Când începi să citești „Elegie pentru un tânăr elan”, este imposibil să nu fi convins că te afli în fața unei povestiri fantasy. Poate chiar a unui basm. Avem animale vorbitoare, duhuri care se înfiripă din ploaie, un protagonist-scald care-și caută inspirația în vânătoare, obiecte însuflețite. Chiar, pentru o scurtă perioadă, poate părea plicticoasă.
Însă pe măsură ce vei da paginile, – cam de la a treia încolo – sentimentele încep să se schimbe. Lucrurile se complică brusc, fantasticul este scos brutal din scenă pe ușa din spate, înlocuit de prefigurarea unei intrigi complexe. Ceea ce se anunța a fi o poveste pentru copii se dovedește a fi un science-fiction veritabil. Și din momentul în care înțelegi acest lucru, mintea îți și începe să lucreze, căutând explicații. Iar Hannu Rajaniemi e zgârcit cu așa ceva. Le dă, însă târziu, cu țârâita și incomplet. Căutându-le, ești purtat printr-o lume bizară și plină de neprevăzut în care nimic nu este ceea ce pare a fi. Lumea post-apocaliptică, – pentru că numai așa ceva își poți imagina că este – ți se va prezenta progresiv, arătându-ți diferite fețe și ipostaze, una mai greu digerabilă ca alta. Simbioza ființă-lucru-concept atinge note atât de înalte, încât uneori te trezești recitind pasaje, convins fiind că ai sărit câteva rânduri. Lucrurile nu se leagă, efectiv. Planurile se schimbă instantaneu, materialul și mentalul se întrepătrund într-un mod de neînțeles, întreg firul poveștii pare scăpat de sub control, ca un furtun sub presiune care împroșcă în toate părțile. Ei bine, este doar un sentiment de moment. Într-un final vei înțelege. Acceptă și citește mai departe.
Cam asta ar fi chintesența scrierii. Nu încerca să stăpânești firul acțiunii, lasă-te doar purtat de el și savurează! La sfârșit, vei vedea că efortul îți va fi răsplătit. Misterele animalelor vorbitoare, lucrurilor animate sau mașinilor-ființă vor fi cu toatele soluționate. Chiar și obsesia personajului pentru cuvintele creatoare își va căpăta semnificația. Într-o oarecare măsură, bineînțeles, căci și creierul propriu trebuie să lucreze. Autorul îți oferă cheia, seiful trebuie să-l deschizi singur.
Hannu Rajaniemi (n. 9 Martie 1978) este un scriitor de Science-Fiction și Fantasy de origine finlandeză, care scrie atât în limba finlandeză cât și în limba engleză. Este laureat al unui premiu Locus.
Această povestire, alături de un interviu cu autorul, se poate citi în CPSF Anticipația nr. 4.
Tot în acest număr al Colecției de Povestiri Științifico-Fantastice puteți citi și un fragment al romanului „Singularitatea se apropie” de Ray Kurzweil și o foarte interesantă povestire autohtonă, semnată de Dănuț Ungureanu, care aduce o perspectivă inedită asupra posibilelor tendințe de evoluție ale societății umane. Povestirea poartă numele: „Cronicile oamenilor Iridium”.
