Ce ar fi însă Universul? Să vedem dacă nu cumva ne asumăm un risc lucrând asupra limitei, asupra enciclopediei universale, asupra universului însuşi.
Ce ar fi însă Universul? Oare nu e cumva o frumoasă şi tragică ficţiune de trebuinţă profundei noastre raportări la existenţă? Nu este el verb şi nu substantiv? Nu este el o existenţă a textului sau a texturii? Dar ce poate fi existenţa? Carnavalul simţurilor? Beţia ideilor?
Oare nu ar trebui să depăşim această stare enciclopedică şi să ne avântăm navigând plin de curaj mai departe? De ce e bun un Univers izvorât dintr-o stare punctuală şi nu unul vălurit dintr-o mulţime de puncte vălurite şi ele? De ce ne-ar fi de ajuns un univers spânzurat într-o singularitate şi nu un univers vălurit în el însuşi şi mai mult decât atât? Sigur, spiritele auguste şi academiile gomoase vor susţine sus şi tare că nedescoperindu-se neomogenitatea universului acesta va fi fiind omogen. Dar dacă renunţăm la această idee încercând să găsim nu calitatea sau adverbul ci mai cu seamă dinamica universului? Ce ar fi dinamica? Procesualizarea prin verb.
Renunţarea la statutul iluzoriu de spectator şi acceptarea unei mişcări bănuite dincolo de staticul care defineşte, eronat, acest Univers. Dar ce este oare acest Univers? E identificabil prin Big Bang? E identificabil prin construcţiile noastre rigide? Să nu fie oare Big Bang tocmai esenţa parşivă a staticului? Şi nu suntem chiar noi înşine arestaţi într-un static imposibil şi tembel? Mai degrabă Ipostaza pare să fie pe înţelesul nostru profund, dorit, imaginat, căutat. Ipostazele sunt acele fermecătoare alcătuiri dinamice care dau viaţă acestui Univers care pare să fie aşa cum nu bănuim să fie. Ipostazele nu sunt mulţimi de puncte şi nici puncte singulare. Par a trece dincolo de punct, azvârlindu-ne în incertitudinea văluririi. Căci nu cumva valul este expresia ipostazei vălurite? Nu acolo, pe fund, rămân lucrurile pironite în imagini în timp ce, undeva, sus, într-o iluzorie geometrie, se fac şi se desfac esenţele? Mulţimile de puncte sunt, ce-i drept, tentante. Ar fi simplu şi fermecător să fie numai mulţimi de puncte legate unele de altele prin alte mulţimi de puncte, puzderie. Punctul ne face vulnerabili. Ai crede că ne micşorăm aruncându-ne într-un hău cu aparenţă de punct.
Un fel de sorb magic în care staticile noastre se frâng, se sfărâmă, se topesc într-o realitate virtuală imposibilă, nebănuibilă, inimaginabilă. Punctul ne place pentru că, iluzoriu, îl putem identifica. Sau cel puţin aşa ne amăgim. Pentru că e un punct iluzoriu, chipurile esenţial, Big Bang-ul ne place, ne atrage, ne face să-l formatăm, să-l înjghebăm cumva în Istoria noastră. Avem o referinţă, un punct de referinţă. Suntem aninaţi de un fals Big Bang cu un fel de disperare, traversând crize existenţiale importante, devastatoare, ultimative. Dar poate că ar trebui să ne eliberăm. Universul e un ocean de ipostaze. Ipostazele par perverse, ne scapă înţelesului. Nu poţi stabili coordonatele unei Ipostaze văluritoare aşa cum ai stabili coordonatele unei insule. Nu te poţi decât văluri împreună cu o Ipostază pentru a o înţelege, pentru a o descoperi.
Obiectele cosmice se transformă în ipostaze văluritoare, Big Bangul nefiind de trebuință nici măcar, așa, ca teorie. Sunt ipostaze și, se pare, Universul s-a născut dintr-un val care s-a spart. În urma noastră, scăpând observaţiei, fie ea empirică sau ştiinţifică, ipostaza se eliberează de strânsoarea staticului omenesc. Noi suntem chemaţi să descoperim ipostazele văluritoare nefiind alături lor şi nici înlăuntrul lor, ele nefiind în sens propriu.
