Există undeva

O clipă lungă cât doi ani…

“Există undeva, în partea dreaptă a vieţii o gară. O gară construită din cărămidă. Din cărămida roşie. Este o gară mică. Are un singur etaj; probabil că este cel mai stingher etaj din lume. Uneori acolo se aprinde lumina. Dar foarte rar. Şi, ca un făcut, asta se întâmplă numai atunci când nimeni nu se află acolo, să poată vedea un bec aprins în spatele perdelei înnegrite de vreme. Gara n-are decât două peroane aşezate de o parte şi de alta a singurei linii de tren ce-şi întinde nesfârşirea prin faţa zidurilor roşii.

S-ar putea spune, fără puţin, că peroanele sunt etern pustii. Dar nu. Uneori, dureros de rar, apare un bărbat. Un singur bărbat. Acelaşi bărbat. El măsoară peronul cu paşi rari, drămuiţi, fără a privi nici în stânga nici în dreapta. Căutătura şi-o ţine ascunsă în umbra borurilor largi ale pălăriei gri pe care o poartă întotdeauna. S-ar zice nu că aşteaptă un tren, ci că numără dalele pătrate, de culoarea cerului dinainte de ploaie. Dar paşii săi nu trec niciodată de stâlpul din vârful căruia un felinar cu vopseaua scorojită împrăştie lumina galbenă. Şi bărbatul se plimbă pe peron, tăcut, cu mâinile adânc înfipte în buzunarele pardesiului cenuşiu, lung până-n pământ, înfundându-şi urechile în gulerul ridicat. Aşteaptă un tren. Sau nu aşteaptă nici un tren.

De fapt prin gara aceea nu trec trenuri niciodată. El ştie că singurele trenuri care ar putea trece cumva pe acolo sunt cele care nu opresc niciodată. Şi de ce-ar opri un tren într-o biată gară în care aşteaptă doar două peroane, patru felinare şi un bărbat tăcut şi absent ce-şi începe paşii pe peron odată cu ploaia?…”

Apoi te întorci cu spatele către mare. Nisipul s-a răcit odată cu apusul Soarelui. Dar nu-ţi mai pasă. Nu vrei să accepţi că nisipul de pe plajă pe care ai simţit întâia oară mişcările subtile ale copilului din pântecele Ioanei acum este rece. Atunci era fierbinte şi auriu. Iar Ioana era şi mai sclipitoare. şi era fericită. Ţi-a luat mâna şi ţi-a aşezat-o pe pântec. Pâlpâia ceva acolo, înăuntru. Era ceva care te înmuia dintr-o dată. Gândul că ceea ce mişcă acolo, înăuntru era viaţa la zămislirea căreia contribuiseşi şi tu, te umplea dintr-o dată de putere.

“-Crezi că e băiat?” îţi şoptea uneori Ioana, în timpul exerciţiilor Lamaze-beta. Iar tu te gândeai câteva clipe, că să găseşti răspunsul cel mai convenabil, care să o binedispună pe Ioana, apoi i-l dădeai strecurat printre câteva săruturi scurte pe obrajii aprinşi de efort. şi umblai după morcovi. Alergai ca nebunul prin marketuri să-i aduci morcovi. Ioana adoră morcovii. Dar nu pe cei sintetici, elaboraţi la Smartex, şi al căror suc era aproape inexistent. Îi preferă pe cei mai scumpi, aduşi din Zona Verde, dar la urma urmei nimic nu putea fi prea scump, prea inaccesibil, prea greu de obţinut, când era vorba de Ioana.

Întunericul deja este la putere. Te gândeşti că ar trebui să te ridici şi să pleci acasă… Care “acasă”? Clădirea aceea pustie în care acum n-o vei mai găsi nici pe Ioana, nici mirosul mâncărurilor făcute de ea?

