
— Părinții mei nu au avut credit la bancă. Nici bunicii nu au avut. I-am cunoscut, am stat de vorbă cu ei despre acest subiect, și mi-au spus că nici părinții și nici bunicii lor nu avuseseră credit. Mai mult, am făcut cercetări de arhive și am descoperit că nici cu trei sute de ani înainte strămoșii mei nu au avut. Și atunci: cum își construiau case? Pentru că toată lumea avea casă, nu era nimeni fără casă.
„ Tanti Euphrosina, cât costă o casă ?”
„ Mult, tare, băiete. Tac-tu și-a făcut casă pe terenul pe care i l-am donat eu, o mie de metri la marginea orașului.”
„ Și care n-are teren să dea la copii, ce face ?”
Erau unii care își făceau o căsuță tocmai hăt, departe, în câmp, în fâneață sau peste șapte munți și-o vale-adâncă (aici lupchii te mănâncă), fără utilități, fără drum de acces. Dar ce, parcă în oraș erau utilități peste tot? Nici acum noi nu avem canalizare și apă. Iar ăia cu cablul TV au monopol, fiind unicul distribuitor pe strada noastă. Ne bagă numai posturi ca Taraf și 24 h Manele.
„ Cât costă o mașină mică ?”
De mic m-au preocupat banii. Deși banii sunt un mijloc, o unealtă, procurarea lor mi se pare mult mai importantă decât ceea ce faci cu ei. Tânjești după o casă cu șarpante grena, îți dorești o mașină nouă, cu tapițerie din piele oliv și faruri strălucitoare, te cred, e normal, orice bărbat își dorește așa ceva. Dar multă lume pune greșit problema: Nici casa, și nici mașina nu sunt ținte în viață, ci contul din bancă.
„ Tanti Euphrosina, ce părere ai: socrul meu, atunci când o să fiu eu mare, așa mi-ai spus tu odată, că va lucra ca șofer la o mină de uraniu. O să aibă casă?”
Rușii scoteau uraniu de la noi din munți și făceau bombe atomice să le dea la americani în cap. Lucrul la mină era bine plătit, și dacă rezistai zece ani puteai să strângi bani pentru un loc de casă.
„ Nu când o să te faci tu mare, ci chiar acum, când noi doi stăm de vorbă, e șofer de camion la uraniu. Când o să te faci tu mare, mina aia o să fie închisă și socrul tău nu va mai conduce basculantele cu minereu de uraniu, ci autobuze cu călători, dar atunci va fi prea târziu, pentru că uraniul are perioada de înjumătățire lungă, și atunci o să vadă el ce înseamnă asta. Dar e prea devreme să-ți faci griji de pe acum, mai e până la anul 2000 o viață de om. Dar trece și asta”
„ Anul 2000 nici n-ajungem nici nu trecem, așa mi-a spus Victor că scrie în cărțile vechi de la biserică. Victor a citit. O să vină Anticrist. Și ce dacă vine Anticrist ? De-aia nu mai pot eu. Tata are bani la bancă și o să cumpărăm mașină mică, știai ? La anu’ ne cumpărăm, așa a zis.”
„ Ce să faci cu o mașină mică, nu e bună la nimic. Nici să cari lemne cu ea de la pădure. Și când rămâi fără benzină, ce faci ? Să nu-și ia.”
Tanti Euphrosina era categoric împotriva autoturismelor.
„ Să termine ăștia cu mașinile, că ne distrug pământul. Cât loc ocupă o mașină, nu te gândești ? Trei-patru metri pătrați. Ia fă socoteala, la câte mașini sunt, cât grâu și porumb se pierde. Plus câte drumuri se fac pentru mașinile astea ca să circule, numai până la București câți kilometri sunt, trei sute.”
Dacă ar fi după tanti Euphrosina, omenirea ar bate pasul pe loc încă o mie de ani. Tot la căruța cu cai rămânem. Eu însă am planuri mult mai îndrăznețe.
Nu-mi plac camioanele, scot fum mult și zdrăngăne, mai bine tot șofer de mașină mică vreau. Mașina mică merge pe asfalt. Mergi cu ea la mare, la munte, n-ai treabă. Un Fiat 1300 sau un Renault 16 costă zece mii de lei, dacă tata pune în fiecare lună 100 de lei la bancă, asta înseamnă că în zece ani are banii de mașină. Un an deja a trecut. De la gârlă se auzeau râsete de copii și pleoscăitul apei, când se aruncă ăia mai mari în cap de pe stăvilar. Auzeam vocea lui Victor cum mă striga: Cristi! Cristi!.
Mai erau până în anul 2000 o căruță de ani. Nu veniseră încă băncile să ceară de la mine datoria suverană a Greciei, nici Anticrist, și nici n-aveam nevoie eu vreodată de bănci. Mi-am tras repede slipul de baie pe mine și am tulit-o pe poartă afară. Până la gârlă aveam 20 de metri pe drum pe care i-am făcut în slip și în picioarele goale.
– Tanti Euphrosina se pare că ți-a fost un fel de mentor și confident pe când erai mic. De unde vine legătura aceasta?
— Vine de acolo că eu nu am avut o familie tradițională. Se spune că am fost înfiat, sau găsit la ușă într-un coșuleț, sau chiar pluteam pe apa Dâmboviței într-un coș de papură. În orice caz, coșul de papură este factor comun în toate istoriile astea. Nu mi se cunosc părinții biologici. Dar asta nu înseamnă ca nu am avut. Eu cred, orice s-ar spune despre mine, în procreația naturală.
— Ce frumos! Cristian Antioh, copil din flori! Totuși, cum ai cunoscut-o pe Euphrosina?
