Pisica își linse agale o labă:

− Mută-ți hoitul în altă parte!

Boa ezită. Felina era cât el de înaltă însă, probabil, mult mai agilă. Sâsâi o înjurătură apoi se retrase. Și, totuși, trebuia să intre. Era plin de ouă, iar unele începuseră să eclozeze.

Ochi o fereastră deschisă la etajul doi. Estimă traseul și se desfășură, deși borțos, pe țeava de scurgere, în sus.Cu mii de precauții privi în interior: doi amorezi în plin act sexual. Pe-o măsuță, prize consumate de cocaină îi făceau sarcina mai ușoară. Cu un spasm expulză două ouă care se sparseră pe mochetă. Doi mici tigri săriră pe amorezii înfierbântați. Când îi mușcară de jugulare, doar șuieratul sângelui făcu diferența unei partide de sex perfecte.

Târziu observă umbra. Lovitura,exactă, îl despică pe toată lungimea, iar ouăle se împrăștiară pe mocheta mâncată de carii timpului.

− Avortoni, spuse scârbită pisica, zdrobind dintr-o lovitură puiul de crocodil care se chinuia să iasă din ou. Iar am să fiu penalizată de patron!

 

***