Huwe Lian coborî din maşină, îşi luă geanta de pe bancheta din spate şi se îndreptă cu paşi hotărâţi către intrarea principală a Centrului de Augmentare şi Terapie Post-Augmentare Reddan – Clubul Colecţionarilor „Matorgan„. Aşa se şi simţea: hotărât să-şi ducă planul până la capăt. Nu avea emoţii, nu avea reţineri. De-asta nici nu-l lăsase pe Sai să vină cu el: poate că, speriat de perspective, fratele său ar fi încercat să-l convingă să renunţe la operaţia de augmentare şi o scenă dramatică pe holurile Centrului nu ar fi fost de folos nimănui.
– Eşti sigur că nu e o decizie luată pe fugă? îi strigă Sai din urmă. Fratele său bătea darabana pe coarnele manşei de ghidaj, semn rar de nervozitate.
– Sunt, frăţioare, răspunse Huwe, fără să se întoarcă.
– Eşti sigur că nu vrei să vin cu tine?
– Sunt, frăţioare.
– Bine. Te aştept?
– Nu. Vreau să vin pe jos acasă.
Huwe Lian nu mai aşteptă replica lui Sai. Intră în recepţia Centrului şi abia închise uşa în urma sa, că o dronă de întâmpinare, purtând pe pieptul metalic numele „Napoleon„, îi ieşi în cale.
– Bine aţi venit la Centrul de Augmentare şi Terapie Post-Augmentare Doctor Reddan! Eu sunt Napoleon, cu ce vă pot fi de folos?
Huwe se aplecă spre dronă.
– Napoleon? Nu am mai auzit de numele ăsta până acum.
– Bine aţi venit la Centrul de Augmentare şi Terap-
– Am o programare cu domnul doctor Reddan, zise repede Huwe.
– Vă rog, numele şi codul?
– Huwe Lian, cod identificare 23121337.
Ledurile aşezate pe fruntea dronei trecură, într-o fracţiune de secundă, prin toate culorile curcubeului. Apoi deveniră din nou roşii.
– Domnule Lian, sunteţi aşteptaţi.
– Aşteptaţi…?
– Aşteptat.
Napoleon se îndreptă iute către una din uşile care înconjurau recepţia pe cele două laturi, se întoarse către Huwe, ridică un braţ ascuţit ca o săgeată şi începu să-l agite.
– Poftiţi pe această uşă, etajul 1, camera 11. Reddan vă aşteaptă.
Huwe decise să treacă cu vederea peste „Reddan vă aşteaptă„. Uite domnule, roboţii angajaţi îi spun pe nume. Asta sigur e mâna medicului, doar el şi-ar fi permis să umble la setări. Toate dronele veneau din fabrică setate pe un nivel maxim de respect.
Urcă la etajul 1 şi intră în cabinetul cu numărul 11. O altă dronă, de data asta având numele „Bagration„, îl întîmpină şi-l îndrumă spre o canapea.
– Reddan va sosi în 10 minute, zise drona. Apoi dispăru în spatele unui birou, de unde se întoarse cu un vraf de dosare pe care i le puse în braţe lui Huwe.
– Documentele dumneavoastră pentru augmentare.
– Dar le-am completat şi semnat deja. Data trecută când am fost la domnul doctor Reddan am-
– Într-adevăr, aveţi perfectă dreptate, domnule Lian. Acestea sunt doar câteva acte adiţionale care ne-au fost solicitate de către Autoritatea Federală de Biogenetică. Sunt necesare, augmentarea dumneavoastră este totuşi o noutate nu numai pentru noi, ci şi pentru Autoritatea Federală de Biogenetică.
Huwe avu impresia că-l aude pe doctorul Reddan vorbind prin intermediul dronei. Nu era exclus, câteva setări şi…
– Dar nu înţeleg, de ce trebuie să le completez de mână? Nu puteaţi să le transmiteţi în Reţea? Puteam să le rezolv şi-n somn.
Bagration clipi din leduri şi, pentru o clipă, păru că e în dubii, deşi era prea mult pentru o dronă, chiar şi ultimul tip. Ceea ce nu era. Într-un final, ledurile reveniră la culoarea roşie.
– Imposibil, domnule Lian. Reglementările sunt în vigoare de atâţia ani, sunt neschimbate şi solicită în mod expres să fie completate şi semnate fizic, pe hârtie.
Huwe ridică din umeri, învins. Se aşeză la o masă care stătea stingheră în mijlocul încăperii, puse vraful de acte pe scaunul de lângă el şi începu să completeze, unul câte unul, dosarele atât de necesare Autorităţii Federale de Biogenetică.