Te hotărăşti într-un târziu să te urneşti din loc. Dar nu pleci spre casă. Cauţi un bar. Cauţi disperat un motiv să nu ajungi între zidurile acum pustii. Este pentru prima dată când regreţi că nu te îmbeţi cu una cu două. Căci oricâte baruri ai colinda trebuie să bei mult. Foarte mult. La un moment dat te întrebi dacă tu chiar vrei să te îmbeţi. Cu mâinile în buzunarele trenciului străbaţi metropola umedă şi îmbâcsită de prostituate, gommy, traficanţi de orice, care ştiu să-ţi smulgă un bănuţ pentru ce au ei de vânzare, cerşetori, ici-colo câte un taxi jerpelit cândva galben, cu vopseaua acum jupuită până la tablă… Un gommy de un verde ceva mai deschis te opreşte şi te întreabă ceva pe limba lui. Dar tu n-ai chef să-i arăţi că i-ai vizitat planeta. Cea mai ciudată planetă din toate cele pe care ai păşit până acum. Este îndeajuns să şezi două cicluri şi jumătate, (asta înseamnă cam trei săptămâni pământene), şi fără a face absolut nici un efort te trezeşti că ştii limbă vorbită pe Gomm. Încercările de a o învăţa şi pe Ioana limba Gomm s-au soldat cu un eşec hazliu, Dar n-ai chef acum sa te gândeşti la lucruri vesele. Îl laşi pe gommy in plata Domnului şi continui sa străbaţi străzile, căutând nimic, dorind nimic, sperând nimic. şi după al patrulea bar, adică după mai mult de zece masuri de whisky, te pomeneşti in mijlocul străzii, treaz-trezuţ. Simţi ca nici furia nu te mai poate ajunge din urma. Ca o ultima inspiraţie iţi vine ideea să-l vizitezi pe călugărul Enora. Pe care îl găseşti înfundat in fotoliul sau din fata peretelui de sticla, ascuns într-un nor de fum de ţigară.

– Aşează-te unde vrei. Ai băut. Nu-i răspunzi. Te apropii de peretele de sticla si încerci să-ţi dai seama unde anume priveşte. Dar panorama metropolei e imensa. Nu poţi ghici.

– Daca o ţi tot aşa te termini.

– Si ce sa fac? Îi întorci spatele şi începi să-i inspectezi camera aflata in dezordine, ca de obicei.

“Am avut de-a face numai cu dezordonaţi” te gândeşti. Canapeaua din mijlocul încăperii zace înţesată de haine si fotografii. În colţ, lângă lampadarul cu picior de lemn veritabil stă un paneraş in care doarme pisica maidaneza pe care o adoptase de vreo doi ani. Pereţii sunt acoperiţi cu tapet de hagga, din cel scump, lăsat de locatarul anterior, un comisionar plecat acum pe Limita. Sursele de lumina sunt disimulate in spatele unor panouri înguste aplicate la îmbinarea peretelui cu tavanul. Lampadarul face doar act de prezenta, ca si balansoarul pe care, insa se poate sta.

Călugărul Enora nu este călugăr. Numele şi l-a câştigat atunci când, pe planeta Gomm el a fost cel care a găsit modalitatea de a potoli spaima micuţilor verzui fara urechi. Caci el a făcut parte din echipajul primei nave asolizate pe aceasta planeta. Rămas la bord, el a observat ceea ce se întâmplă prin monitoare. Panica se instalase de la intrarea navei lor in atmosfera planetei. Iar atunci când băieţii, printre care si tu, aţi pus talpa pe sol, acolo nu era nici ţipenie, desi indicatoarele de bord arătau prezenta unei forme de viaţă inteligente. Şi deabia după o săptămână aţi reuşit să daţi cumva de gommy cei pitici si aproape inofensivi. Care, insa s-au apropiat de nava doar la vederea lui Enora. Acesta iesise si stătea pe rampa navei îmbrăcat într-o mantie lunga pana la călcâie, cu o gluga ce-i acoperea figura… La vederea lui, gomos şi-au schimbat atitudinea. Cine ştie ce-o fi trezit in mintea lor imaginea lui Enora. După echipajul vostru au sosit specialişti. Fără-ndoială ca ei stiu acum măcar o parte din răspuns. Şi te gândeşti că ce bine-ţi fac aceste amintiri, care măcar pentru o fracţiune de secunda iţi muta gândul de la pierduta Ioana. Pe semne ca Enora citeşte gândurile celor din jurul sau, caci te apostrofează cu brutalitate:

– Hei! Gata! Au murit – au murit. N-ai să-i întorci la viaţă stand cu gândul la ei. De mai bine de o luna te-ai pierdut de tot. Dar tu nu-i răspunzi. Preferi tăcerea. Numai ca Enora Nu este de aceeaşi părere. Se ridica de la locul său şi când îl vezi iţi pare că te-ai trezit dintr-un vis. Poarta rasa neagra ca de călugări.  Şi nu te lăsa ca sa răsufli:

– Am treaba cu tine. Gata. Într-o săptămână decolam. Mâine începem pregătirile, şi începe să-ţi explice despre cele trei planete,  iţi arata documentaţia lor,  îţi pune întrebări,  iţi cere răspunsuri…

– Sunt codificate deocamdată. Nu s-a apropiat nimeni de ele. Suntem din nou pionieri.

– 4526.2800? Întrebi preocupat.

