Lacul lui Eric
„Pe lângă ceea ce îți pot face oamenii, moartea este, incomparabil, mai blândă.” (Gabriel Petru Baetan) Eric era de o frumuseţe rară, un băiat cu adevărat special. Avea ochii mari şi albaştri şi părul blond, care îi cădea pe umeri, dându-i un aspect de copil intelectual şi rebel în acelaşi...
Sânziana
„Știi, cred foarte tare că dincolo trebuie să mai fie și alții ca noi, adică ființe inteligente…” de multe ori Ioan conversa cu el însuși. Nu aștepta răspunsuri. Asta ar fi fost chiar culmea, dar, cu toate că auzise că nu e chiar normal, el avea...
Biruința
Se împlineau șaizeci de ani de la victorie, aşa că era o zi importantă pentru comandatul kar. Bunicul său condusese asaltul final asupra planetei. Tot bunicului său îi fusese prezentată capitularea oficială şi tot sub comanda lui s-a desăvârşit exterminarea civilizaţiei care li se opusese cu atâta înverşunare, timp...
Ce-l face pe om scriitor?
M-am tot izbit de această întrebare în ultima vreme și de fiecare dată am refuzat să-i dau un răspuns, convins fiind că oricare ar fi fost acesta nu ar fi putut să fie decât unul pur subiectiv. Am întâlnit cazuri în care, după o povestire publicată la întâmplare într-o revistă, autorul ei ajunge...
Experimentul Doctorului Heidegger
Doctorul Heidegger, acel om foarte neobișnuit, invită odată patru prieteni la o întâlnire în biroul său. Trei dintre ei erau domni în vârstă, cu bărbi albe, domnul Medbourne, colonelul Killigrew și domnul Gascoigne, și mai era și o bătrânică firavă al cărei bărbat murise, astfel că i se spunea...
Întunericul sinelui (VI)
Darkmound îşi termină prânzul şi se ridică de la masă, privindu-l întrebător pe înger. – Acum sunt pregătit, spuse cu hotărâre. Nu voi mai face mofturi, nu mă voi mai purta ca un copil răsfăţat. Angel îl privi zâmbind şi îi făcu semn să se aşeze înapoi...
„New Rose Hotel”
Pelicula cyberpunk „New Rose Hotel” (1998) este o ecranizare a nuvelei omonime a lui William Gibson, inclusă în volumul său de debut „Burning Chrome”. Având o regie semnată e Abel Ferrara, acest film poate fi considerat drept cea mai reuşită adaptare cinematografică a creaţiei lui William Gobson de până acum, dacă e să...
Dincolo de zid
-unu- Nu reușea să rememoreze cu exactitate ce se întâmplase imediat după impact. Nu își amintea decât că șocul îl proiectase în afara modulului. Auzise un bubuit scurt, o presiune insuportabilă îi apăsa tot corpul strivindu-l de căptușeala costumului, apoi un val de aer fierbinte îl lovise de...
Câștigătorii concursului lunar de proză
Cu scuzele de rigoare pentru întârzierea de care dau dovadă, am nespusa plăcere de a anunța câștigătorii concursului lunar de proză organizat în parteneriat cu editura Millennium Books. Au trecut aproape trei luni de la ultimul anunț, luni în care, de altfel, nu am mai primit niciun semn de la...
Lansare de carte: 9 ISTORII REUTILIZATE de Eugen Lenghel
Editura Tritonic lansează în prezenţa autorului, joi, 13 martie 2014, ora 18:30 la Ceainăria „La un ceai” – Str. Luigi Cazavillan 25, un volum de povestiri aparţinând mai multor genuri, de la proză poliţistă la proză S.F., trecând prin fantastic. Un volum care se citeşte pe nerăsuflate şi care promite noi aventuri din partea autorului, Eugen...
Cărăbușul auriu
– Ce bine că e moale pământul, dar fără săpăliga asta a mea tot nimic nu făceam. Un gândac,uuu, ce mare e! – Vă mulțumesc pentru ajutor, acum lăsați-mă vă rog pe mine. Vreau să pun eu florile. Luați și banii ăștia. Și când mai puteți, adunați vă rog și...
O plimbare până la capătul grădinii (I)
Motto: „Măiastră făptură născută din minune, Din aurori coboară pe fire de genune. Pe sticlă tu ţeşi frunze şi marii şerpi cu pene, C-un miliard de stele mă priveşti printre gene.” Înaintam cu greu pe câmpul îngheţat. Alunecam la fiecare pas şi fulgii mă învăluiau din toate părţile. Un gând nu îmi...



comentarii recente