Într-o lume incertă, rezumată la orașul „K”, un personaj ajunge în prag de seară, venind din „Capitală”, pentru a-și face un rost. El e „L”. Și e singur. Atât de singur…

Trebuie să recunosc încă de la început că am pornit cu așteptări foarte mari de la o carte semnată de Marian Truță și nicidecum nu m-aș fi așteptat la o poveste cu un singur personaj. Ca nuvelă sau roman de debut, să zicem că această formulă ar fi fost acceptabilă. Pentru un scriitor fără mână formată, care nu are încredere că forțele proprii pot ține mai multe personaje simultan, ea e chiar salutară. Însă pentru un autor cu experiența lui Marian Truță, o asemenea structură e dezamăgitoare.

41044994. sy475 Nu vreau, în nici un caz, să spun că ar fi vorba despre o carte rău scrisă, dimpotrivă, dezamăgirea ține strict de percepția mea personală. Pentru că, pe lângă facilitatea abordării, tema omului singur într-o lume abandonată mi se pare arhifolosită, iar interpretarea lui Marian aduce puține elemente de noutate peste cele psihologice legate de studiul personajului în solitudine. Poate că o povestire de 30-40 de pagini pe această temă într-un volum dedicat realităților paralele ar fi fost o soluție mai avantajoasă. Așa, sub forma unei cărți de sine stătătoare, povestea oferă prea puțin pentru a-și susține întinderea.

Ca aspecte pozitive aș remarca stilul foarte eficient și care nu solicită deloc cititorul, lectura curgând ușor și natural, și construcția singurului personaj. De la un scriitor cu o asemenea experiență, nici nu mă așteptam la mai puțin. Mai multe lucruri nu pot spune despre nuvelă fără a risca să stric plăcerea lecturii celor care nu au parcurs-o încă. Etapele nebuniei lui „L” și ale degradării infrastructurii orașului „K” se succed cumva logic, cu unele elemente picante și interesante, însă evenimentul spectaculos, eventual în cheie hard SF, pe care-l tot așteptam a întârziat să apară. Dimpotrivă, unele tușe mergând spre absurd m-au îndepărtat de carte.

Există o notă SF spre final, însă ea e doar sugerată, astfel încât sfârșitul poate fi interpretat într-o multitudine de chei. Aceasta ar fi un alt aspect pozitiv, însă un asemenea final este o sabie cu două tăișuri, lipsa de concretețe fiind supărătoare pentru mulți dintre cititori. Însă la așa ceva eu unul mă așteptam, finalurile deschise și rezolvările doar fin sugerate fiind specialitatea casei.