– Asta e cea mai fada dintre ele. si cea mai mare ca dimensiuni. Iti raspunde Enora tinand sub brat un dosar cu coperti galbene – culoarea-marca pentru documentele de maxima importanta. Planeta de clasa “G”, cu atmosfera prielnica, şi asa mai departe, citeste si singur.

– 4420.2800?…

– Las-o pe asta la urma. Ia-o pe 4542.2711.

– Bine calugare, dar sunt asa de apropiate intre ele?

– Asta e doar o ciudatenie minora.

– Minora? Aproape ca strigi tu. Sunt tangente si tu numesti chestia asta “minora”?! Dar Enora zambeste calm, fara sa-si dezveleasca dintii galbeni, si-ti face semn cu aratatorul indreptat catre canapeaua pe care sunt imprastiate documentele.

– Vezi fotografiile. Spune. Apoi tace. In fotografiile executate in spectrul Dalyan vezi clar constructii, cladiri, instalatii… Dar viata nu vezi.

– S-a stabilit vreo varsta?

– Aici e buba, omule. Iata raportul de la 4420.2800. Sunt cele mai noi datate urme. Deocamdata le numim “urme”.

Iti vine sa intrebi “Cand plecam”. Dar vrei sa pleci de pe planeta in care sunt inmormantati Ioana si copilul, si iar iti aduci aminte. Te lasi incet pe scaunul metalic tapisat in verdele cel predominant al odaii calugarului. Calugar care citeste ganduri. Caci ia legatura cu astroportul si cere un transport alfa-1.Ai senzatia ca memoria Ioanei se zbate in propriul tau eu, ca si cum s-ar teme sa nu dispara… O vezi intinsa in iarba verde, privindu-te in vreme ce tu mesteresti ceva cu un briceag… Iti amintesti ochii ei in lumina flacarilor din noaptea in care in afara de ghitara si de Ea n-a mai existat nimic pe planeta…

Si fluviul din vecinatatea voastra canta. si frunzele copacilor cantau, si bezna de dincolo de tufe canta, si dans nebun v-a cuprins si pe tine si pe Ioana. si fiecare sarut al tau pe gatul ei arcuit va schimba registrul muzical. Se amanase plecarea transportului de materiale pe Gomm. Dar ea nu stia. Asa ca i-ai spus. Acolo, in iarba. O vezi si acum, aprinsa la fata,  sorbindu-te din ochi:

“Cum? Nu pleci?”

“Nu. Raman.”

“Ramai?”

“Da”.

“Cu mine?”

– “Da, Ioana”.

– Care Ioana? Mai baiete ti-am spus sa te trezesti la viata. Potoleste-te. Mergi in iad, ai uitat? Lasa stresul, lasa trecutul, gandeste-te cam ce-ai sa patesti acolo, pisat de energiile planetelor. La sol nu sunt probleme. Odata urcat in spatiu intri si in campurile celorlalte doua planete. 4526.2800 are campul cel mai puternic. Conform observatiilor facute asta le cam dirijeaza pe celelalte.

– Tu-ti dai seama ce spui, Calugare?

– Ce nu inteleg eu este cum de s-a putut ajunge acolo. Caci cineva a fost, de vreme ce exista constructii. Ori atmosferele sunt apropiate. Este foarte probabil sa aiba loc interactiuni. Asa ceva nu se preda la academie. Nu-mi pot explica. Tipii de la “tehnic” si aia de la stiinta au nevoie de noi acolo. Senzori instalati, rapoarte pedologice, analize atmosferice…

– Setul “in vitro”, studiul “acomodare-comportament”, “complexul de hidrocarburi”, “impactul cu mutatiile genetice”, “cote de risc”, si asa mai departe, ii iei tu vorba din gura. De acord. Constructiile insa, sunt cea mai complicata problema. Spectrul Dalyan arata o situatie similara cu Terra. Structurile respecta configuratiile clasice, nu exista nonconformitati, deci este foarte probabil locuitorii sa se asemene cu noi.

– S-or asemana ei cu noi, frate, dai unde-s ascunsi? Nici un raport nu-i pomeneste. Cine sunt? Cum arata? Ce-i cu ei?…

Si uite asa, incet–incet, Enora te duce cu gandul departe de amintirile care te napadisera. Calcule, supozitii. Analize, intrebari, gandul tau nu mai percepe timpul. Pregatirea ti se pare banala si fugara. Imbarcarea si decolarea se fac dupa tipicul de care esti deja stisit. Dar cel mai important este ca

Ti-ai promis – ca ai reusit sa-ti promiti – ca nu vei privi inapoi nici macar cu gandul. Parasesti temporar o planeta pe care nu te mai asteapta nimic. Ai acum ocazia sa muncesti asa cum n-ai facut tu niciodata.

