Imperiul Marelui Graal/A şaptea zi a vânătorului

Sebastian Corn a fost primul scriitor român contemporan care m-a convins că avem autori care se pot compara oricând cu titanii literaturii universale. Citind Imperiul Marelui Graal, am înţeles că avem valori, şi că din păcate nu ştiu suficienţi oameni acest lucru. Romanul poate sta oricând alături de Dune, petrecându-se de altfel într-un univers oarecum similar, dar nici pe parte lipsit de originalitate. M-aş hazarda chiar să spun că Sebastian Corn a dus mai departe universurile deschise de Dune, construind pe principii de bază asemănătoare ceva cu totul nou şi minunat, şi anume o serie de lumi fascinante, de concepte şocante şi de personaje spectaculoase.

Aşadar, pentru cei cărora le place ficţiunea ancorată în premise medievale, fie că e vorba de science-fiction (Dune), fie că e vorba de fantasy (A Song Of Ice And Fire sau A Secret Atlas), cartea lui Corn e lectură obligatorie, cu atât mai mult cu cât, în opinia mea, le depăşeşte cu mult pe cele trei din cel puţin un punct de vedere – şi anume cel al intensităţii acţiunii. Desigur, Herbert rămâne cel care a pornit totul; dar replica dată de conaţionalul nostru este una cu care ne putem mândri şi sunt absolut convins că, odată lăsată la o parte prejudecata că un autor cunoscut în toată lumea nu poate fi surclasat de unul “de-al nostru”, vor fi printre dvs. destui care vor prefera cartea lui Corn – tot aşa, ce e drept, cum vor fi şi mulţi care o vor aprecia, dar îi vor da întâietate lui Herbert.

Tot din această categorie de romane “herbertiene” (ca şi concept, dar totodată şi ca şi calitate) nu pot să nu amintesc şi Sfâşierea Onei Frantz – dar despre această carte mai multe cu altă ocazie.

Câte ceva despre Imperiu, acum. Stilul scriiturii este unul deosebit de original, extrem de tehnic – ceva vag asemănător am întâlnit la Michael Crichton, tot medic de formaţie. Odată intrat în această lume atent construită de către autor, cititorul ajunge la intriga extrem de alertă şi de credibilă, fără găuri şi căderi atât de frecvente în alte opere (inclusiv în Song Of Ice; nu însă şi în primul Dune).

Avem de-a face cu un Imperiu aflat într-un viitor îndepărtat, un Imperiu ai cărui locuitori călătoresc în lumi din timpurile anterioare cu diverse motive şi pretexte, urmărindu-se unii pe alţii, principala ţintă fiind numitul Mare Graal. Grupări variate se luptă pentru putere – aceste grupări sunt organizate pe sistem medieval – iar personajele, puternic conturate, atrag imediat atenţia cititorului. Un efect spectaculos l-au avut asupra mea luchumonul şi bairacterul, conducătorii Lăncierilor Celer, o grupare de mercenari al căror spirit cazon face deliciul paginilor respective. La caracterul deosebit al eroilor se adaugă concepte incitante, cum ar fi dispozitivul care amplifică aptitudinile fizice ale purtătorului, până acolo încât îl poate obliga pe acesta să fugă atât de repede şi fără nici un fel de oprire, încât inima să îi cedeze din cauza efortului la care corpul manipulat supune acest organ; sau conceptul clădirilor organice, construite din carne, sânge şi ţesuturi.

Aşadar, avem în roman de toate – eroi, prinţese, mercenari, călători în timp, lupte pentru putere, conspiraţii… toate perfect închegate într-o acţiune continuă.

Iar dacă o să vă placă Imperiul, atunci puneţi mâna şi pe A şaptea zi a vânătorului din antologia Alte ţărmuri. Corn reia aici câteva personaje din Imperiu, cel mai semnificativ fiind Opt-Paşi (deşi apare extrem de puţin), dar subiectul este unul paralel şi lipsit de componenta medievală. Mai degrabă se poate încadra în seria romanelor de acţiune gen Alistair MacLean, modernizate şi cu adăugarea componentei SF. Cel puţin asta a fost senzaţia cu care am rămas eu. Narată succesiv la persoana I şi la persoana a III-a, A şaptea zi rămâne o demnă completare a Graalului, care, fără a se ridica la acelaşi nivel (nici nu ar avea cum, având în vedere dimensiunile mult mai reduse), reprezintă o excelentă lectură, datorită aceluiaşi stil spectaculos şi a acţiunii trepidante.

 

Oliviu Craznic Oliviu Crâznic s-a născut pe 1 noiembrie 1978 în Lupeni. Licenţiat în Drept, cu
lucrarea de diplomă la disciplina Criminalistică, şi absolvent al cursurilor de mediere
ProMedierea, este consilier juridic din 2002. Membru al Uniunii Colegiilor Consilierilor
Juridici, în prezent coordonează colecţia de legislaţie a editurii germane C.H.Beck.
A debutat în beletristică cu …Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul, roman gothic bazat
pe cronici medievale (Ed. Vremea, 2010; Premiul I pentru Cel mai bun roman la
Concursul Naţional de Literatură Visul 2010; Locul I în Topul cititorilor Agenţiei
de carte, Secţiunea Proză românească – Vara 2010; nominalizat pentru faza finală la
Premiile Galileo 2011). Din septembrie 2010, este colaborator al Revistei Suspans,
unde are o serie de articole despre misterele lumii precum şi confesiunea literară Două
nopţi în Salem’s Lot. În 2011, a publicat povestirea steampunk Ultima clepsidră în
antologia Steampunk – A doua revoluţie (Ed. Millennium Books, editor Adrian Crăciun,
întovărăşită de confesiunea literară The Making Of… Ultima clepsidră), povestirea
gothică Însângerată, luna în antologia Balaurul şi mioriţa (Ed. Eagle Publishing House,
editor Mihail Grămescu) şi povestirea dark fantasy Mascarada învinşilor în cadrul
serialului literar on-line Cele 1001 de scorneli ale Moshului SF, coordonat de Ştefan
Ghidoveanu.