Avu un început de erecţie în timp ce îi explică şi lăsă să se vadă asta. Ofero detalii despre penis şi funcţia lui pentru a produce plăcere şi pentru reproducere. În acelaşi moment folosi energia planetei pentru a scoate din funcţiune sateliţii militari. O problemă mai puţin.
Următorul pachet de informaţii definea organul sexual reproducător feminin şi modul în care se formau corespondenţe pentru acesta în percepţia lui despre ea.
Era din ce în ce în ce mai curioasă. Învăţa repede. Implantul îi transmise că poate avea acces la orice informaţie fără să solicite permisiunea celui fără nume. Planeta accesă imediat pachetul de date predefinit ca totalitate a memoriei implantului.

Cel fără nume simulă echivalentul unei surprize plăcute atunci cînd ea îi transmise definiţia gestului că i s-au întărit sfârcurile.
Starea ei de excitaţie se traduse pentru Khar în rapoarte despre fluvii şi râuri ieşite din matcă. Vârfurile de zăpadă ale munţilor se topeau. Concluzia echipei lui era că asistau la un fenomen foarte rapid de încălzire globală fără precedent în istorie. Acesta decise că toate acestea sunt şi mai multe semne bune şi se pregăti să răspundă mesajelor care se adunaseră şi ambasadorilor triburilor care îl aşteaptau în sala de consiliu. Trebuia să nu piardă situaţia de sub controlul până când terranul îşi termina treaba. Uită să ceară o verificare a stării de funcţionare a sateliţilor militari.

Pe măsură ce îşi transmiteau sentimentul de plăcere unul altuia, planeta începu să se vadă pe ea însăşi sub forma unei femei. Odată ce îşi defini mâini şi picioare în detaliu, terranul îi transmise sentimentul unei ţineri de mână în timp ce se plimbau pe o plajă pustie. Ea manifestă încântare aşa că el specifică şi nuditate când îi răspunse.
Cel fără nume formulă conceptul de a fi atins. Fiecare atingere o lega şi mai mult de el, de forma lui. Îi dirijă mâinile către obrajii săi apoi le lăsă să îşi urmeze cursul. Palmele ei se opriră pe pieptul lui pentru o secundă. O secundă mai târziu degetele ei se opriră între picioarele lui şi îl ţinură strîns. Cel fără nume făcu acelaşi lucru cu corpul ei.

O altă secundă mai târziu totul deveni negru. Era singur în spaţiu. O altfel de singurătate. Implantul funcţiona doar pentru a satisface nevoia ei de informaţie. Se întrebă dacă aşa se simţeau oamenii de înainte de implant.
Planeta se retrăsese în ea însăşi. Găsi fermecătoare reacţia ei. Se ruşinase aşa cum ar trebui să facă orice virgină de rit catolic. Aşa cum ar fi făcut orice femeie terrană, dacă ar mai fi existat vreuna. Ceea ce se întâmpla acum era o etapă prevăzută în proces cu rezultat sigur, dar cu timp variabil. Se pregăti pentru o lungă aşteptare.

Deschise un canal de comunicare cu Khar şi îi comunică succesul primei etape a procesului. Indiferent de efectele asupra suprafeţei planetei, nu exista un motiv de alarmare. În perioada următoare nu se va întâmpla nimic deosebit.
Şopârla era obişnuită ca totul să fie sub controlul ei. Îşi urlă nemulţumirea. Cel fără nume identifică informaţiile utile din urletele lui Khar şi le organiză pe nivele de acces.
Transmise cerinţe către implant. Acesta le transmise mai departe către planetă sub forma noţiunii de casă, acasă, sursă, nou început.
În zona ecuatorială apăru o nouă insulă în mai puţin de o lună după ciclul soarelui local. O structură muntoasă cu o vale interioară în care se află un lac. Zona era acoperită de nori, ceea ce făcea inutilă orice analiză a zonei din satelit.
Nemulţumirea lui Khar crescu. Perioada de acalmie a planetei îi dăduse timp să adune informaţii. Raportul primit din nord era îngrijorător. Polii magnetici se deplasau rapid într-o nouă poziţie.
După ce îl asigură că aceste lucruri se întâmplaseră şi în alte situaţii, întrerupse contactul. Avea nevoie de linişte.

