GSF86banner-650

          Am urmărit anterior câteva manifestări de religiozitate populară (implicită), deviată înspre domenii fără nici-o legătură cu divinităţile tradiţionale. Comună acestora le este găsirea unor obiecte de preferinţă pătimaşă printre realităţile  societăţii de consum. Telefonul mobil, supermarketul, personajele spectacolului fotbalistic, vedetele de televiziune sunt câteva dintre alegerile unor practicanţi ai religiilor populare. 
Când mass media îi prezintă sistematic relatări despre semeni ai săi supuşi pe nedrept unor mari suferinţe sau chiar ucişi fără motive aparente, telespectatorul cu vocaţie religioasă poate crede că respectivii sunt victimele unor forţe supranaturale, malefice. Ar putea apărea  astfel o varietate interesantă de religiozitate populară. „Zeităţilor” binevoitoare li s-ar adăuga astfel entităţi întunecate. 
          Respectiva reacţie ar putea să apară nu numai în legătură cu suferinţele altora, ci şi cu propriile trăiri. Recitind Substanţa M(2007),  romanul lui Philip K. Dick, traducere din limba engleză de Ana-Veronica Mircea după A Scanner Darkly (1977), am observat asemănarea dintre trăirile consumatorilor de droguri şi cele atribuite de către practicanţii diferitelor religii unor inşi blestemaţi. Trăirile drogatului cronic sunt de un fel special; funcţiile creierului său sunt afectate şi apar suferinţe necunoscute de bolnavii obişnuiţi. Philip K. Dick şi-a folosit propria experienţă de consumator al unor droguri halucinogene, fiind creditabil şi ca neuropsiholog autodidact, cu remarcabile intuiţii. El constată apariţia şi persistenţa unui sentiment al propriei nefericiri cronice. 
          Interesante în contextul de faţă ar putea fi şi trările depresivilor, în special ale celor atinşi de psihoza maniaco-depresivă. Suferinţele psihice inexplicabil de puternice, asemănătoare în multe privinţe  cu acelea ale dependenţilor, le-ar putea sugera acestora convingerea că sunt victimele unor forţe malefice. 
Intrebarea este în ce măsură propria nefericire, în variantele amintite mai sus, este resimţită ca o damnare şi poate fi discutată ca un act de religiozitate populară. Se consideră victimele diferitelor droguri păcătoşi în sens cvasireligios? Ţinând cont de aplatizarea afectelor, specifică dependenţilor, un răspuns pozitiv ar apărea la individul cu vocaţie religioasă şi anume sub forma unei constatări blazate, străină de modul vibrant al preferinţei pentru ”zeii” binevoitori. 
          În ciuda slabei sale intensităţi emoţionale, respectiva revelaţie ar putea fi inclusă în categoria celor ţinând de religia populară. Dacă admitem această apartenenţă, constatăm că în panteonul divinităţilor negative implicite cei mai puternici sunt “zeii” dependenţei letale dată de drogurile dure. Urmează “diavolii minori”, antipatizaţi şi temuţi de fumătorii înveteraţi şi de cei înrobiţi alcoolului, dar şi de inşi din alte categorii, cum ar fi de exemplu cei incapabili să-şi domine bulimia.