Pelicula cyberpunk „New Rose Hotel” (1998) este o ecranizare a nuvelei omonime a lui William Gibson, inclusă în volumul său de debut „Burning Chrome”. Având o regie semnată e Abel Ferrara, acest film poate fi considerat drept cea mai reuşită adaptare cinematografică a creaţiei lui William Gobson de până acum, dacă e să facem abstracţie de faptul că şi autorii filmului „Matrix” s-au inspirat în mare parte din proza celui mai important reprezentant al curentului. Recent a fost anunţat proiectul unei adaptări a romanului „Neuromancer”, proiect care fusese amânat timp de două decenii.
Prin procedeele inovatoare de operatorie şi motaj pe care le prezintă. „New Rose Hotel” depăşeşte cadrul cinematografiei de divertisment şi ar putea fi incluss în categoria filmului de artă.
„New Rose Hotel” descrie povestea a doi mercenari urbani, pe nume X şi Fox, interpretaţi de Willem Dafoe şi Christopher Walken, ce acţionewază pe frontul invizibil al războaieilor dintre corporaţii. Impresionează dialogurile dintre cele două personaje, transpuse cu succes pe ecran de nişte reprezentanţi ai unor şcoli actoriceşti compatibile. Anumite scene chiar par a fi improvizate.
Eroii filmului nu-şi dau seama că au îmbătrânit şi contiună cu obstinaţie să se joace de-a spionii, sfidând adevărul crud, acela că timpul lor a trecut. Ei intenţionează să dea marea lor lovitură, sechestrându-l pe misteriosul Hiroshi, un savant de geniu specialist în bioinginerie. Mercenarii doresc să-l vândă pe Hiroshi unei corporaţii rivale, contra unei sume exorbitante. În rolul lui Hiroshi joacă cunoscutul grafician Yoshitaka Amano, şeful departamentului de grafică al studioului Square Enix, care a lansat faimoasa serie de jocuri Final Fantasy. Un rol important în acest plan îl are o femeie pe nume Sandii, seducătoarea perfectă, interpretată de Asia Argento.
Însă până la urmă operaţiunea se transformă într-un dezastru total. Personajul lui Willem Dafoe face un gest absolut neprofesionist şi se îndrăgosteşte de Sandii. Iar coropraţia căreia urma să-fie livrat Hiroshi îi trădează pe cei doi mercenari, le blochează conturile şi pune nişte asasini pe urmele lor. La fel ca în nuvela lui William Gibson, Hiroshi sintetizează şi lansează un virus ADN-selectiv, reprogramat de un agent pentru a contamina o listă de persoane selectate.
Probabil cea mai interesantă scenă din film este finalul, în care eroul central se pomeneşte singur într-o cameră de hotel şi reia din nou şi din nou în memorie evenimentele anterioare. Este o modalitate ingenioasă de a transpune în cinematografie procedeul fluxului conştiinţei din literatură. Aceste flashback-uri, ce amintesc cumva de o piesă muzicală în stil dub reggae, îl lasă pe spectator într-o stare de suspans.
Un interviu cu regizorul Abel Frrara discutând despre filmul New Rose Hotel:
