Numărul acesta avem plăcerea de a publica trei debutanți în Gazeta SF. Ar fi fost loc și pentru al patrulea, dar îi mulțumim lui Septimiu Cristian, care a abordat o temă delicată, mult prelucrată de mulți autori consacrați dar insuficient tratată în textul propus. Deși, la numai treisprezece ani, putem să-i apreciem scrierea îngrijită și compoziția canonica a textului. Textul ne-a trezit curiozitatea și am dori sa vedem și alte producții ale lui Septimiu, în speranța că pot fi publicate.
S-a încheiat de scurtă vreme Festivalul de Science Fiction Râșnov 2013. Mulțumim Editurii Nemira pentru pachetul de cărți din Colecția Anticipația, oferit lui Mihai Dragomir, cel mai dedicat organizator. Premiul a fost înmânat de maestrul Alexandru Mironov din partea Editurii Nemira. Fără a exagera, festivalul a fost un succes, mai mult prin faptul că a creat un precedent și a lansat spre viitor o instituție perenă, care va fi sprijinită de chiar comunitatea râșnoveană. Ca remarcă, acest festival a fost un festival al fanilor și pasionaților de Science Fiction, fără participarea vreunei grupări sau club regional.
Despre proiectele propuse și inițiate la festival, vom vorbi într-un articol viitor.
2 comments
panta_rh_ei says:
iul. 28, 2013
Asteptam cu nerabdare numarul 30 al revistei. Voiam sa aflu noutati de la festival. Va trebui sa mai astept un pic 🙂 desi… ceva-ceva am citit pe ‘moshulsf.wordpress.com’. Sincer, ma asteptam sa fie prezenti multi dintre colaboratorii revistei.Poate au fost, poate vor fi prezenti anul viitor. Poate va faceti timp si articolul promis sa apara intr-un viitor apropiat?
Eugen Lenghel says:
iul. 28, 2013
Se mai poate citi cate ceva si pe lenghel.net. Voi lega si pozele acolo.