„A fi critic în SF”, îmi spunea într-o zi Voicu Bugariu, „înseamnă a fi condamnat la complezență. Vrând, nevrând, în mediul acesta, criticul devine promotor.” N-am aprofundat, n-am întrebat de ce, care sunt mecanismele care conduc în acea direcție sau cum s-ar putea evita lucrul acesta, bănuiam răspunsurile, așa cum probabil le bănuiți și voi.
Însă nu pot să nu constat o oarecare deviere, cel puțin acum, mai nou, de la această regulă pe care a sintetizat-o dumnealui. Din mai multe puncte de vedere. În primul rând, în lipsa tot mai acută a criticilor autentici, rolul acestora a migrat, încet-încet, spre zona de blog sau, și mai rău, spre zona autorilor înșiși. Ce înseamnă să fii critic autentic? Păi… să ai cunoștințe de critică literară, evident, și să te ocupi cu asta. Mai direct, mai pe ocolite, să fii filolog și să studiezi literatura, ca profesie. Câți asemenea oameni activi mai există în SF-ul românesc? Ei, de-asta critica alunecă spre părțile celelalte.
În al doilea rând, sau mai degrabă ca o consecință a punctului de mai sus, cum de recenzii și cronici de carte se ocupă scriitorii înșiși (deoarece nu voi vorbi despre critica de tip blog, aceea este ceea ce este, eventual i se poate reproșa că scrie la comandă, recenzii bune contra cărți, dar prefer să nu intru în acea temă, la o adică e ceva normal ca o editură să trimită cărți în scopuri promoționale, nu-i așa?), nu prea mai putem vorbi de complezență, atâta vreme cât critica fenomenului este preluată de către cei direct implicați.
Acest simplu fapt și este destul pentru a alimenta „gurile rele” să comenteze:
Aaa, X a scris de bine de Y? Păi normal! Că doar sunt prieteni, merg la bere împreună. Scriu pentru aceeași editură. X vrea și el să publice unde a publicat Y și are nevoie de o pilă. Y însuși are o editură și X vrea să publice acolo. Variante sunt multe.
Sau, dimpotrivă:
X mai nou scrie de rău despre Y? Da, că între timp s-au hârâit! Că Y nu l-a ajutat pe X cum spera el. Că acum sunt la edituri rivale. Că Y, ca un mare mitocan, deși X scrisese frumos despre el, și-a permis să-l critice. Că Y a scris de bine despre Z dintr-unul din motivele din paragraful anterior, iar X nu-l înghite pe Z dintr-unul din motivele din paragraful acesta.
În fine, ați prins ideea. Nu prea pare că s-ar putea pune prea multă bază pe ce scrie un autor despre altul, atâta vreme cât sunt amândoi ancorați în fenomen, nu-i așa?
Ei bine, ba se poate. Dar cu moderație și cu o doză de circumspecție. Și niciodată pe a unui singur om. Căci, oricât de înverșunat ar fi respectivul, pro sau contra, cumva tot trebuie să-și argumenteze critica. Altfel nu e critică. Deci ceva tot veți afla despre cartea respectivă, de la oricine se obosește să scrie despre ea. Indiferent de motivație. Încercați însă să dați la o parte componenta emoțional-afectivă și s-o analizați pe cea obiectivă. Și încercați să găsiți cât mai multe păreri. Pe cele prea hotărâte, tratați-le cu reticență mai mare, celor mai moderate, acordați-le mai multă atenție. Ar fi un demers costisitor și, la o adică, de-a dreptul penibil pentru cititor să se informeze despre relațiile care există între autori, dar ele cam ies la iveală din ton. Încercați, deci, să treceți peste concluziile recenziei și să extrageți din ea doar informația rece. În lipsa unei critici de specialitate viguroase, ce altceva se poate face? Să citim orice ne pică-n mână? Până la urmă, de ce nu? Probabil că am avea mai multe șanse să dăm peste ceva bun, decât am avea dacă l-am asculta exclusiv pe mai-sus numitul X.