Ajunsese la ultimele documente, când una dintre uşi se deschise şi în încăpere intră silueta masivă a lui Reddan. În spatele doctorului, două drone identice se ţineau încolonate pe urma lui, imitându-i fiecare mişcare. Una dintre ele probabil suferise un accident recent: avea ledurile sparte şi în urma ei rămăsese o dâră de fum alb, subţire.
– Domnule Lian! Ce bucurie să vă revăd! Aş fi băgat mâna în foc, chiar puteam să jur că o să vă răzgândiţi! Dar iată-vă aici!
Din doi paşi uriaşi, Reddan ajunse în faţa lui Huwe şi îl bătu prieteneşte pe umăr.
– Este o zi mare pentru ştiinţă, e o zi mare şi pentru mine, şi vă mulţumesc pentru această oportunitate!
Huwe puse ultima foaie deasupra vrafului şi se ridică. Încercă să pară prietenos, dar minutele pierdute completând acte îi cam luaseră din entuziasm.
– Domnule Reddan, bine v-am găsit din nou.
Medicul ridică braţele într-un gest vag şi începu să râdă.
– „Bine” este un termen relativ, să ştiţi. Am avut o dimineaţă grea, am pierdut un pariu, dar mă bucur că voi avea ocazia să bifez şi un succes. Alături de dumneavoastră, bineînţeles.
– Un pariu…?
– Nimic important, nu vă faceţi griji.
Reddan arătă în spatele lui, către drona care scotea tot mai mult fum.
– Subalternii m-au dezamăgit. Am pierdut o bătălie, nu şi războiul. Victoria aparţine celor perseverenţi, spunea Napoleon Bonaparte.
Huwe se uită mai atent la drona în cauză. Purta pe piept numele „Murat” şi, la cum fumega prin crăpăturile carcasei, avea nevoie de reparaţii serioase.
– Îmi pare rău, dar nu am auzit de Napoleon până acum.
– Un comandant militar din antichitate. Preferatul meu. Dar să trecem peste lecţia de istorie, dumneavoastră aţi venit aici cu o treabă iar eu am datoria să o duc până la capăt. Până când ni se pregăteşte sala de augmentare, haideţi să ne aşezăm un pic.
Reddan făcu un semn subtil şi a doua dronă, cea care părea – cel puţin la prima vedere – întreagă, se deplasă până în spatele lui şi se desfăşură, luând forma unui scaun rudimentar, fără spătar. Medicul se aşeză şi-i făcu semn lui Huwe să ia loc de partea cealaltă a mesei. Acesta îi urmă îndemnul fără nicio vorbă.
– Domnule Lian, începu Reddan, trebuie să ştiţi că ceea ce urmează să facem noi aici este o premieră. Nu ştiu să mai fi venit până acum cineva care să solicite o augmentare a braţelor… şi să ceară membre din carne şi oase.
– Nu renunţ, domnule doctor. Nu mi-am schimbat punctul de vedere de la ultima întâlnire, când mi-aţi spus acelaşi lucru.
– Nici nu-mi doresc să renunţaţi, spuse Reddan, ridicând un pic tonul. Clinica mea este singura din oraş care mai poate să facă astfel de operaţii de augmentare, şi asta pentru că eu, în sinea mea, sunt un nostalgic. Am rămas, cel puţin o parte din mine a rămas ancorată în trecut. iubesc trecutul. Dar vreau doar să vă fie clar în ce vă băgaţi. Aici nu vorbim de ciberimplanturi, de membre sau organe cibernetice. Vorbim despre două mâini, două membre ca astea – şi aici îşi întinse braţele în faţa lui Huwe -, din carne şi oase. Cu vase de sânge, cu muşchi, cu piele.
– Da, este o dorinţă mai veche de-a mea. Şi am venit la dumneavoastră pentru că –
– Pentru că suntem singurii din metropolă care mai producem organe din materie organică. Numai că Centrul de Augmentare şi Terapie Post-Augmentare Reddan se ocupă în principal de augmentări mecatronice. În rest nu facem altceva decât să creştem organe din carne şi oase pentru diverşi colecţionari şi nostalgici. La mine vin personalităţi care doresc un anume cap celebru sau mai ştiu eu ce, ca să-l atârne pe perete. Aşa că înţelegeţi de ce trebuie să fiu absolut sigur că ştiţi ceea ce vă doriţi. E o responsabilitate pe care o avem şi noi în toată povestea asta.
Huwe dădu din mână nerăbdător.