Ipostazele vorbesc neîncetat despre discontinuitate. Dar nu despre delimitare.
Ele nu sunt ale limitei. În linii mari, ipostazele nu au o limită a lor ci numai vecinătăţi. În inima vecinătăţilor se petrec ipostaze stranii, de negândit. Nu sunt obiecte cosmice dar, privite dintr-un anume punct de vedere, par obiecte cosmice. Nu sunt nişte halte ci poate arhipelaguri de insule care se schimbă neîncetat pe măsură ce văluririle le scaldă. Înghesuite unele într-altele, aparent şi pervers, ipostazele vălurite şi văluritoare sunt mereu în mişcare, ele fiind esenţa mişcării. Nu sunt corpuri şi nici trupuri. Nu le poţi arăta cu degetul şi nu le poţi vedea nici cu telescopul şi nici la microscop. Dacă ai atins ştiinţa magică a văluririi poţi, ca semn suprem al libertăţii tale navigatoare, să ţi le imaginezi.
2 comments
Ovidiu Bufnilă says:
dec. 29, 2017
Nu sunt un guru al imaginii şi comunicării dar aniversez o mie de ani de strategii, scenarii şi servicii de imagine şi comunicare! De o mie de ani mă ocup de strategii, scenarii, servicii de imagine şi comunicare. Am trecut prin multe, am o experienţă teribilă în multe domenii, am făcut de toate, acum aniversez. Dar nu cumva Aniversarea e şi ea o strategie?
Mi-au trecut prin mână sute de oameni de toate felurile de la scriitori, ingineri, strungari şi şoferi, fete de fete, activişti, revoluţionari, disidenţi, paraşute, aviatori, oameni politici de tip nou, actori, plasatoare, recidivişti, ministeriali şi chiar prezidenţiabili, studenţi şi elevi, profesori, sindicalişti, pescari, oţelari, marinari, ofiţeri de toate armele, turnători, pârâcioşi, curve masculine, bârfitori, războinici sau naivi, hoţi, mincinoşi, lăudăroşi, întunecaţi, irascibili, gagicuţe, domnişoare de pension, instrumentişti, sepepişti, oameni de afaceri sau afacerişti, vedete TV, jurnalişti de toate felurile, spioni, ofiţeri din serviciile secrete, macaragii, maşinişti şi mecanici de locomotivă, capişti şi fermieri, preşedinţi de partide, masoni, exaltaţi, melancolici, sculptori şi arhitecţi, medici, doctori, cititori în stele, agenţi dubli, aerieni, utopişti, visători, canalişti, administratori, manageri, telefoniste, gropari şi femei de serviciu, prefecţi, consilieri de toate felurile, un extraterestru, fumători şi nefumători, întreprinzători şi comercianţi, veroşi, interlopi, valutişi, gurişti, bonjurişi şi malagambişti, regizori, muzicanţi, rokări, geniali, obişnuiţi, iniţiaţi, cheflii, băşcălioşi, zurbagii, cuminţi, sperioşi, neînfricaţi, bla, bla, bla.
Am jucat barbut pe străzi şi am filozofat cu mari filozofi, deopotrivă. Ăsta sunt. Cu bune, cu rele. Într-o viaţă de om m-am înaintat singur, pe riscul meu, construind, imaginând, secretând, producând, promovând, punând la cale strategii, scenarii, servicii de imagine şi comunicare. De-a lungul anilor, după puterile mele, am încercat să construiesc imaginea unor oameni politici. Nu e uşor dar e pasionant, greu, ciudat. Să defineşti exact fundamentele unui brand politic e mult mai greu decât să ajungi pe Lună mergând pe jos. Adevărul e că o poţi face în multe moduri. Dacă ai şansa unui material uman bun, să ştiţi, lucrurile nu sunt deloc mai uşoare. Dimpotrivă.