Evident ca lui Enora i-ai promis sa pastrezi vie amintirea Ioanei. Iar Enora te-a inteles. Iar in cele doua luni de calatorie ti-ai dat seama de ceea ce poate sa insemne o relatie intre oameni. Caci fata de stadiul in care va aflati la decolare acum stiti mult mai multe. Ca in vremurile bune, cand pregateati coborari similare pe Shamm, pe Tretta, pe Gomm… La bord il aveti si pe inteleptul echipajului, pe Onnegür. De fiecare data uiti cand iti spune cate studii are. Dar vezi de la departare ca mintea lui a fost croita astfel incat sa dezlege noduri gordiene. Atata doar, ca pentru amplasarea locului de asolizare tu ai fost cheia. si a venit si clipa cand cele trei planete au intrat in raza voastra vizuala. Radarele nu aratau decat trei banale semne grafice cu mici reminescente luminoase intre ele. Tipic. Asta inseamna sa fii cercetas. Sa fii primul care vede. Sa fii primul care atinge. Spectacolul imaginii, la concurenta cu emotiile cu care credeai ca te-ai obisnuit, au asupra ta simultan un efect de revigorare si de frumos. Ti-aduci aminte ca iubesti meseria asta. Ca o reactie fireasca, in clipele urmatoare uiti de sentimente si treci la treaba.

– Pentru Jurnalul de Bord, la data consemnata de ofiterul de punte principala fac primele constatari: observatiile matematice au fost corecte, cu o abatere neglijabila de la gradul de adevar. Reactiile secundare ale apropierii atmosferelor se incadreaza in limitele admisibile. Structurile nenaturale existente pe toate cele trei planete se confirma. Pe suprafata vizibila a planetei 4526.2800 detectez activitati termice nonvii, undeva in perimetrul paralelei de patruzeci si cinci de grade emisfera de nord conform cotatiilor misiunii noastre. Atmosfera sensibil identica celei de pe Terra, cu o concentratie puternica de ozon in paturile superioare. Afirmatie personala: 4526.2800 se comporta din punct de vedere geochimic asemeni planetei noastre in perioadele sale de inceput. Poluare zero. Procedam la apropiere. Rapoartele pentru 4420.2800 si pentru 4542.2711 se vor face la intrarea acestora intr-o raza vizuala

Adecvata. Terminat.

– Psst! Te atentioneaza Enora, sefule, ai uitat-o piaia cu “nu detectez reprezentanti ai civilizatiei… si asa mai departe. Te uiti la el putin cas, dar nu raspunzi nimic. Incepi sa dai dispozitiile necesare

Pentru iesirea navetei in spatiu, dupa ce echipajul a raportat ca se afla pe pozitii. Ghidat de sonda lansata la o mie de kilometri inaintea navetei reusesti sa te inscrii pe cea mai convenabila orbita care sa-ti permita abordarea lui 4526.2800 fara sa expui nici naveta nici echipajul la prea mari riscuri. Cu toate acestea spectacolul oferit de infinitele nuante de albastru cu care sunt infasurate cele trei planete nu-ti lasa loc la nici un comentariu. Privesti pierdut in incantare imaginea ca de acuarela, in care tentele de azur s-au intrepatruns intr-o casatorie a cerului. Invelisurile planetelor nu lasa nimic sa scape din registrul albastru, raspandit ca un halou aproape tetraedric, cu colturi rotunjite, semn ca atmosferele sunt dense. Intrarea in atmosfera are loc fara probleme. Survolarea, insa iti ia mai mult timp decat ai crezut. Caci ceea ce spectrul Dalyan ti-a indicat grafic se desfasoara acum fizic sub ochii tai. Asezari cat se poate de firesti, cu dimensiuni variate, invecinate cu ape sau cu paduri. Privesti la cei de langa tine. In tacere Enora si Onnegür stau cu ochii pe monitoare nelasand sa le scape nici un detaliu.

– Constructia alba cu trepte si coloane la intrare este posibil sa fie cladirea principala a asezarii. Presupune Enora. Nu-i raspunde nimeni..

– Ai observat ca peste tot se gasesc turnuri spiralate? Fie in localitati, fie in afara lor?

– Da. S-au putut observa si sub spectrul Dalyan. Luate in ansamblu descriu contururi riguroase de spirala pe intreaga suprafata a planetei, fara a evita nici polii. Undeva la linia orizontului culorile cerului incep sa se schimbe.

– Se insereaza?