Ea
Deodată ea era acolo. Ocupa tot spaţiul din jurul lui. Se simţi copleşit de cele două cuvinte pe care implantul le formulă în mintea lui: sunt pregătită.
Îi spuse din nou că este cea mai frumoasă fiinţă din univers şi îi sărută norii. Comandă navei să intre în atmosferă şi să se stabilizeze la mică înălţime deasupra insulei.
Îşi aduse imaginea sânilor ei în memorie şi îşi multiplică forma de energie echivalentă a unor mâini până acoperi fiecare munte. Planeta îl primi. Se lăsă alintată şi mângâiată. Îşi petrecu următoarele zile învăţând despre ea. Descoperea mereu lucruri noi şi le aduna pe toate într-un întreg. O nouă Ea.

Khar
În palat, Khar privea disperat la ecranele goale. Toate transmisiile dint teritoriu erau întrerupte. Ultimele mesaje menţionau erupţii vulcanice ale unor munţi care nu mai erau activi de câteva milenii. În alte zone, vulcani activi se transformaseră în platouri muntoase care se răciseră rapid. Triburile evacuau reşedinţele în care se stabiliseră încă de la începutul lumii. Nisipul este îmbibat cu apă. Populaţia se îndrepta spre adăposturi oriunde le găsea.

Capitala era construită pe un platou muntos într-o zonă stabilă din punct de vedere seismic. Cu toate acestea, podeaua de sub picioarele lui se cutremura. Se îndreaptă spre balcon şi se uită atent la cerul colorat, norii de praf şi locuitorii aflaţi departe alergând haotic ca nişte furnici în curtea palatului şi pe străzile orașului.
Îşi înfipse ghearele în balustradă. Totul era distrus. Se întoarse către consola de comunicare cu nava. Urlă la terran prin mecanismul de transmisie al consolei. Ştia sigur că este auzit. Urlă, vorbi calm, se rugă, imploră, urlă iar. Într-un tîrziu, renunţă. Se întinse pe podea absorbind căldura din piatră.
Nu era greşeala terranului, cât era greşeala lui. El îl chemase. El condamnase întreaga lui civilizaţie la dezastrul prin care treceau acum.

Vocea terranului îl luă prin surprindere. Mesajul se termină. Ecoul lui se rostogoli de la un perete la altul al sălii şi se stinse cu mult înainte ca el să îl înţeleagă. Sensul şi motivele a ceea ce se întâmpla îi deveniră clare odată cu valul de lavă ce se strecură prin pardoseală. Nu incercă sa se ridice. Era prea târziu. Şuvoaie fierbinţi îşi făcură loc prin pielea groasă. Piatra lichidă îi topi organele interne. ”Khar, Colectivitatea a condamnat civilizaţia ta la extincţie. Eu, executorul acestei sentinţe, îţi onorez ultimele clipe cu bucuria cunoaşterii. Eşti singurul reprezentant al speciei tale care ştie de ce aţi dispărut.”

Durerea acoperi totul.

Ea
Cel fără nume simţea ceea ce simţea şi ea. Şuvoaiele de lavă fierbinte ce acopereau majoritatea uscatului planetei aduceau plăcere pură pe care şi-o împărtăşeau unul celuilalt.
Temperatura apei din oceane crescu. La fel crescu şi scara de percepţie pe care i-o oferea implantul. El îşi apropie faţa, acum o uriaşă masă de energie, de suprafaţa oceanului în care apăruse insula. Apa se deschide formând labii uriaşe în care el îşi scufundă faţa. Puseurile de energie ale orgasmului planetei erau simţite în întregul sistem solar. Din nou şi din nou.
Pierdu orice control asupra tuturor formelor ei de relief. Munţi se prăbuşiră, fluvii se evaporară. Continente se scufundară, alte continente formate din lavă răcită le luară locul. Implantul a preluat controlul şi a început să modeleze noua planetă.

Timpul care trecuse de la dispariţia ultimei fiinţe ce o locuise nu mai avea nici o relevanţă. Tot ce îşi dorea planeta era plăcere. Apoi şi mai multă plăcere de la primul iubit din viaţa ei.