Construcţia brandurilor politice ca şi a celor din lumea afacerilor, din cultură sau din lumea armelor presupune experienţă în multe domenii, ambiţie, clarviziune, forţă, profesionalism, asumarea unor riscuri. Cel mai important lucru e să recunoşti că în fiecare zi ai e învăţat câte ceva, că nu ştii totul. Dacă te crezi, înfumurat, un guru, atunci viaţa îţi va da în cele din urmă o lecţie dură ca să te înveţi minte.
Am scris într-o viaţă de om tot felul de discursuri. Cu toate astea, încă mai am de învăţat. Nu întotdeauna cazi pe cheie. Să scrii un discurs e fascinant, peste măsură de greu, încurcător, tulburător, riscant sau, dimpotrivă, plictisitor. Sunt multe lucruri pe care trebuie să le iei în considerare. Uneori scrii discursul sub presiunea clipei. În ultima clipă trebuie ceva schimbat. Dicursul politic în România e ciudat, căznit, rătăcit printre multe alte momente politice. Discursul politic din Parlament se pierde fie în băşcălia generală, fie în somnul general, fie în sictirul general. Accentul s-a mutat de pe Ideile Discursului Politic pe gâfâială, urlet, teatru ieftin. Discursul Politic în România este o Înscenare şi nu corpul sănătos al unui Mesaj Politic de substanţă, vizionar, constructiv. Iar noi am devenit atât de diferiţi unii de alţii încât cazna unui consilier de imagine care vrea să scrie un discurs inteligibil şi convingător pentru cât mai mulţi oameni e vecină cu nebunia.
Am împlinit o mie de ani. Am împlinit o mie de ani miraculoşi, fascinanţi, văluriţi şi văluritori. Nici nu ştiu cum să încep povestea acestor o mie de ani de fascinaţie, de strategii secrete, de evenimente tulburătoare, de nebunie şi mister! Am împlinit o mie de ani de Science Fiction. Între 1977-2007 e o întreagă viaţă de scriitor plină de cele mai teribile întâlniri de gradul III, plină de premii, publicări, războaie de imagine şi comunicare. Plină de o dragoste tainică pentru ceilalţi.
Am împlinit o mie de ani de ficţionalitate teribilă. Între 1977-2007 s-au vălurit sute de ipostaze Science Fiction marca Ovidiu Bufnilă în România. Dar cel mai frumos şi cel mai teribil şi cel mai scump lucru este că am cunoscut sute şi sute de oameni de excepţie de la scriitori SF la înalţi ofiţeri din serviciile secrete, de la oameni de cultură la oameni de afaceri, de la oameni politici la înalţi ofiţeri de armată, de la cititori înamoraţi de Science Fiction la adversari, duşmani şi împotrivitori de Science Fiction. Am împlinit o mie de ani de Science Fiction. E aşa, ca o comoară a piraţilor, nu?! I-aş putea numi, pe aceşti o mie de ani în toate felurile: Meduza, Jazzonia, Codul ICAN, Pataggonia, Mandhala, Cadavre de lux, Marele Absent, Moreaugarin, Inelul Magic, Tatuum, Armele Zeilor, Consilierul de imagine, Imagologia, Ghilda Meduzei, Ziarul Strada Mare, Moreaugarin, Necunoscutul Intrigant, Câmpuri Magnetice, Jurnalul de Imagine, Partidul Digital Nonliniar, Imagikon, Wordmaster şi aşa mai departe. În aceşti o mie de ani văluriţi, blogăreala şi forumiada bufniliană ocupă un loc de cinste. Şi în această ipostază am cunoscut sute şi sute de oameni de excepţie. De fapt, pe Net, e o parte din Ovidiu Bufnilă Science Fiction. Nebunia e următoarea: Ce e Science şi ce e Fiction în aceşti o mie de ani bufnilieni?!