– Domnule Reddan, încă o dată vă spun, ştiu ce-mi doresc. Nu de azi, de ieri.
– Ştiţi şi impactul social…?
– L-am luat în considerare. Iar acum vreau doar să trecem la treabă cât mai repede.
Reddan fluieră şi se ridică în picioare atât de rapid, încât răsturnă drona transformată în scaun.
– Aşa vă vreau! Domnule Lian, sunteţi exact pe gustul meu. O să facem o lucrare să se ştie în tot spaţiul, asta vă promit!
Se îndreptă spre uşa prin care intrase, o deschise şi făcu un gest larg.
– Poftiţi, vă rog. Sala de augmentare vă aşteaptă.
Huwe Lian se ridică de la masă, îşi frecă mâinile şi se îndreptă cu paşi hotărâţi către uşa deschisă. Aşa se şi simţea: hotărât. mai era o senzaţie acolo, şi reuşi s-o identifice abia când văzu cele două braţe care urmau să devină ale sale plutind în recipiente pline cu o substanţă verzuie, de-o parte şi de alta a unei mese de augmentare în jurul căreia aşteptau nemişcate cel puţin o duzină de drone. Era fericit.
Două ore mai târziu, Huwe ieşi pe poarta principală a Centrului de Augmentare şi Terapie Post-Augmentare Reddan etalând două noi membre superioare, două braţe organice, două mâini din carne şi oase. Augmentarea mersese chiar mai repede decât se aşteptase, şi stătuse mai mult la şedinţa foto de după decât pe masa de augmentare. La final, Reddan i-a dat o cutie din piele în care fuseseră depozitate fostele lui membre, o plachetă onorifică şi un manual de întreţinere şi l-a lăsat să plece abia după ce i-a promis medicului că va reveni peste două luni, pentru lucrări de întreţinere gratuite şi pentru o întâlnire cu ceilalţi membri ai clubului de colecţionari de materie organică.
Huwe nu-şi mai încăpea în piele de bucurie. Îşi îndeplinise unul dintre puţinele sale vise şi, mergând către casă, văzând reacţia celor cu care se întâlnea pe drum, văzând cum se dau toţi la o parte din calea lui, şi-a dat seama că a făcut o alegere care îl va marca pe viaţă, dar o alegere bună.
Sai îl aştepta în faţa uşii.
– Ai reuşit, Huwe?
– Am reuşit, frăţioare.
– Nu arată deloc rău. Braţe organice, zici?
– Da. Am de gând să pornesc o nouă modă. Ret-ro, silabisi Lian.
– Ce e pelicula asta?
– Folie protectoare. Trebuie să o ţin o perioadă, măcar până mă obişnuiesc cu noile membre.
Fratele lui dădu din cap, în stilul acela parţial nemulţumit al fraţilor mai mari care nu-s de acord cu tâmpeniile pe care le fac fraţii mai mici, dar nici nu pot să-i taxeze, pentru că le sunt prea dragi. Huwe îşi făcu loc pe lângă fratele său, intră în casă şi se îndreptă spre camera sa, strigându-i fratelui său să nu-l deranjeze măcar câteva ore.
Odată ajuns în sanctuarul său, aşa cum îl botezase, Huwe încuie uşa, aruncă unde se nimeri cutia din piele care conţinea fostele sale braţe, aruncă şi placheta primită de la Reddan şi se aşeză aşa îmbrăcat cum era în portul de reîncărcare. Înainte să se conecteze la Reţea avu impresia că îl strigase Sai, dar alese să nu-l bage în seamă. Fratele său se putea descurca şi singur, orice ar fi avut de făcut. Îşi prinse de tâmple mufele şi-şi descărcă Conştiinţa în Reţea, nu atât de repede pe cât ar fi vrut. Primul lucru pe care-l făcu odată ajuns în cybervers fu să pornească cele câteva zeci de camere video pe care le-avea instalate în cameră şi să le reorienteze spre portul de reîncărcare în care se odihnea trupul său. Fu un pic dezamăgit, postura din care se descărcase nu scotea prea bine în evidenţă cele două braţe organice, însă trupul mecatronic furniza un contrast binevenit, metalizat. În cybervers, Huwe zâmbi. Se deconectă de la camere şi căută, printre informaţiile salvate, antica definiţie care pentru el devenise mantră:
„Body modification (or body alteration) is the deliberate altering of the human anatomy or human physical appearance. It is often done for aesthetics, sexual enhancement, rites of passage, religious beliefs, to display group membership or affiliation, to create body art, for shock value, and as self-expression, among other reasons„.
