O plimbare până la capătul grădinii (II)
*** De data asta Bădia a venit însoţit de căpitan. Amândoi erau vizibil îngrijoraţi. Au deşertat vreo trei containere de nanoboţi, ne-au făcut vânt din infirmerie şi s-au pus pe verificări. L-am înşfăcat pe Ivan de-o aripă şi am pornit spre bucătărie. Simţeam nevoia să mă liniştesc. – Măcar...
Întunericul sinelui (VI)
Darkmound îşi termină prânzul şi se ridică de la masă, privindu-l întrebător pe înger. – Acum sunt pregătit, spuse cu hotărâre. Nu voi mai face mofturi, nu mă voi mai purta ca un copil răsfăţat. Angel îl privi zâmbind şi îi făcu semn să se aşeze înapoi...
O plimbare până la capătul grădinii (I)
Motto: „Măiastră făptură născută din minune, Din aurori coboară pe fire de genune. Pe sticlă tu ţeşi frunze şi marii şerpi cu pene, C-un miliard de stele mă priveşti printre gene.” Înaintam cu greu pe câmpul îngheţat. Alunecam la fiecare pas şi fulgii mă învăluiau din toate părţile. Un gând nu îmi...
Întunericul sinelui V
După o vizită bine meritată la baie, îngerul şi sinucigaşul se întoarseră la cantină, unde, imediat ce se aşezară, Darkmound strigă să i se aducă rapid un menu. – În iad nu se mănâncă, îl lămuri Angel, ne vom îndestula cu aburul mâncărurilor care au fost dăruite în amintirea noastră. De fapt,...
Întunericul sinelui IV
Deschise o revistă de turism pe care o răsfoi, plictisit. Sesiză o uşoară mişcare, dar n-o lua în seamă, convins că acel foşnet fusese produs de cuplul vârstnic, ce se aşezase pe canapeaua din spatele lui. – Ia uite aici, ce imagini interesante! îi răsună în urechi o voce familiară. N-ai vrea să mergi la...
Întunericul sinelui (II)
Cum scara nu avea balustrade şi treptele erau ciobite pe alocuri, Darkmound avea senzaţia că din clipă în clipă avea să alunece în gol. Nu-i era teamă că s-ar fi lovit în cădere, ci să nu nimerească în mijlocul vreunui grup de drăcuşori, pe care ar fi trebuit să-i bată...
Copacul portocaliu
În Santur’aame – Lumea Portocalie – nu este niciodată zi, aşa cum nu este niciodată noapte. Cerul frăgezit de îmbinarea celor două timpuri a rămas blocat, din vremuri pe care nici cele mai vechi calendare nu îl mai cuprind, într-un veşnic şi netulburat crepuscul. Nu există soare care să...
Ciuma (I)
Nu ştiu cât mai am de trăit. Poate o lună, poate o săptămână, poate o zi, poate câteva clipe. Febra a pus stăpânire pe mine, necrozele întinse cutanate îmi provoacă dureri feroce, halucinaţiile îmi vor ţine companie cât de curând. Sunt sigur. Asta până voi fi epuizat complet şi...
Întunericul sinelui (I)
Vreau să scriu o scrisoare. Nu ştiu de ce şi nici către cine, dar vreau să fac asta; dacă n-o scriu, voi înnebuni sigur. Nu sunt nici în cartierul, nici în oraşul şi nici măcar în ţara în care m-am născut. De fapt, nu ştiu unde sunt acum. Nu...
Vise bizare (5)
Salvatorul Discuţia dintre mine şi Je-an a fost simplă şi oarecum inutilă. Nu era neapărat nevoie de ea pentru a şti ce ne rezervă viitorul. _ Ani grei de puşcărie, a zis Je-an, aproape cu indiferenţă. În cazul meu, vreo douăzeci şi cinci! Sau închisoare pe viaţă… Niciun judecător responsabil n-ar trebui să mai...
Lumea prin țeava puștii (2/2)
Deoarece ziua care urma avea să fie plină încă de la primele ore ale dimineţii, am preferat să stau seara şi să transcriu pe laptop noua poveste a lui Pete. În afara faptului că mi-a lăsat liberă dimineaţa următoare, nu a fost o idee extraordinară; mi-a readus în minte putreziciunea vieţii bătrânului, iar asta m-a...
Lumea prin țeava puștii (1/2)
Aretha a aşezat tava plină cu struguri pe mica măsuţă de pe verandă. Din mijlocul adunăturii de boabe se ridicau cele două pahare cu limonadă, asemenea unor turnuri. Am mulţumit aproape în şoaptă şi mi-am îndreptat atenţia asupra bătrânului. L-am privit cum stătea cocârjat în scaunul lui cu rotile, pe mânerele căruia tremurau continuu mâinile...
comentarii recente