Arta Strategiei a devenit cuvântul e ordine în noua lume. Sigur că putem să flecărim în fel şi chip la serviciu, la negocieri, pe chat, la snack bar cu prietenii despre strategii fara sa ne pricepem cu adevarat, farar sa fim profesionisti cu adevarat. Sigur că firmele cheltuiesc bani grei pe strategiile lor de branding, de comunicare, de marketing. Mulți oamenii politici dau chix pentru ca strategiile lor sunt desuete și pentru că lucrează cu oameni care nu sunt profesionisti in ArteleMilitare. Dar fiecare cuvânt al nostru ar trebui să fie cuprins într-o strategie de comunicare eficientă pentru a avea succes. Nu întotdeauna avem strategiile potrivite. Nu întotdeauna identificam sau interpretam corect o problemă de comunicare. Uneori nu ne înţelegem unii cu alţii. Uneori firma noastră are probleme insolubile şi noi nu bănuim că s-a întâmplat asta pentru ca cineva din firma a transmis un mesaj greşit publicului nostru. Lucrurile se schimbă rapid. S-au schimbat semnele comunicării, timpul comunicării e altul, avem alte viteze ale trăirii. Nu toată lumea ştie să comunice. Nu toata lumea știe să ducă un război de imagine. Unii îşi imaginează că o fac dar de fapt nu spun nimic interesant, important. Să fie vina lor? Nicidecum. Ei vor ieși din lumea afacerilor, din lumea politicii exact pe ușa din dos.
Trăim într-o lume complexă care abia ne lasă să răsuflam din and în când. În acest blog vă prezint câteva idei, ipostaze, scenarii şi strategii despre imagine şi comunicare, marketing, dezvoltare personală, public relations, leadership, conferinţe de presă, BTL, branding, războaie de imagine, managementul crizelor şi imaginea evenimentelor ameţitoare care ne surprind uneori prin viteza, misterul şi nebunia lor. Era Complexităţii este un concept vălurit şi nonliniar care se valureste înspre ştiinţa şi ficţiune, înspre utopia de pe strada ta virtuală, e cyberpunk în lupta cu dinozaurii science fiction, e fantasy în frăţia inelului, sunt artele imaginarului teleportate şi perversitatea imaginarului, cluburi, forumuri şi reviste virtuale, e corporalitatea vălurita şi centrul de greutate narativa, e creierul vălurit şi noua gândire science fiction non-liniara, e utopia asimetrica şi războiul imaginilor nebune, e scriitorul vălurit fără să ştie şi valul de navigatori care sunt valuriti de house, rap, techno, jazz, free, horror, cyberpunk, new wave, fantasy, black fantasy, funky SF, techno, free fantasy, pop SF, samba, horror, fiction tango, heroic fantasy.
Ce ar putea fi imaginea magică? Cosmogonie magică? Strategie? Magia comunicării? Sau o perversă ştiinţa militară? E o fiinţă fabuloasa a lumii sau o metaforă ciudată? Imagine, strategie şi comunicare, uuups, ce provocare în Era Complexităţii când totul e vălurit şi valuritor de la suporterii furiosii valuriti şi valuritori pe stadioane şi în conflicte stradale până la informaţiile clasificate şi demagogiile politicienilor prăfuiţi pe care istoria îi face harcea-parcea. Sau văluririle enigmatice din părul Bobolinei? Sau uneltirile meduzelor birocratice! Totul pare să fie o Meduza Magică, fără de sfârşit. Cum luptăm cu ea? Cum ne salvăm viaţa? Cum reuşim să nu devenim nişte meduze plictisite sau dezamăgite sau păcălite sau manipulate? Sau nu umva suntem chiar noi Meduza Magică? E oare Meduza Magică explicaţia ultimă a psihologiile abisale şi a mişcărilor sociale, a dezamăgirilor şi căderilor în penumbră?
Am împlinit o mie de ani de strategii de imagine şi comunicare. Am împlinit o mie de ani miraculoşi, fascinanţi, văluriţi şi văluritori. Nici nu ştiu cum să încep povestea acestor o mie de ani de fascinaţie, de strategii secrete, de evenimente tulburătare, de nebunie şi mister! Am învăţat că nu toţi cei care se laudă sunt şi profesionişti, nu? Unde caşti ochii, numa pricepuţi. În spionită, financiare, marketing politic, politici publice, gastronomeală, arme atomice, ştiinţa vieţii, literaturicale, masonice, ozenistică, blocăreală şi blogăreală. Stăm bine la datul cu părerea. Marketingul Politic în România e o făptură ciudată, uşor smuncită, puţin exaltată, visătoare sau, dimpotrivă gomoasă.
