Anumiţi critici consideră că dacă nu ar fi existat un Coppola şi un Scorsese, care în anii 60 şi 70 au readus spectatorii în sălile de cinema prin filme de o certă valoare, atunci astăzi cea de-a şaptea artă nu ar mai fi existat, fiind asimilată în totalitate de televiziune. Ceea ce-l distinge pe Francis Ford Coppola de alţi regizori americani, care preferă în discuţiile private să vorbească mai degrabă despre automobile şi alte banalităţi extraartistice, este faptul că marele cineast de origine italiană s-a manifestat întotdeauna ca un cititor şi un gânditor pasionat. Poate şi pentru că pe parcursul vieţii acesta l-a avut ca îndrumător pe fratele său, devenit profesor de filosofie.
În cadrul unui interviu recent, Coppola amintea de o idee pe care o găsise într-o carte a lui Balzac, conform căreia preluarea modelelor de la un artist la altul este un fenomen benefic, care perpetuează cunoaşterea umană de la o generaţie la alta.
Filmul Twixt, lansat de Francis Ford Coppola în 2011, exprimă fidel această concepţie. Pelicula abordează genurile fantastic, gotic şi horror, şi conţine numeroase referinţe la Edgar Poe, Dante Alighieri şi Kafka, la filmele lui David Lynch Twin Peaks şi Eraserhead, la pelicula lui Martin Scorsese Shutter Island, la romanul lui Stephen King Secret Window şi ecranizarea acestuia, ajungând până la popularul joc de computer Alan Wake, care este de fapt o pastişă a aceleiaşi cărţi a lui Stephen King, şi a unui alt joc horror de producţie japoneză, Silent Hill, unde se remarcă o serie de procedee vizuale similare celor din Twixt.
Acest film prezintă de fapt o descindere în infernul unui creator. Personajul central, un autor de romane horror care trece printr-o criză de inspiraţie, este interpretat de Val Kilmer, un actor cu experienţă care are la activ o întreagă pleiadă de roluri deosebit de interesante. La începutul filmului protagonistul vizitează un orăşel obscur pentru a-şi lansa noua sa carte. În Twixt nu lipseşte o anumită doză de umor: în localitatea respectivă nu există nici măcar o librărie, ci doar o mică secţiune de carte în magazinul local.
Bietul scriitor avid de glorie literară aşteaptă în zadar ca fanii să apară, până în momentul când soseşte şeriful local, unicul din toată regiunea admirator al romanelor acestui scriitor.
Folosindu-se de ocazie, şeriful îi povesteşte una din legendele locale, despre o crimă odioasă săvârşită în trecut. Legenda îl intrigă pe scriitorul nostru, care vede în ea un posibil subiect de carte. Astfel, cufundat în stări de vis induse de somnifere şi de alcoolizări intensive, el pătrunde într-un tărâm fantasmagoric median între realitate şi oniric, pentru a elucida misterul acestui oraş.
Localitatea constituie un univers în miniatură, cu un turn al cărui orologiu are şapte cadrane şi unde se zice că sălăşluieşte diavolul, simbol al alterării spaţiotemporale care se manifestă în această „interzonă”. Cu un fost hotel devenit bar, care fusese vizitat cândva de Edgar Poe şi unde s-a produs crima. Şi cu o comunitate de tineri goth ce locuiesc pe malul unui lac şi despre care se spune că ar practica ocultismul.
Fantoma lui Edgar Poe devine o călăuză a eroului central prin lumea viselor, precum Virgiliu a fost pentru Dante, un agent hipnagogic şi hipnopomp ce nu-l lasă pe protagonist să se rătăcească în propriile himere. Tot Edgar Poe îl iniţiază în arta scrisului, vorbindu-i despre cele două teme ontologice prezente aproape în orice operă de artă: Eros şi Thanatos. Fiecare artist, fiecare Dante îşi are o Beatrice a sa. Motivul rezonează cu o tragedie survenită în viaţa reală a lui Francis Ford Coppola, de pe urma căreia acesta nu crede că-şi va putea reveni vreodată. Se pare că este o traumă care i-a marcat întreaga creaţie cinematografică.
Un trailer al filmului Twixt:
Marcel Gherman s-a născut la 29 septembrie 1978 în Chişinău. Între 1994 şi 2003, a realizat emisiuni de muzică electronică la Radio Moldova. În prezent lucrează la revista Sud-Est Cultural şi colaborează la revista Contrafort, unde susţine rubricile permanente Bref şi Trenduri. Este de asemenea muzician, autor al proiectuluiMegatone, care abordează genurile techno, ambient experimental, industrial noise şi muzica clasică de film. Discografia Megatone include un album realizat în colaborare cu scriitorul de science-fiction japonez Kenji Siratori şi o piesă selectată în cadrul proiectul60X60 International Mix al Fundaţiei Vox Novus din New York, proiect prezentat la Oxford şi Cambridge.
A obţinut recent Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din Moldova pe anul 2011 pentru volumul Cărtea viselor.
Blog personal: http://marcelgherman.blogspot.com
