Toamna se numără bobocii…

Toamna se numără bobocii iar iarna… se numără clasificările de top.

Citeam prin primăvară despre “top five” a celor mai bune filme SF din toate timpurile. Şi, bineînţeles, cu comentariile de rigoare. Erau acolo Războiul stelelor, Alien, Vânătorul de recompense şi cred că iar Războiul stelelor V, şi nu mai ştiu care si ce.

Normal că scandalul a fost gata. Şi pe bună dreptate. Ce te faci cu 2001 a lui Kubrick sau Călăuza lui Tarkovski, şi cu Portocala mecanică al aceluiaşi Kubrick, şi cu… şi cu… şi cu…

Ca să poţi vorbi despre acest subiect trebuie să “înghiţi o tonă  de filme” (sintagma îi aparţine lui Ştefan Ghidoveanu). Eu încă “mănânc”.

Şi acum,iată părerea mea, bineînţeles, subiectivă, şi  bineînţeles, mai ales, discutabilă.

În primul rând, acest “five” al topului mi se pare meschin pentru “toate timpurile”. Ar fi mai potrivit “cele mai bune zece” sau, de ce nu, “cele mai bune o sută” şi tot ar mai fi loc de discuţii. Şi apoi, ierarhizarea. Cine-i mai bun, mai mare şi mai tare? Rembrandt sau Rubens, Mozart ori Beethoven? Cine-i pe locul unu, Steaua sau Dinamo (na că aici n-am nimerit-o, că nu-i nici una din ele, şi iese şi cu bătaie şi cu jandarmi). Mai bine, care-i primul, Verne ori Wells, Clarke sau Asimov?

Star Wars versus 2001? E ca şi cum te-ai întreba care-i mai valabil, Nebula sau Hugo (ştiţi voi, fanii, ori profesioniştii)? Sunt doua “bresle” total diferite şi în marea majoritate a cazurilor antagonice.

În lista mea de cele mai bune zece sau o sută de filme SF din toate timpurile, nu ar însemna că filmul de la poziţia 1 este mai bun de cât cel de la poziţia 5 sau 25. Ierarhizările (parcă am mai pomenit cuvântul ăsta) sunt totdeauna discutabile. Niciodată n-ar lipsi din listă Voiajul în Lună făcut în 1902 de Georges Melies, la numai şase ani si ceva de primul film din lume, al fraţilor Lumiere. Să nu uităm că, mai sus amintiţii fraţi au decretat cu toată convingerea că “cinematograful este o invenţie fără viitor”. Şi iată unde am ajuns astăzi, şi, dupa cum vedeţi, nu ne oprim aici. Nu pot să uit nici de Metropolis a lui Fritz Lang făcut în 1927 dar recent remasterat şi cu soundtrack-ul refăcut de Jeff Mills, adaptat la muzica techno de mai azi, şi e şi primul film cu roboţi din istoria celei de a şaptea arte.

Un loc in faţă îl are, bineînţeles 2001: O odisee spaţială care e o cadopoperă totală a cinematografiei în general, şi n-o spun numai eu, ci şi cei în masura mai mare ca mine să o facă. Când spun totală, mă refer atât la regia lui Stanley Kubrick cat si la scenariu, unde alături de Kubrick a participat si Arthur C. Clarke, si nu in ultimul rând la imagine şi la coloana sonoră.

Ridley Scott, un regizor ce nu poate fi lăsat deoparte, atât pentru excelenta ecranizare şi realizare a atmosferei cyberpunk a Los Angeles-ului din apropiatul 2019, Vânătorul de recompense (1982), a unei părţi di excelentul, la rândul lui, roman al lui Philip K. Dick Visează androizii oi electrice?, cât şi pentru începutul a ceea ce urma să devină franciza Alien (1979). Dacă vorbesc de Rydley Scott, nu mă pot abţine să nu pomenesc de iarăşi excelentul (folosesc superlativul pentru a treia oară) a ne-SF-ului Dueliştii (1977).

Vânătorul de recompense a lui Scott, mă face să-l pomensc pe actorul care a jucat în rolul principal, şi de aici un nou şir de filme SF remarcabile. Aţi ghicit că este vorba de  Harrison Ford. Daca spui Harrison Ford spui Han Solo, si dacă spui Han Solo, spui Războiul stelelor. Epopeea space opera a început în 1977, cu seria a patra   ( o gaselniţă a lui George Lucas) şi a făcut şcoală in industria filmului în ceea ce priveşte efectele speciale şi nu numai. Putem vorbi de o cotitură radicală în ceea ce priveste filmul SF. A urmat Războiul stelelor V – Imperiul contraatacă (1980) si Războiul stelelor V – Întoarcerea lui jedi (1983) la care Lucas a fost doar producător sau şi scenarist. Dupa 20 de ani (nu e vorba de romanul lui Dumas), au urmat alte trei filme, respectiv seriile I-a (1999), a II-a(2002) şi a III-a (2005).

