GSF68 ban01-650

nic-dobre          Bună, Nic, și mulțumesc pentru cartea oferită și pentru interviu!

          Salut! Cu drag, e un privilegiu să fiu implicat în acţiunile voastre. „Gazeta SF” e un fel de Die Hard în peisajul apocaliptic al fanzinelor româneşti. Respect munca voastră benevolă, deloc uşoară.

 

          Vorbește-ne despre tine ca cititor. Ce lecturi l-au format pe scriitorul Nic Dobre? Ce-ți place să citești? Ce te face să exclami: „Uite, o carte bună!”

          Mă aflu, cu certitudine, sub influența clasicilor Jules Verne, Isaac Asimov, Frank Herbert. Dintre contemporani, admir în mod deosebit scriitura lui Stephen King.

          Îmi place să citesc orice e lecturabil. Pe bune! Acum de exemplu, citesc Hemingway cu ale sale „dealuri verzi ale Africii”. O vânătoare de rinoceri mă relaxează înainte de culcare!

          Exclam „uite, o carte bună!” de fiecare dată când sunt vrăjit de povestea din spatele rândurilor.

          Apropo, mă declar dependent incurabil de operele autorilor români contemporani, în special ale celor cu care am avut plăcerea să stau de vorbă. Când citesc cărțile lor, parcă-i aud vorbind. Priceless, vorba reclamei!

 

          Acum povestește-ne cum ai vrea să fi perceput ca scriitor. Ce-ți place să scrii, ce încerci să transmiți?

          În clipa în care voi fi perceput ca şi scriitor, înseamnă că scopul meu a fost, în mare măsură, atins. Îmi place să scriu SF pentru că e cadrul perfect în care poţi construi o lume de la zero, departe de reguli şi constrângeri. Încerc să atrag cititorii în interpretări noi, din perspective nebănuite, ale prezentului şi viitorului predictibil. Mă consider împlinit atunci când mi se spune: „să ştii că ce-ai scris nu e chiar SF, chestiile astea se pot întâmpla într-o bună zi!”

         

          Povestește-ne istoria cărții „Căldura ghețarilor”. De unde ideea, ce vrea să ne spună povestea, cui se adresează?

          Am în minte, de ani buni, o grămadă de gânduri referitoare la procesul evolutiv al speciei umane. Începând cu zeci de mii de ani în urmă şi mergând cu secole în viitor. Evident, este un exerciţiu de imaginaţie, nu doctrina unei secte în curs de înfiinţare. 

Caldura_ghetarilor-C1-600px

          Firul narativ descris în „Căldura gheţarilor” este un moment intermediar al seriei, nu punctul de origine. De ce am procedat aşa? Putem da vina pe maestrul Yoda care şi-a vârât coada, la fel  ca în cazul numărătorii episoadelor „Star Wars”.  Sau putem spune adevărul: am ales fragmentul care debordează de optimism şi fapte bune, pentru a atrage de la început un număr cât mai mare de cititori de partea unui scriitor debutant. În volumele următoare, lucrurile se vor schimba, pe ici, pe colo. Fără a pierde din cititori, desigur. Apropo: s-a spus pe net că seria mea va fi o trilogie. Nici vorbă, nu e o informaţie exactă. Dacă voi fi sănătos şi nu-mi voi pierde harul scrisului, va fi mai mult de atât.

          Cui se adresează cartea? Nu pot indica un segment anume de cititori, are o adresabilitate largă.

          Am un grup semnificativ de cititori aflaţi la prima lectură SF, care sunt atât de plăcut surprinşi încât vor să încerce şi alte volume de acelaşi gen, scrise de autori români, fireşte. Sunt al naibii de mândru de treaba asta…

 

          Ca autor self-published, o bună parte din treaba ta o reprezintă promovarea și PR-ul. Ne poți spune câteva cuvinte despre această muncă? Ce face managerul Nic Dobre pentru autorul Nic Dobre?

          În practică, timpul este acaparat de activităţile producătoare de venit, cele care achită facturile. Apoi urmează familia. În timpul rămas, prea puţin din păcate, scriitorul din mine are întâietate. Managerul e în criostază, iar omul de marketing face şi el ce poate.

          Self-publishingul trebuie văzut ca etapă tranzitivă în procesul devenirii ca autor consacrat. Exact cum spunea şi Andy Weir: „I consider self-publishing to be a starting point, not a goal”.

         

          Câteva sfaturi pentru autorii Gazetei SF care vor să debuteze în volum?

          Nu sunt încă în măsură să dau sfaturi, dar ca să nu fiu lipsit de politeţe, voi încerca să răspund. Şi dacă tot intru-n horă să încropim un Decalog pentru autorii aspiranți la debutul literar, dar care e probabil valabil şi pentru cei care au depăşit această etapă:

          1. Să te închini doar cititorilor, nimănui altcuiva. Autorul şi Cititorul sunt Alfa şi Omega procesului literar. Restul (edituri, agenţi literari, librării) sunt personaje secundare.

          2. Să nu-ţi faci chip cioplit după asemănarea criticilor sau a editorilor.

          3. Să nu iei în derâdere limba română şi stilistica acesteia.

          4. Adu-ţi aminte de perioada de odihnă a scriiturii, prețuiește limpezirea gândurilor şi nu te grăbi la corectarea în pripă.

          5. Cinstește-i pe cei aleși să-ţi lectureze manuscrisul, ascultă oamenii cu experiență în domeniu şi respectă-ţi redactorul de carte, pentru că el este la fel de interesat ca şi tine să iasă o carte bună.

          6. Să nu ucizi speranțele cititorului, sufocându-i privirile cu adverbe inutile sau cu pasaje explicative de care firul narativ se poate lipsi.

          7. Să nu preacurvești, înșelând relația sinceră cu cititorul prin folosirea de titluri eronate, coperte deșucheate sau recenzii întocmite de personagii de moravuri ușoare.

          8. Să nu furi, încercând să îmbogățești acţiunea cărţii cu fragmente pastișate sau şi mai rău, plagiate.

          9. Să nu poftești la faima aproapelui tău. Premiile se acordă individual şi sunt trecătoare, dar alături de colegii de breaslă vei fi o viaţă-ntreagă.

          10. Să nu mărturiseşti stâmb despre cărţile tale. Spune cinstit dacă ai plătit publicarea sau nu, ce tiraj ai vândut şi ce planuri de viitor ai. Spunând baliverne nu impresionezi pe nimeni, dar poţi câştiga respect prin onestitate şi consecvenţă.

         

          Ce ne rezervă viitorul, de la scriitorul Nic Dobre?

          Primele trei capitole din „Căldura gheţarilor” au fost traduse în engleză. Textul urmează să fie adaptat de un literat „de la ei”, apoi va fi expediat agenţilor literari de pe piaţa din UK. În privinţa scrisului, lucrez la volumul doi din serie, dar şi la un alt roman SF. Dacă astrele se aliniază corespunzător, amândouă vor vedea lumina tiparului anul viitor.

 

          Un gând pentru câștigătorul concursului!

          Felicitări, eşti pe drumul cel bun, continuă! Nu te descuraja când vei fi refuzat sau criticat, nu te entuziasma (prea tare) când vei simţi că vântul îţi va bate-n pânze. Mergi pe drumul tău către… vezi porunca #1 din Decalog. J

 

          Mulțumim!

          Mulţumesc şi eu, mi-a făcut plăcere să stăm de vorbă!