– Oarecum. Raspunzi fara nici o intonatie. Intram in umbra lui 4542.2711. si cred ca de fapt asta este si semnificatia Minaretelor Spiralate. Sunt niste marcaje in teritoriu…

– Ploturi de deplasare a planetelor surori, te intrerupe Onnegür. Acum mi-am dat seama. Intorci capul si-l privesti discret pe Onnegür. Parul lung peste umeri, carunt si destul de rar ii scoate in evidenta fruntea larga si nasul acvilin. Pungile de sub ochii cazuti tradeaza absenta somnului. Obrajii zbarciti si maslinii contrasteaza pana la spaima cu verdele irisilor. Ca si Enora, si Onnegür poarta o rasa lunga pana la calcaie, luata peste straiele negre de care nu se desparte niciodata. De obicei nimeni nu leaga conversatii cu acesta din simplul motiv ca el nu vorbeste decat cand are el ceva de spus, ca si cum s-ar teme ca intr-o zi i s-ar putea termina rezerva de cuvinte. Onnegür este un taciturn. Deductia acestuia este insa corecta. Deschizi gura sa mai adaugi ceva, dar esti informat ca exista un loc de care va apropiati, si care este acceptabil pentru asolizare.

– Pentru Jurnalul de Bord, la data consemnata de ofiterul de punte principala consemnez asolizarea pe planeta 4526.2800 pe coordonatele aprobate de sectia de securitate si de sectia stiintifica…

I I

– Nici macar plantele nu sunt ciudate, auzi vocea lui Enora care suna infundat datorita costumului de protectie pentru care la iesirea din nava trasesesi o “discutie” zdravana cu acesta.

– “Daca-mi aminesc bine pe Gomm n-am purtat asa ceva absolut de loc! De ce-as face-o acum!”

– “Pentru ca pe Gomm coborase echipajul protejat inaintea ta.”

– “Mare scofala. Analizele spun ca locul e sigur.”

– “Iar eu spun ca aici ramai pe toata durata misiunii daca nu urmezi instructiunile din procedura…”

De fapt ceea ce facea Enora nu era un act de indisciplina. El doar vroia sa se asigure ca i-ai lasat cu adevarat pe Ioana si pe copil pe Terra, iritandu-te si prefacandu-se ca-ti da bataie de cap. Este adevarat ca Enora este unul din cei mai indisciplinati componenti ai flotei, dar asta doar in situatii care se pot trece cu vederea. Dealtfel este intotdeauna nevoie de cate un nebun cu a carui mana sa scoti niste castane din foc. Ei bine Enora este

Proprietarul unei astfel de maini.

– Avem fluctuatii de presiune atmosferica! Anunta Ofiterul Unu al echipei Tehnice. Onnegür se apropie de tine si-ti sopteste cu voce groasa:

– Si asta-i doar inceputul…

– Ce vrei sa spui?

– Acum am treaba. Vorbim peste vreo cateva zile. Iti raspunde el marait, dupa care iti intoarce spatele, indreptandu-se catre tabara campata la o distanta rezonabila atat de localitatea langa care asolizaserati, cat si de unul din Minaretele Spiralate care impanzesc planeta.

In ziua a treia vehicolele cercetasilor incep sa se imprastie in teritoriu; tu impreuna cu Ofiterul Doi al echipei de securitate si cu asistentul de la tehnic va indreptati catre oras. Iar dupa doar cinci minute de mers prin iarba grasa gasiti… asfalt. Caci dupa o analiza rapida asistentul conchide:

– Asfalt.

Normal… iti spui in sinea ta. Planeta are, in fond, aceeasi configuratie chimica. Dar CINE! Cine a facut tot ce exista aici? Unde sunt “proprietarii”?… De ce lipsesc?

Soseaua isi urmeaza calea. Cu un kilometru inainte de a intra in “oras”, de o parte si de alta a drumului se inalta cateva zeci de constructii in forma de calota sferica, dispuse ordonat si la care privesti fara nici un comentariu in vreme ce asistentul scaneaza structurile. Dupa ce termina se uita catre tine vadit incurcat.

– Sunt impenetrabile, spune. Apoi priveste iar spre constructii frecandu-si palmele de bordul vehicolului.

– Scannerul nu recunoaste nici macar materialul din care sunt facute. Ce spuneti? Le studiem mai indeaproape?

– Nu. Raspunzi sec. Acum suntem doar intr-o recunoastere. De… igloo-rile astea se va ocupa echipa speciala la momentul oportun. Prin radio Enora iti comunica faptul ca acolo unde este el acum s-a facut noapte intr-un timp de paisprezece minute.