Eu însumi am militat tot timpul în favoarea ideii că scriitorii trebuie să se promoveze între ei, la fel cum am afirmat și că e foarte important ca cititorul să se informeze înainte de a cumpăra o carte. O fac și de data asta, cu mențiunea că o recenzie e cu atât mai valoroasă cu cât dă mai multe informații și emite cât mai puține păreri.
Părerea mea.
11 comments
cbg says:
mart. 2, 2016
Două observații:
1. ceea ce descrii se întâmplă în toată literatura mondială (adică universală&actuală), deci soluția crizei nu aparține fandomului românesc de sf&f
2. nu ai cum ‘să nu emiți’ păreri într-o recenzie/cronică, fie ea și exclusiv descriptivă – ceea ce nici mie nu îmi reușește, deși încerc din greu.
O întrebare: de ce desconsideri blogurile? Aici îți dau dreptate parțial: încă nu avem pe sf&f un blogger literat. Dar blogul literar există în românește pentru alte nișe, mai mult sau mai puțin centrale. Deci nu înțeleg de ce crezi că, în sine, blogul e o diminuare a actului critic. Ar fi doar un alt suport al informației specializate, cu o manieră de prezentare mai puțin formală. Eu urmăresc cu atenție două-trei nume; după ce își vor termina studiile (filologice!) sunt foarte curios dacă durează ca bloggeri. Plus că, s-ar putea, atunci când vor intra în câmpiile de vânătoare ale Muncii, să nu mai existe nici revistele literare la care să poată obțină o rubrică, inclusiv cele de pe nișa dedicată sunt date la… complezenți, nu-i așa?
alexandru lamba says:
mart. 2, 2016
Nu-l desconsider deloc, dimpotrivă, doar că nu tratez cazul lui în acest editorial, atât. Din ce am scris eu reiese că blogul ar fi o diminuare a actului critic? N-aș crede. Pur și simplu vorbesc despre altceva.
Și nu, nu ai cum să u emiți păreri, dar e bine s-o faci cu moderație. 🙂
cbg says:
mart. 2, 2016
uite, ne-am luat cu vorba și am uitat de blogul lui florin pîtea, țesătorul de vise. florin e literat și scrie descriptiv despre sf! hm. pentru că nu judecă, să spunem, ori pentru că scrie – ca majoritatea, de altfel – mai mult despre străini, l-am scăpat din vedere? dar ce zic aici e că avem (el) blogger-literat în românește!
replică la replică: de ce separi blogul de problema funcționalității criticii – ăsta e subiectul editorialului, cred – fiindcă nu vrei să ajungi, din aproape în aproape la critica de facebook?! la non-critică, de fapt? în fine, nu trebuie să îmi răspunzi, problematizarea printr-un editorial este suficientă, nu căutăm soluții aici și acum.
Nic Dobre says:
mart. 2, 2016
Scriitorii implicați, membri ai cooperativei, fac o treabă bună. Bloggerii fac la rândul lor o treabă remarcabilă, în puținele cazuri în care nu confundă recenzia cu rezumatul.
Problema fundamentală e în altă parte. Promovarea unei cărți presupune mai multă implicare din partea librăriilor. Și de ce nu, din partea editurilor. Sau stai, că e vorba de autori români. Dă-i în mă-sa de închipuiți, mai bine reîncălzim o traducere.
Marcel Gherman says:
mart. 2, 2016
Lui Nic Dobre,
In cazul in care fraza cu „cei care confunda recenzia cu rezumatul” este o aluzie subtila la articolul meu din numar, invit toate gunoaiele de pe blog care scuipa pe munca grea pe care o fac sa se duc in … . Aceasta este ultima data cand vizitez acest site. Am predat la redactia Gazetei SF suficiente materiale pentru a acoperi toate numerele din urmatorii trei ani. Toate materialele respective au fost publicate anterior prin alte parti. Si dupa ce vor trece acei trei ani si materialele vor fi aparut in Gazeta SF, abia atunci voi decide ce sa fac mai departe. Rostul existentei mele nu se reduce la a-mi consuma energiile fizice si temporale pentru nu se stie ce. Ma refer si la exemplul lui Milos Dumbraci, un ins aproape nul ca scriitor, care nu a facut decat sa publice cateva texte pe Internet anul trecut, dar care in numarul precedent m-a „dat afara din revista”. Il invit sa scrie tot atata cat am scris eu. Toleranta mea isi are limite.
Miloș Dumbraci says:
mart. 2, 2016
Vă mulțumesc pentru atenția acordată. Am notat invitația și părerea dumneavoastră (cea cu nulitatea, unde, ați fi surprins, tind spre aceeași opinie). Promit că nu voi mai deranja GSF cu nimic vreodată, deci nu are rost să-i abandonați, mă retrag eu de aici.
Îmi pare sincer rău că v-am creat o stare de disconfort și vă urez spor la scris și toate cele bune.
alexandru lamba says:
mart. 3, 2016
Domnule Marcel Gherman,
Îl cunosc suficient de bine pe Nic Dobre încât să-mi permit să vorbesc în numele lui și să vă spun cu toată siguranța că nu se referea la articolul dumneavoastră când a scris acel comentariu, se referea la recenziile care fac doar rezumatul cărților – nu e cazul la dumneavoastră, nu știu de ce vă simțiți ofensat. Despre dusul în … nici nu vreau să amintesc.
Legat de Miloș Dumbraci, nu știu nici dumnealui cu ce v-a jignit, din comentariile legate de articolele apărute în această revistă nu reiese absolut nimic ofensatoriu – așa cum este afirmația dumneavoastră la adresa lui, complet gratuită din punctul meu de vedere. De unde anume rezultă că Miloș a încercat să vă dea afară din revistă, nu-mi dau seama. Dacă aveți dispute iscate în alte părți, vă rog să nu le aduceți pe acest site. Vă mulțumesc.
Nic Dobre says:
mart. 2, 2016
Domnule Marcel Gherman, nici măcar nu am apucat să citesc articolul dumneavoastră. Din păcate. Promit să-l citesc în seara asta.
Există o tendință generală prin fanzine și bloguri de a povesti cartea sau filmul în cadrul unei recenzii. Gazeta SF are chiar articole de calitate, din acest punct de vedere.
Vă invit la calm și la un dialog civilizat.
cbg says:
mart. 2, 2016
Alex, cum exprimi matematic lipsa tolerantei? Limita de bun simt, de la zero la infinit, din @sunt prea bun pentru voi@ supra @geniul meu ma doare, înmulțita cu @cos de-aia (adica @because de-aia) iar limita asta trebuie sa aiba ca rezultat 2pi.
2 pi itz dă, nu-i așa? As astepta si trei ani sa stiu rezultatul exact…
Lucian-Dragoş Bogdan says:
mart. 2, 2016
Eu cred că în SF-ul românesc e nevoie şi de Marcel Gherman şi de Miloş Dumbraci şi de Nic Dobre. Fiecare face bine ce face, atât pentru SF, în general, cât şi pentru Gazeta SF, în particular. Eu m-aş bucura să rămâneţi toţi în nava asta spaţială. 🙂
Costi says:
mart. 3, 2016
@Marcel Gherman, criticica de carte din Romania nu este obiectiva si prin urmare greu de consumat. Ceea ce faci tu are un coeficient de corelatie mult prea mare pentru a fi suportabil de sefisti. Bine că mai sunt si altii care citesc. Daca ar scrie si altii ca tine, dar despre cartile romanesti, s-ar termina cu iluzii de grandoare si reactii vehemente. E adevarat, fiecare critic ce s-ar incumeta la astfel de abordare calitativ corecta, ar comite seppuku. De aceea sunt atat de multi si priceputi, pentru ca nu se incumeta.
Iar dovada ca se scrie enorm de mult si de prost, de catre autori incurajati din plin de critici este concursul de roman Nemira. 65 de romane, doua mentions date doar ca sa arate Nemira ca nu este despre bani si no premii. NULL.