GSF53 banner1

11816052_1100492236645985_391806731_n          Cum să începi furtunos o rubrică despre ocultism, dacă nu cu Lucifer? Fără îndoială una dintre cele mai misterioase figuri ale religiei, dar și ale literaturii universale, Lucifer a exercitat și încă exercită asupra mentalului colectiv o atracție magnetică, dar și reacții de respingere pe măsură. Pomenit mai degrabă sporadic în Biblie, el este considerat fie întruchiparea mândriei și a revoltei împotriva dinivității, fie aducătorul de lumină, deci un principiu al cunoașterii și, mai ales, al autocunoașterii. În hulitele grimoire, lucrurile sunt la fel de încurcate, lectura lor lăsându-ne mai mult cu întrebări decât cu răspunsuri. Este Lucifer și Satan? Se află la cârma Iadului? Este domeniul său de acțiune răul absolut sau doar o formă diferită de înțelepciune? Vorbim despre un înger căzut sau despre un demon, cu atributele specifice unei asemenea funcții? Autori celebri precum Dante, Milton, Bulgakov, chiar și al nostru Mihai Eminescu au zugrăvit diferit figura Prințului Întunericului. A face un rezumat al tuturor acestor portrete e mult mai puțin interesant decât adevăratul salt al încrederii de a merge direct la… sursă.

          Și ce sursă poate fi mai valoroasă decât însuși Lucifer? Ne vom referi deci la volumul lui Aristide Torchia, Cele 9 porți ale împărăției umbrelor, una dintre cele mai ciudate apariții din sfera ocultismului și pretext de film de box office. Torchia a fost ars pe rug în 1667, tocmai sub acuzația de a fi colaborat cu diavolul. Cele 9 porți au fost scrise în latină, sunt codate, pentru ca neinițiații să nu le poate folosi, iar de ilustrații s-a ocupat, se spune, însuși Lucifer. Doar trei copii ale cărții i-au supraviețuit lui Torchia. Și pentru că ilustrațiile îi sunt atribuite lui Lucifer, de ele ne vom ocupa.

          Prima poartă aduce imaginea unui cavaler călare, care ține un deget la buze. Textul gravurii este „Doar cel care a luptat după reguli va învinge”. După fiecare gravură urmează două adnotații, a lui Torchia și a lui Lucifer. Pentru prima poartă, acestea sunt:

tumblr_lyuaxfhxSq1rn2025o1_1280

          AT: Cavalerul vede un castel cu 4 turnuri.

          LCF: Cavalerul vede un castel cu 3 turnuri.

          A doua poartă aduce un eremit bărbos cu o pereche de chei și un câine, în fața unei uși. Pe jos se află un felinar aprins, iar mesajul e „Deschide ce e închis”, cu adnotările:

          AT: Bărbatul ține cheile în mâna stângă.

          LCF: Bărbatul ține cheile în mâna dreaptă.

          Poarta cu numărul trei e intitulată „Lumea pierdută își ține secretele”. Un pelerin vede un pod peste un râu, iar un heruvim țintește spre el, cu notele:

          AT: E o singură săgeată în arc și una în tolbă.

          LCF: Sunt două săgeți, una în arc și una în tolbă.

          A patra poartă ne aduce un labirint în fața căruia stă un bufon olog de piciorul drept. Trei zaruri sunt pe drum, în fața lui, iar “Soarta nu e aceeași pentru toți”. Inscripțiile sună așa:

          AT: Ieșirea din labirint e zidită.

          LCF: Ieșirea din labirint e deschisă.

          La a cincea poartă, un bătrân își numără aurul într-un castel, urmărit de un schelet cu clepsidră și trident. Mesajul e „În zadar”, iar cei doi autorii spun astfel:

          AT: Nisipul din clepsidră abia începe să curgă.

          LCF: Nisipul timpului aproape s-a scurs.

          Poarta cu numărul șase ne arată un bărbat spânzurat cu capul în jos, de un picior, de un zid de castel. O mână cu sabie arzătoare iese pe fereastră, iar mesajul e „Sunt îmbogățit de moarte”. Cei zic cei doi?

          AT: Bărbatul atârnă de piciorul drept.

          LCF: Bărbatul atârnă de piciorul stâng.

          Pentru cea de a șaptea poartă, un rege joacă șah cu un tânăr îmbrăcat ca un țăran. Doi câini se luptă, unul alb și unul negru, luna crescătoare se vede pe fereastră, iar mesajul e „Discipolul își depășește maestrul”, dar și:

          AT: Tabla de șah e neagră.

          LCF: Tabla de șah e albă.

          La porta a opta, un tânăr a îngenuncheat pentru rugăciune, iar un cavaler e deasupra sa, cu sabia. „Virtutea zace învinsă”, ne spune codul, completat de:

          AT: Nu există nimb în jurului capului cavalerului.

          CLF: Există nimb în jurului capului cavalerului.

          În fine, ultima poartă vine cu ideea „Acum știu că din întuneric vine lumina” și două gravuri. Vedem un castel, iar în fața lui o femeie goală, cu o carte deschisă, călărind un dragon. În varianta lui Lucifer, din spatele castelului iese lumină.11801290_1100492319979310_146109487_o

          După cum lesne vedem, gravurile lui Torchia sunt un deliciu pentru orice spărgător de coduri, cu simboluri clasice și totuși misterioase. Să enumerăm doar câteva dintre ele – numerele, coduri în sine și chei ale seifului puterii, castelul, ca semn al adăpostului, dar și al evului întunecat, corelat cu ideile de sânge nobil, loialite și călătorie inițiatică pe care ni le aduc cavalerul și eremitul. Dacă mai aruncăm în ecuație timpul, soarta prestabilită, moartea, virtutea, justiția și hazardul, ca factori de decizie, gandirea strategică și cunoașterea, statutul social ori financiar, agresiunea și posibilitatea înfrângerii sau a victoriei, balansate de iubire și de credință, avem de fapt toate incredientele unui thriller de succes. Provocarea de a desluși mesajul rămâne valabilă pentru orice generație, iar cititorul își poate ori ba găsi drumul spre premiu. Dualitatea posibilităților, oferită și de mesajul luciferian, uneori chiar mai generos decât cel al lui Torchia, nu e un element de neglijat. Am putea privi fiecare gravură ca pe o intersecție, din care ni se deschid două căi. Ce vom alege și mai ales cum? Ne putem imagina ușor o adevărată hartă a posibilităților, pe măsură ce fiecare dintre alegerile noastre își produce efecte în lanț. Care e premiul de după ultima poartă? Ei bine, în opinia subsemnatei, doar începutul unei alte călătorii.

          Dar ca să revenim la oile și zilele noastre, voi încheia cu o consemnare dintr-o sursă de încredere a momentului. Pentru că, vorba ceea, când scrii despre un personaj celebru îi ceri și opinia: „Oamenilor le-a plăcut întotdeauna să dea vina pe zei pentru propria prostie și răutate. Eu sunt foc. Focul încălzește, distruge, creează. Nu sunt energie exclusiv negativă. Pot face și bine, și rău, dar fac ce e necesar. Oamenii nu înțeleg întotdeauna ce e necesar, nu fiindcă lucrez pe căi misterioase, ci pentru că sunt orbiți de propriile temeri, dorințe, tipare. Mă fac fericit credința, curajul, mândria, pasiunea, creația. Nu pot fi înțeles doar cu mintea. Trebuie să mă iubești”.