– Stii ce s-a intamplat? Cu vreo cinci minute inainte ca lumina sa inceapa sa scada doua Minarete Spiralate au inceput sa prinda tente de violet, apoi, pe masura ce intunericul se lasa zidurile acestora au devenit albe sidefii… Pe timp de noapte sunt perfect vizibile. Ofiterul Unu de la Tehnic imi raporteaza activitati ale Minaretelor Spiralate si la modificarile de presiune atmosferica. Au comportament de senzor… Da’ sa stii ca mie imi par ciudate rau.

Enora isi incheie mesajul in momentul in care intri in “oras”. Strazi pustii si curate te primesc intr-o liniste de mormant. Cladiri inalte, cu ferestre inchise si acoperite cu storuri argintii se aliniaza de o parte si de alta a “bulevardelor” pe care singurul zgomot il face transportorul tau. Semnale luminoase, acum mute, strajuiesc intersectiile in tacere. Marcajele albe de pe pavimente descriu trasee bine puse la punct de “edilii” locului.

“Ce circulatie or fi vrut sa reglementeze astia aici?!” te intrebi… si toata ziua colinzi in nestire strazile, fotografiind, analizand, comunicand si primind rapoarte, trimitand pe orbita imagini, marcand locuri, instaland senzori, si in tot acest rastimp rumegand in minte doua intrebari rautacioase: “CINE” si “UNDE”. Cine a facut toate acestea si unde sunt “locuitorii”. De trei ori s-a facut noapte in numai sapte ore, cate ai petrecut in “oras”. Umbrele celorlalte doua planete au modificat de fiecare data aspectul Minaretelor Spiralate. De la baza catre varf nuante de violet cuprind corpul structurii zvelte, si, pe masura ce intunericul avanseaza, violetul este inlocuit de un alb sidefat ce nu te lasa sa nu-l observi. si constati ca oriunde te-ai afla ai in raza vizuala cel putin doua Minarete de acest fel. Te mira insa un amanunt: pe tot teritoriul “orasului” nu exista modificari de presiune.

– Maine vom iesi din costume, decizi, dand ordin de intoarcere catre baza. La capatul a sapte zile (ce fel de zile Dumnezeu sa mai inteleaga), rapoartele preliminare sunt complete, astfel incat poti trece la etapa urmatoare a misiunii…

Etapa care, insa, debuteaza cu un eveniment nedorit: un membru al echipajului dispare fara urma undeva prin zona de munte, fara sa mai dea nici un semn de viata. Dar in fond ar fi trebuit sa te astepti si la asta. Pe planeta debarca toti cei patru mii de oameni din elita de cercetare a flotei. Acestia impanzesc mica planeta 4526.2800 botezata acum Sola. Tu, impreuna cu echipa ta de cercetasi porniti spre 4420.2800, cea mai mica dintre cele trei. Diferentele dintre Sola si 4420.2800 sunt de neluat in seama, si ele exista datorita dimensiunilor mai mici ale planetei care va fi botezata la randul ei Duoma. La capatul a cinci luni Trynnia este si ea investigata si catalogata, la ora la care pe Sola deja s-a inceput popularea. Dar chiar si acum “CINE” si “UNDE” arunca deasupra ta semne grele de intrebare.

I I I

Colinzi strazile unuia din “orasele” de pe Tretta impreuna cu Onnegür care intre timp a devenit ceva mai vorbaret si care acum face o recapitulare a misiunii.

– … Cât despre Minaretele Spiralate ca ploturi de activitate generala au roluri cat se poate de bine stabilite si nu am observat niciodata malfunctiuni. Mecanismele sunt impecabile. Iar dispozitivele si aparatele sunt dezarmant de simple. Daca ma intrebi pe mine, eu cred ca a fost cea mai stupida dintre problemele ridicate de flota, aceea de a determina natura materialelor de constructie. E drept ca e foarte important sa se cunoasca tot despre lumea in care stramutam oameni, dar cand avem aceasta situatie in fata nu este cazul sa intervenim brutal. Logica mea spune ca explicatiile de care avem nevoie ne-au fost oferite pe tava, asa cum ne-a fost oferita pe tava intreaga lume a celor trei planete. Este clar ca CINEVA a construit toate astea din jurul nostru, continua Onnegür facand un gest larg cu mana si indicand cladirile din jur. Hai s-o luam cat se poate de simplu, ne aflam intr-o lume care nu ne este ostila. E ca si cum am venit la un hotel, numai ca aici este un hotel fara limita de timp. si cea mai importanta plata pe care trebuie sa o efectuam este aceea de a avea rabdare. Dar o rabdare astronomica, dragul meu. si acum am sa ajung la punctul fierbinte al analizei mele. Sa intram… iti spune el aratandu-ti usa imensa facuta din lemn greu de nabalf si strajuita de patru coloane imense din marmura albastra cu striatii verticale ce se inaltau la intrarea in cladirea cea mai impozanta din “oras”. Acum doua seri am avut un dialog destul de lunga cu Torst Hansenn, de la sectia de arta. Amandoi am cazut de acord ca cei care au construit cele trei planete exista si sunt in viata. Motivatia psihologica luata