Marketerii politici din România sunt de toate felurile, titraţi, netitraţi, populari-vulgari, atoateştiutori, ascunşi, trucaţi, acoperiţi, sforăitori sau, sclipitori. În toată hărmălaia din România, marketingul politic se străduieşte să rezolve câte ceva, cum poate, parcă pe furiş. Cum mereu, noi, românii, părem a fi defazaţi în Istorie, marketingul nostru politic e un fel de bocitoare, de subretă, de curvetă sau de marghioală bună de dus la iarmaroc. Una dintre cele mai interesante imagini a marketerilor, care or fi, este aceea a unor alergători de 50m plat. Cam atât. Nu întrevezi pe undeva vreo strategie de marketing politic. Păi nici n-ai cum, trăim după vremi, sub vremi, o lălăim de colo, colo prin istorie şi ne imaginăm că am fi. Nu suntem. Aproape fără să ne dăm seama, ne croim şi ne răscroim după alte tipare. Care, pe moment, ni se par teribile, ilustre, alea bune. Nu numai că se pare am fost nişte teribili în vremuri imemoriale, chipurile, dar suntem, de la rădăcină, din negura veacurilor, fără îndoială, marketeri politici înnăscuţi.
În ce fel ne influenţează Imaginile din politică, din marketing, din artele militare? Lupta pentru Putere, imaginea personală, limbajele trupului, nebuniile corpului, spaţiul vital, spaţiul intim, spaţiul de putere, strategii şi tactici, secrete cât cuprinde, semne stranii, absconse, simboluri înnebunitoare, magie şi imaginea magică, războaiele locale, iată o întreagă enciclopedie care, uneori, se transformă în adevărate războaie imagologice. De ce ne cuceresc reclamele, de ce ne impresionează văluririle rochiilor de seară, de ce ne atrag ca un magnet mişcările de felină ale Divei, de ce ne iubesc sau de ce ne urăsc ceilalţi fără ca noi s-o ştim, de ce se luptă ţările între ele cu înverşunare? Ce rost au campaniile electorale: Dar mixurile de public relations şi marketing? Ce e brandul personal? Extratereştrii sunt aici? Îi citim în gesturile noastre cele noi? Cine l-a manipulat pe Hitler? Dar pe Lenin? Era Marx mason? Care e Adevărul? Care e Iluzia? Care e Magia?!
Sigur că ne putem întreba dacă nu cumva textele, fie ele şi aleatorii, nu sunt pentru un observator cântecul de sirenă al Magiei. Aceasta după ce ne vom fi întrebat asupra Magiei fie ca autoritate, fie ca expresie spaţială sau spaţio-temporală. O întrupare a neutrului sau manifestare a nefiinţei. Dacă ar fi vorba de autoritate atunci raporturile noastre ar fi de subordonare, de confruntare sau de cooperare cu autoritatea în Magia ei sau cu o parte din ea. Insurgenţa noastră ar fi într-un asemenea caz nu lipsită de comic. Autoritatea ar reprezenta pur şi simplu textul în întregul lui dat nouă spre interpretare sau doar spre a fi contemplat. Am putea bănui că şi privim un asemenea text, că trecem pe lângă el în fiecare zi sau că suntem chiar propoziţiile lui. Ce ar fi Magia? Doar înfăşurarea unui text, abstragerea lui într-o propoziţie finală, un act textual ultim rămas, dăruit, uitat, livrat lumii spre interpretare?!
Nu sunt un guru al imaginii şi comunicării dar aniversez o mie de ani de Magie!
Ovidiu Bufnilă says:
aug. 25, 2019
De fapt chiar am dreptate in tot ceea ce spun.