GSF84 banner01-650

          Cunoaşterea este putere. Nu există nici cea mai mică frîntură de cunoaştere care să nu ne acorde puterea pentru a ne schimba şi de a schimba lumea astfel cum ne-o dorim. Toate ideile, regulile, legile, aceste suporturi externe pe care ne bazăm pentru a institui un control artificial asupra lumii pot fi utile, totuşi ele au doar un efect temporar. Pentru că întreaga cunoaştere pe care o posedăm în mod normal este relativă, lumea e în mişcare, pentru orice idee putem contrapune o altă idee şi, mai devreme sau mai tîrziu, orice idee devine depăşită. La fel de depăşiţi devin cei care abuzează de idei, reguli şi legi spre a încerca să-i controleze pe alţi oameni, acestea îi fac doar să se autolimiteze, să devină previzibili şi, în final, vulnerabili la schimbările istoriei. O forţă infinit mai puternică o constituie însăşi originea cunoaşterii, inteligenţa, capacitatea de a fi conştienţi de sine şi de situaţia de moment, de a alege decizii şi de a acţiona reieşind din această percepţie, aceasta e capacitatea de a soluţiona probleme, de a găsi o soluţie la orice impas. Este o facultate umană inseparabilă de libertatea de autodeterminare şi poate fi dezvoltată la infinit, pînă la găsirea soluţiei ultime la problema ultimă. Conflictul dintre apariţia problemelor şi capacitatea de a le soluţiona, la fel ca şi conflictul dintre forţele de autolimitare şi forţele de depăşire a limitelor a marcat întreaga istorie a umanităţii. Iar secolul al XX-lea a exprimat apogeul acestui conflict.

          În secolul trecut, o anumită grupare de oameni a încercat prin intermediul unor idei şi ideologii să instaureze controlul total, să oprească istoria, să controleze totul şi pe toţi. Eşecul acestei tentative a demonstrat imposibilitatea existenţei unui control total. Or, resursele de manipulare sînt limitate şi deja s-au epuizat, iar reprezentanţii acestei grupări de oameni, fiind siguri de falsa lor „invincibilitate” s-au atrofiat, în imposibilitatea lor de a inventa ceva nou, şi au devenit previzibili. Atît de previzibili, încît dacă ar fi să găsim un principiu prin care să-l contracarăm pe un singur reprezentant al acestei categorii de oameni, i-am putea combate pe ei toţi. Un exemplu: punctul slab al acestei grupări este lipsa forţei individuale, ei s-au bazat întotdeauna pe legăturile reciproce, exclusiv pe superioritatea cantitativă, şi nu pe cea calitativă, dar dacă e să separăm aceste relaţii capilare, pentru a vedea ce prezintă fiecare dintre ei luat în parte, dacă ar fi să-i aducem în „câmp deschis”, ei vor deveni vulnerabili. Un alt exemplu: această categorie de oameni s-a bazat pe o anumită „calmare” a adversarilor lor, în intenţia de a evita riposta maximă, întrucât în condiţii de zero toleranţă, primii nu vor putea rezista.

          Cine sînt comuniştii? Acei degeneraţi moral care au ales benevol să ducă o viaţă prosperă din contul non-prosperităţii altora, cei cărora nu le mai pasă de ceilalţi. Fără de această categorie de oameni, nici un fascism, comunism sau oricare altă formă de regim dictatorial nu ar putea exista. Prin alegerea pe care au făcut-o, aceşti oameni au decăzut atît de jos, încît au început să deteste orice urmă de omenie. Existenţa însăşi a unor atribute de umanitate în ei sau în alţi oameni prezintă eşecul ambiţiilor lor arogante, al modului lor de viaţă şi al falsei lor „prosperităţi”. Problema pe care ne-o punem este ce va prevala: umanitatea sau aceşti „zombi” fără inimă şi fără minte?

          În orice conflict, cheia este dezvoltarea. Va învinge partea care se dezvoltă cel mai mult în timpul cel mai rapid, adaptîndu-se la situaţie. Există un ritm de dezvoltare care permite părţii ce îl posedă chiar şi când ar primi cele mai devastatoare lovituri să-şi recupereze şi depăşească pierderile, atingîndu-şi finalitatea victorioasă. Unii explică procesele care se produc în prezent în lume prin creşterea populaţiei globale. Explozia demografică exprimă forţa de dezvoltare a umanităţii. Cu o populaţie de 6 miliarde de oameni orice idee de control este o iluzie. Orice încercare de limitare pe plan local va fi strivită de o presiune enormă din exterior. În aceste condiţii se pune sub semnul întrebării însăşi capacitatea unor oameni de a-i controla pe alţii. Libertatea de autodeterminare şi de alegere persistă indiferent de forţele de convingere implicate. Orice mijloace şi forţe ar folosi alţii pentru a ne impune voinţa lor, noi sîntem cei care decidem ce e bine pentru noi. Oricînd există o alternativă. Oricînd există o posibilitate. Şi deznodămîntul acestui conflict dintre dictatură şi democraţie a fost hotărît de la bun început.