Impreuna cu rigorile executiei converg catre o singura notiune, aceea de necesitate. Necesitatea exclude moartea. Deci ei traiesc! Intrebarea este de ce nu traiesc aici, in acest loc construit sub imperiul necesitatii! Parerea mea este ca in mod sigur ei au un loc in care sa traiasca… – Atunci de ce au mai construit toate astea?! Il intrerupi tu pe Onnegür facandu-i loc sa intre in incaperea a carei usi tocmai o deschisesesi, incapere in care atat cei de la tehnic, cat si cei de la stiintific au avut cele mai mari batai de cap.

Dar Onnegür nu-ti raspunde imediat. Cu un zambet complice trece pe laga tine, iti face semn cu mana sa-l urmezi si se opreste intr-un tarziu in fata unuia dintre pupitrele din care specialistii pamanteni n-au reusit sa inteleaga decat cel mult cinci la suta.

– Stii ce este? Tu dai din umeri si taci.

– Aici, in acest loc am pierdut vreo patru saptamani impreuna cu Stanton de la grupul de semiotica. Ei bine, stai in fata unui comunicator in sistem binar. Uite aici, pe displayul asta mic apar si dispar niste semne.

– Le stiu. Raspunzi tu putin iritat. Pe Duoma mi-am spart capul si eu cu ele. Ce concluzie ai tras tu? Onnegür insa intarzie sa raspunda. Tace si te asteapta, ca si cum ai avea un lapsus, cand de fapt tu stii raspunsul. Isi plimba varfurile degetelor printre comenzile pupitrului ce pare sa fi fost facut dintr-un plastic albastrui, si pe care luminile de un verde deschis se plimba aparent fara nici o logica. Si dupa ce te lasa sa fierbi putin iti serveste raspunsul:

– Indicatiile de aici spun ca urmeaza sa soseasca un mesaj in cod binar. Intrebare: CINE sa timita un mesaj? Alta intrebare: CUI sa-i fie trimis acest mesaj? Deschizi gura sa spui ceva, dar degetul ridicat brusc de Onnegür te opreste. Cine ar putea sa trimita aici un mesaj decat cineva care stie ca exista acest loc! Da?

– Da. Raspunzi tu mecanic.

– Cui sa ii fie trimis acest mesaj daca nu celui care se afla aici, adica locuitorului de pe aceasta planeta. Corect?

– Corect.

– Dar pe nici una din cele trei planete n-am gasit nici macar animale, nu mai zic de vreo rasa inteligenta…

– Asa-i.

– Inseamna cumva ca au parasit planeta in graba? Daca-i asa ar fi trebuit sa gasim macar o urma cat de mica a elementului gare i-a pus pe fuga pe locuitorii planetelor. Ori toate trei planetele sunt mai mult decat primitoare. Nu-s probleme la nivel tectonic, nu exista activitate vulcanica peste limitele admise… Si inafara de regnul vegetal nu traieste absolut nimic extraterestru aici. Ei?! Onnegür incepe sa-si fluture degetele prin fata ta.

– Continuă, îi spui.

– Tot ce se gaseste pe Sola, pe Duoma si pe Tretta si este fabricat de o fiinta inteligenta este in stare nou-nouta, nefolosit. Deci mesajul trebuie sa vina catre nimeni. Cine ar trimite un mesaj, oricat de banal catre nimeni? Nu pot descoperi nici o logica. Si de ce sa trimita un mesaj tocmai in cod binar?! Atentie, aici fac o speculatie: aparatura fiind in functiune, eu nu exclud cazul ca pana acum n-au mai fost trimise si alte mesaje. Pesemne ca a observat expresia fetei tale care spune ca incepi sa intelegi unde vrea sa ajunga logica lui, caci Onnegür isi reprima un zambet. Se aseaza pe scaunul din fata pupitrului si te pofteste sa iei loc pe cel alaturat.

– Adaug aici ca Minaretele Spiralate se comporta exceptional si ca surse de energie. Fiecare planeta se alimenteaza de la campurile gravitationale ale celorlalte doua surori. Genial. Clipesti rar, ai lejera senzatie ca Onnegür incepe sa bata campii. Dar nu.