Cel fără nume
Naveta îl aduse pe malul lacului. Trecuseră aproape două revoluţii ale satelitului planetei de la ultimele cutremure majore. Două luni.
Se strecură prin hublou şi se opri la marginea apei.
Mai mult decât orice, în memoria ancestrală a terranilor, exista amintirea apei. Oceane, mări, fluvii, râuri, lacuri. De acolo pornise civilizaţia lor. Apa le lipsea aşa cum le lipsea întoarcerea acasă.

Aerul era curat, iar temperatura perfectă. Tot ce planeta a citit în mintea lui şi a fost comunicat de implant exista creat aici. Se dezbrăcă de combinezon şi intră în apă. Duse degetele umede la gură şi gustă lichidul care îl înconjura. Fierbinte.
Se întoarse la navă şi îi ceru implantului raportul sondelor de adâncime. Planeta era pregătită.
Izvoarele termale de pe fundul oceanului erau dirijate catre structura tip fagure ce acoperea pereţii lacului. Gazele eliberate în aceeaşi zonă şi compuşii chimici eliberaţi de sonde creau lipide, proteine, nucleotide. Procesul de osmoză chimică începuse. Trifosfat adenozin contribuia la apariţia primele celule vii care învăţau să utilizeze forţa geochimică pentru a se multiplica şi crea noi celule.
Nouă luni mai târziu primii doi copii se ridicară din lichid. Un băiat şi o fată.

Malik
Raportul despre apariţia copiilor ajunse pe Terra în aceeaşi dimineaţă în care Cel fără nume era supus ritualului de trecere de la adolescenţă la maturitate. Acum era un bărbat care îşi câştigase dreptul la nume: Malik.

Malik se uită la înregistările video şi analizele genetice ale copiilor care ieşeau în fiecare zi din lac. Numărul de rebuturi era acceptabil. Majoritatea specimenelor era în stare bună. De la copii îmbunătăţiţi cu branhii şi organe modificate, pregătiţi să populeze oceanele, pâna la cei cu pielea adaptată pentru a lucra în spaţii toxice sau cu scheletul şi musculatura dezvoltate suficient pentru a suporta uriaşe aripi din piele întinse pe structuri osoase.
Trebuia luată o decizie privitor cei care sunt normali, asemănatori celor fără nume. Cuvele de clonare de pe Terra puteau produce alţii oricând şi în orice cantitate. Se va hotărî atunci când se va întoarce pe planetă cum îi va ucide.

Deschise fişierul cu datele celui pe care l-a ales partener de viaţă. Reuşita acestui experiment îl transformat în unul din cei mai doriţi bărbaţi de pe Terra. Şi nu doar cei fără nume îşi arătaseră interesul.
Alesese pe cineva mai în vârstă care are nume. Acesta va călători cu el şi se vor stabili pe planetă. Era mulţumit de alegerea făcută. Un bărbat frumos, slab, cu o musculatură foarte bine definită. Numele lui era Şarpe.
Era numele unui animal care dispăruse cu mult înainte de sfârşitul războiului. Numele animalelor şi plantelor pierdute erau folosite pentru numele secrete şi pentru a identifica anumite obiecte sau evenimente importante pentru Terra. Astfel ele trăiau în memoria tuturor şi nu permiteau nimănui să uite raţiunea fiecăruia dintre ei de a exista.

Intră în bibliotecă şi încărcă unitatea informaţională cu toate datele pe care considera util să le transmită urmaşilor săi. Bineînţeles că aceste informaţii vor fi oferite doar celor dintre care vor merita acest lucru. Cei aleşi.
Cubul de date era important şi merita un nume. Numele lui va fi Măr.

Emanuel Grigoras s-a nascut in 1974 in Bacau, Romania. In 1998 a absolvit Facultatea de Drept in cadrul Universitatii Al.I. Cuza, iar in 2006 a absolvit MBA (Master of Business Administration) la L’Ecole des Hautes Etudes de l’Universite Commerciales de Lausanne, Elvetia.

Cariera lui profesionala a inceput in 1998 cu profesia de consilier juridic in Bacau si a continuat cu deschiderea unei firme de consultanta juridica. Dupa 2006 s-a specializat in project management. Unul din hobby-urile lui s-au transformat in profesia de Social Media Manager.

In anul 2011 a publicat prima sa carte in format digital si tiparit: Locul Potrivit.

 

Descarca gratuit: