Analizînd tendinţele de ultimă oră din muzica electronică, constatăm că o serie de artişti tind să pună la îndoială actualitatea minimalismului. Această constatare nu coincide neapărat cu poziţia adepţilor unui rol dominant al melodiei şi ai aşa-zisei „muzici vii”. Pur şi simplu, există limite pînă la care muzica poate fi simplificată. Chiar şi într-o compoziţie bazată exclusiv pe mijloace electronice de design sonor, care are la origine o sursă sonoră unică, ea trebuie să demonstreze o consistenţă în nuanţe subtile, materia sonoră primară necesită a fi manipulată şi exploatată pe deplin. În cazul unui set limitat de componente muzicale care urmează un motiv repetitiv, este nevoie de o elaborare amplă a detaliilor, setul redus de sunete trebuie să demonstreze o înaltă expresivitate şi să transmită o tensiune dramatică.
Am putea modela un sunet de o asemenea complexitate, încît ascultătorii să reuşească să distingă toate nuanţele şi texturile sale abia după cîteva minute de audiţie. În anumite cazuri, minimalismul constituie un eşec şi vidul senzorial ar necesita să fie înlocuit printr-o suprasolicitare senzorială, după modelul compoziţiei „Gruppen” semnate de Karlheinz Stockhausen, care se constituie din mase dense de particule sonore generate concomitent de trei orchestre simfonice.
Acest subiect poate fi ilustrat prin emergenţa genului breakcore şi prin ritmurile foarte diverse ale grupurilor Venetian Snares şi Xanopticon, opuse simplităţii excesive promovate de unii artişti drum’n’bass. Constatăm existenţa unui adevărat cult al simplităţii întreţinut de mulţi artişti techno, care rezultă uneori în apariţia unor piese incomplete şi chiar indansabile. Simplitatea în exces influenţează în mod negativ calitatea experienţei de audiţie a unor asemenea piese.
În contextul în care cuvîntul minimalist din expresia minimal techno se transformă din adjectiv în substantiv, există voci care contestă actualitatea termenului minimalism, din cauza spectrului larg de semnificaţii contradictorii pe care acesta le implică.
O altă temă eventuală de discuţie o constituie dezinteresul unui număr mare de artişti faţă de procesul de intelectualizare, de integrare a unor idei în muzica lor. Dar şi utilizarea excesivă a melodiei în compoziţii cu caracter experimental, după exemplul creaţiilor mai vechi ale unor proiecte ambient-experimental britanice precum Aphex Twin şi Autechre. După părerea unor artişti importanţi, melodia este un mijloc de expresie impropriu pentru muzica electronică experimentală. După cum muzica instrumentală nu trebue neapărat să imite principiile muzicii vocale, la fel şi cea electronică îşi are propriul său limbaj de expresie, bazat pe tehnici electronice de manipulare a sunetului.
Totuşi, faptul că minimalismul în muzică poate părea depăşit nu înseamnă neapărat că acesta va dispărea. În mod similar, unii compozitori afirmau cu cîteva decenii în urmă că muzica tonală este depăşită, dar în pofida acestor afirmaţii, ea continuă să existe şi în ziua de azi, fiind interpretată de numeroşi artişti şi apreciată de un public vast.
Adepţii minimalismului iau drept model creaţia celebrului compozitor estonian Arvo Part, autor al unor compoziţii minimaliste cu caracter religios. Ei explorează limitele pînă la care o piesă poate fi descompusă în componente elementare, păstrîndu-şi în acelaşi timp coerenţa. Zona de limită a minimalismului a fost atinsă de John Cage prin celebra sa compoziţie „4.33”. Iată ce prezintă această piesă conceptuală: un interpret rămîne în tăcere în faţa pianului timp de 4 minute 33 secunde. Tăcerea totală are de fapt semnificaţii profunde. Această compoziţie a lui John Cage încearcă să valorifice tăcerea ca pe o muzică supremă. Este un echivalent sonor al „Pătratului Negru” al lui Kazimir Malevici. Piesa lui John Cage face aluzii la tradiţia Zen a cărei sens ultim se concentrează în următorul Koan: „În tăcere se înalţă spiritul nemuritor şi fără cuvinte se manifestă bucuria”. Este exemplară şi următoarea butadă pe aceeaşi temă, aparţinînd de această dată culturii europene: „Tăcerea este pauza din sufletul nostru în momentul în care sîntem aproape de Dumnezeu”.
Uneori minimalismul funcţionează cel mai bine atunci cînd este asociat unei atitudini maximaliste. Un artist în stil ambient a constatat în timp ce audia lucrarea de referinţă „Crystal Lake” a lui Klaus Schulze, o piesă minimalistă de 30 minute, că în „Crystal Lake” au fost de fapt aplicate principiile muzicale ale celui mai mai mare maximalist, Richard Wagner.
Referindu-se la tema minimalismului excesiv, solistul Robert Wyatt a declarat următoarele: „Minimalism înseamnă să nu faci mult. Cei care fac prea mult minimalism nu sînt minimalişti adevăraţi”. Subscriu la aceste cuvinte.
7 comments
Mihail Toma says:
dec. 4, 2017
De ce faci critică la critică?
Nu mai sunt melodii către care să-ți îndrepți atenția?
Orienteză-te căte fenomenul românesc care sparge piața cu un stil soul nou care face priză internațională.
Chiar aș vrea să-mi zici ce părere ai de ascensiunea fulminantă a Lidiei Buble cu a ei „Mi-e bine” și mai proaspăta ”Cămașă”
https://youtu.be/qC2pUhXGmhI
Mihail Toma says:
dec. 4, 2017
Lasă elitismul. E primul pas spre pierzăciunea criticului.
De-aici nu mai e cale de întoarcere, drogul cuvintelor te va prinde și vei fi pierdut.
Păcat, că ești băiat tânăr!
😉
Marcel Gherman says:
dec. 5, 2017
Pur si simplu, fac referinta la niste genuri muzicale care nu patrund deloc in mainstreamul mediatic din Romania sau din alta tara, genuri bazate pe principii estetice total diferite, mult superioare si mult mai avansate decat cele din muzica pop. Trebuie efort pentru a intelege aceste tipuri de muzica, dar exista Internetul pentru a le explora. Mi se pare evident ca niciunui om lucid nu poate sa-i placa formatioa 3Sud-Est sau toapele care rag ca niste vaci la emisiunea Vocea Romaniei. Si sunt sute de mii de oameni in tarile occidentale si chiar in Polonia si Tarile Baltice care asculta genuri de muzica electronica experimentale si mai sunt festivaluri precum Ars Electronica din Austria, apropo fondat de scriitorul de SF Herbert Franke. Credeti-ma aceasta nu e alienare, ci adevarata cultura muzicala. Apropo, am studiat pianul si compozitia clasica. Si nu va suparati, dar nu sunt nici baiat si nici tanar, anul viitor voi marca varsta de 40 de ani, pe care nu i-am petrecut degeaba, ci i-am lucrat.
Marcel Gherman says:
dec. 5, 2017
Si daca a venit vorba, iata un album de-al meu, Realms of the Cosmic Tree, cu muzica melodioasa, inspirata de prozele din cartea mea Universuri paralele.
https://youtu.be/HwVYSatKLfI
Si un alt album de-al meu, de aceasta data cu muzica experimentala, Underwater Luminescence.
https://archive.org/details/bp045
Ovidiu Bufnila says:
dec. 5, 2017
Marcel, mi-ai trimis cartea?
Mihail Toma says:
dec. 7, 2017
Scuze pentru că răspund atât de tîrziu, dar mi s-a bulit calculatorul… placa de bază… și era un HP Ofice cu un dualcore 2,7, șuierau hardurile… asta e.
Până una, alta, am luat un laptop de 2,2, cît să-mi fac treaba.
Ascult, acum, ora ta de ”epic fantasy” și-s mulțumit doar parțial.
Bucuria îmi vine de la excelenta ta pregătire muzicală care se vede, cu elocvență, în pasajele solo (tempo bine temperat, frazare exactă, pedală atentă, poate o mică ezitare la schimbarea mâinlor, ai avut o lovitură la degetul mare al mâinii stîngi?), iar
nefericirea de la împachetare: trecerile sunt abrupte, nu creezi armonii de legătură, treci dintr-o gamă în alta cu evidente suferințe acustice.
Influiențele titanilor este evidentă spre copleșitoare, dar nu-i bai. Merge! Am văzut și mai rău!
Insistă și fă curățenie. Nimic din ce-ai vrea să pui pe note, să nu pui. Mereu, atunci cînd fraza muzicală vine prea ușor e semn că o știi de undeva. Păstrează empatia, dar aplică cu sufletul tău!
Cu simpatie, și pentru că este timpul:
La mulți ani și toate să-ți fie îndeplinite!
Ti pup!
Marcel Gherman says:
dec. 7, 2017
Aha, deci am dsat peste un connaisseur in ale muzicii! Ma bucur, multumesc mult. Si multumesc pentru observatii.Intr-adevar, nu am urmat prea strict regulile muzicale, iar modulatiile armonice le faceam liber, fara un sistem prea rigid. Marea mea grija a fost sa articulez si sa dezvolt, in limita posibilitatilor, piesele respective si sa mizez pe ceea ce unii numesc muzicalitate. Dupa c um am scris si in textul de mai sus, pana la urma piesele bine dezvoltate se asculta mai placut de3cat cele simpliste, minimaliste. Si ati remarcat foarte bine cu degetul mare, in adolescenta, din cauza ca jucam mult jocuri video cu joystick, degetul unu de la ambele maini imi era supradezvoltat, iar degetele patru si cinci ramaneau mai slabe. De fapt, nu am folosit pedala si frazele muzicale le-am imprimat aparte, separate pe piste, poate din aceasta cauza trecerile dintre fraze sunt cam bruste. Multumesc inca o data si Sarbatori Fericite de asemenea.