– Parerea mea este ca daca intreaga zestre care utileaza cele trei planete este nefolosita, inseamna ca aici n-a stat nimeni, niciodata… Tacerea grea nu face decat sa-ti incrunte fruntea.

– Cum n-a stat nimeni niciodata?!

– Ai rabdare! Tu ai trimite vreun fel de mesaj intr-un loc in care stii ca nu exista decat plante si constructii neumblate? Ma-ndoiesc. Trimiti un mesaj pentru ca acesta sa fie primit de cineva… De cine?!

De data asta iti pierzi rabdarea.

– De cine domnule?

-… De noi.

– De Noi?!

– Atenţie, nu de noi pământenii, ci de noi cei care suntem aici. Este singura explicaţie pentru care expeditorii fac uz de codul binar. Ei nu vor altceva decât garanţia ca ceea ce trimit ei va fi şi înţeles. Cu “Soparlele” de pe Pastros cum am comunicat la început? Prin cod binar. Deci avem un precedent: codul binar poate fi considerat limbaj universal.

– Sa zicem, replici tu, si ce-ar avea sa ne spună “expeditorii”?

Figura lui Onnegür împietreşte. Nu poţi sa nu-i observi un lejer tremur al mâinii.

– Vom afla peste un sfert de ora.

– Cum aşa? Ridici tu din sprâncene.

– Asta este semnificaţia de pe displayul din dreapta. Indica momentul in care soseşte un mesaj. Uite-l si pe Stanton. N-a întârziat.

Adus de spate, cu mersul strâmb si domol profesorul de semiotica se apropie si el de pupitru. Cu el poarta doua casete Argax, translatoare puternice care ieşiseră din probe la data decolării tale de pe Terra. Fără nici o vorbă Stanton începe sa le monteze secondat de Onnegür care ca prin farmec, odata cu sosirea aparatelor amuteste. Lucreaza în tăcere, umăr lângă umăr cu Stanton. Citesti pe figura lui cum numara secundele care au mai ramas pana la sosirea mesajului. Care, într-adevăr nu întârzie. Te simţi dintr-odată înfrigurat. Siruri imense de unu şi de zero încep să curgă, în vreme ce Argax-urile le primesc şi le procesează. Îţi vine în minte o întrebare: Cum de rezistă lanţul trofic fără animale?… Specialiştii au găsit explicaţia şi ea stă în picioare. Dar pe Terra aşa ceva n-ar fi posibil… Cineva trebuie să îngraşe pământul, aşa cum fac acum Ioana şi copilul… Iţi scuturi capul ca şi cum ai alunga un gând nedorit, te ridici şi ieşi în strada.

Se înnoptează. Doua Minarete Spiralate încep să prindă culoarea albă. Suple, cu baza groasa şi subţiindu-se arcuit către vârf, ele tronează peste liniştea virgină a planetei, de la peste şase sute cincizeci de metri înălţime. Nimic nu pare să le tulbure. O exclamaţie te face atent tulburându-de din gândurile tale. Este Onnegür care te cheamă înăuntru.

– Priveşte, iţi spune. Semnele dispuse in ordine de Argax descriu in partea dreapta conturul uman, la mijloc o silueta la scara a unui Minaret şi în partea stângă o forma umanoida, asemeni unui călugăr care îşi poarta pelerina, şi care stă cu braţele deschise, întinse către om. Iar sub aceasta imagine câteva forme şi semne. Chicotul lui Stanton îţi dă de înţeles caă mesajul nu mai are nici un secret pentru Stanton

– Ce rezultat ai obţinut? În locul lui Stanton iţi răspunde Onnegür:

– Expeditorul este de fapt o civilizaţie de constructori. Ei nu fac decât să construiască. Normal. Şi să plece imediat către alte locuri. Şi tot aşa. Semnele de jos indica tot felul de date tehnice, instrucţiuni, indicii…

– Iar semnificaţia asta, interveni Stanton ar suna cam cum am spune noi “S-o stăpâniţi sănătoşi.”

Felix Moga s-a născut pe 9 iulie 1966 la Bucureşti. A absolvit Liceul Agricol din Castelu (lîngă Medgidia) în 1985. În 1990 a absolvit un curs de operator control nedistructiv la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele. În prezent lucreaza într-un laborator CND, în Campina, Italia. În 1986 a devenit membru al Cenaclului de creaţie S.F. Atlantis-Club din Cernavodă, condus de Aurel Cărăşel. În 1991 a obţinut o menţiune la festivalul Crisalide de la Buzău, pentru lucrarea Elevul neantului. A publicat în Almanahul Anticipaţia, revista electronica Nautilus, revista gălăţeană Atlantida, în diverse fanzine.