Harrison Ford, înseamnă şi trilogia Indiana Jones începută în 1981 Cu Indiana Jones: În căutarea arcei pierdute, Indiana Jones şi templul blestemat (1984) şi Indiana Jones: Ultima cruciadă (1989) toate trei în regia lui Steven Spielberg, ultimul fiind catalogat ca şi cel mai bun din serie. Am spus trilogie dar, iată că, în 2008, apare Indiana Jones şi craniile de cristal, iar dacă dăm crezare zvonurilor, Harrison Ford la cei 68 de ani ai săi, va turna cel de-al cincilea film din serie cu acelaşi producător George Lucas şi cu acelaşi regizor Steven Spielberg. Ba mai mult chiar, se aude că se duc tratative şi cu Sean Connery care a fost nominalizat la Oscar pentru rol secundar di seria a III-a, să joace şi in această ultimă serie.

Şi l-am pomenit pe Steven Spielberg. Asta înseamnă si regia primelor două filme din trilogia Jurasic Park (1993) şi Lumea pierdută: Jurasic Park (1997) inspirate după romanul lui Michael Chricton. Din nou, dacă dăm crezare zvonurilor, trilogia se va transforma în 2012 în quadrilogie apărînd cel de al 4-lea film, cu Laura Dern in rolul principal. Spielberg mai inseamnă superbul E.T. (1982),Inteligenţa artificială A.I. (2001) şi ne promite pentru 2012 Interstellar şi Robocalypse.

Dacă l-aş uita pe Cameron, sigur aş fi pus la zid, şi pe bună dreptate. James Cameron, regizor, scenarist, producător, editor, actor, consultant pentru efecte speciale. Un “uomo universale” în lumea filmului, şi în special, în ceea ce ne interesează pe noi, filmul SF. Ită câteva din creeaţiile sale ca regizor şi nu numai: Terminator (1984), film care a lansat o altă franciză celebră; Terminator II: Ziua judecăţii (1991) considerat ca fiind cel mai bun din serie; Terminator III: Supremaţia maşinilor(2003). Aceste prime trei serii îl au printre protagonişti pe Arnold Scwarzenegger. Seria a patra Terminator: Salvarea (2009) nu îl mai are ca regizor pe Cameron şi se simte asta. Şi nu s-a terminat. În 2012 urmează să înceapă turnaările la Terminator 5. Tot James Cameron a regizat şi Abisul (1989), film ce a luat Oscarul pentru cele mai bune efecte speciale, Aliens: Misiune de pedeapsă (1986), continuând succesul lui Ridley Scott, serialul Tv Îngerul Întunecat cu Jessica Alba în rolul principal şi, bineînţeles Avatar (2009) ce se va continua cu Avatar doi şi trei în 2014 respectiv 2015.

Ar mai fi de pomenit, şi o iau aleator, filme ca Star Trek, fară sa aducem vorba despre serialele care au devenit un adevărat fenomen social, Stargate, Atacul marţienilor, Bărbaţi în negru, Musca unu şi doi, Dune, Fahrenheit 451, Godzila, Eu Robotul, Omul invizibil, Maşina timpului, Mad Max,  Razboiul lumilor şi câte şi mai câte.

Nu aş putea să închei această mică discuţie despre filmul SF, fără să pomenesc un regizor drag inimii mele pentru toată creaţia sa. Este vorba de Andrei Tarkovski, în special cu Călăuza (1979), adaptare liberă (şi genială – zic eu) după nuveleta Picnic la marginea drumului a fraţilor Arkadi si Boris Strugaţki şi Solaris (1972) dupa romanul omonim al lui Stanislaw Lem.

Iată câteva, şi repet câteva din filmele  ce ar figura pe o listă, sigur incompletă, de cele mai bune filme SF din toate timpurile.

Dar, despre filmele care ne interesează, vom mai vorbi, sper eu, si cu altă ocazie.

Mircea Nanu Munteanu s-a născut la 13 decembrie 1948 în Bosanci, județul Suceava.

Fondator al cenaclului Cosmos din Suceava, în anii 80, redactor de radio și tv, realizator al emisiunii La frontierele cunoașterii (la postul STV), pentru care, în 1998, a primit Premiul Marian Mihai, pentru productiile TV de profil, Convenţia Naţională În Memoriam Dan Merisc în 1998.