— Era o bonă care avea grijă de mine, o dată pe lună. Cred că era o prietenă de familie a cuplului care m-a adoptat, eu așa o țin minte. Spun cuplu, deoarece părinții mei adoptivi erau doi, adică doi soți. Faptul că aveau același sex nu contravenea însă deloc constituției, deși, din punct de vedere legal, era și atunci imposibilă adoptarea un copil orfan de către un cuplu de homosexuali. De aceea m-au ținut ascuns până la doisprezece ani și am fost educat în toată această vreme de tanti Euphrosina în spirit liberal. Ei îi datorez spiritul meu liberal. Euphrosina, care era domnișoară bătrână, avea o cățelușă pekineză oloagă și un motan cu cataractă, pe care îi plimba noaptea pe bulevard. Pe cățelușă, Tina o chema, de la Tina Turner, deoarece avea părul creț, o ținea în coșuleț. De atunci datează respectul și simpatia mea pentru minorități. Pentru cei care ies din comun, care nu respectă standardele, inclusiv cele antropometrice. Pentru imigranți, pentru executații silit, urmăriții penal, schismatici, sociopați și scientologi. Lăsând însă gluma la o parte, ei îi datorez cel mai mare ajutor pe care l-am primit în cea mai grea perioadă a vieții mele, perioada când mi-am pierdut vederea. Dar nu vreau să vorbesc acum despre asta.
— Ok, îți respect dorința. Apropo de standardele antropometrice. Ai și o teorie specială legată de măsurile ideale ale trupului uman? Există niște zvonuri, te-aș ruga să le confirmi sau să le infirmi.
— Nu e nimic nici de confirmat, nici de infirmat. Pur și simplu, este realitatea nudă. Nu știu de ce s-a făcut din asta un caz internațional. Am luat un metru de croitorie și m-am măsurat. Am mai spus și pe blog, datele mele antropometrice sunt publice. Dar nu atât măsurile mele contează, adică ba da, contează și ele, dar nu într-atât încât să le idolatrizeze cineva. Înălțimea: 184 de centimetri, circumferința brațului: 74 centimetri, circumferința gâtului: 44, pieptul 135, talia 93, coapse 60, gamba 43. S-au trezit însă niște deștepți care au zis: nu există așa ceva, indicele Pignet este aberant, Raportul Manouvrier este ridicol, Formula lui Lassabriere nu funcționează în parametrii normali, astea sunt numerele unui monstru uman. Eu, monstru uman? Uită-te la mine: arăt eu a câine?
— N-aș zice. Totuși, aceste numere însumate nu dau decât 633. De unde atunci toată isteria asta…
— Ai dreptate, până la 666 mai trebuie 33 de centimetri. Adică exact mărimea penisului meu. Această lungime nu am divulgat-o însă eu personal, ci niște paparazzi m-au filmat pe gaura cheii, știi…
— Aha!
— Într-adevăr. Fan-clubul meu, care se constituise între timp într-o asociație nepatrimonială și non-profit, și care își alesese ca siglă numărul 633 înscris în cerc, s-a spart în două la aflarea acestei noutăți. Aripa conservatoare a rămas fixată pe numărul 633, dar radicalii s-au rupt de trunchiul tradiționalist ortodox și au adoptat numărul 666 înscris în pentagramă. Aceasta este adevărata istorie. Pe urmă, tot ce a urmat, cu luptele de stradă și mitingurile de protest, căderile de guverne, astea ne aducem aminte cu toții.
— Urâtă istorie! Privind înapoi, nici nu știi cum am supraviețuit acestor vremuri. Antioh Christian, Cristi Antioh, sau Antihrist, sau chiar Anticrist, așa cum te numesc detractorii – cum preferi să ți se spună?
— Cei care îmi zic Anticrist sunt niște proști. Eu sunt un biet nevăzător. Cei care și-au făcut din mine un simbol al luptei lor, au făcut-o fără să-mi ceară acordul. Nu sunt eu responsabil de doctrina lor, mă dezic în public, în clipa asta, de toți ultrașii cu fulare maron sau eșarfe violet care zbiară pe străzi în clipa asta și care dau foc la imigranți și incendiază Parlamentul. Nu, eu nu am cerut niciodată interzicerea avorturilor, nici confiscarea averilor ilicite, nici impozitarea Bisericii, nici interzicerea căsătoriilor homosexualilor, nici obligativitatea serviciului militar, nici parlament mono, bi- sau tricameral, nici ieșirea din Africa, nici stoparea tăierii pădurilor. Apropo, ieșirea din Africa e o prostie, după părerea mea.
Eu nu am venit în lume să aduc dezbinarea și războiul, ci pacea.
— Așadar, tu ai venit în lume ca să-i aduci omenirii un mesaj? Pot să dau asta pe post? Sună într-adevăr ca o revelație ceea ce spui. Stimați telespectatori, Antihrist o spune cu gura lui: El este noul Mesia!
— Să nu cumva să spui așa ceva! Eu am avut o copilărie nefericită. Am fost orfan. Părinții nu m-au dat la școală. Băieții râdeau de mine. Îmi agățau bilețele la spate pe care scria „sunt popo”. Știi ce înseamnă să râdă copiii din cartier de tine, să cânte în urma ta: „po-po-po – popăza din tei?” Nu ai de unde să știi. Câte umilințe am îndurat, Doamne! Unde sunt azi aceia care și-au bătut atunci joc de mine? Presupun că tac mâlc din gură, nu suflă o vorbă. Cine ar avea acum curajul să spună: eu l-am împins pe Christi de a căzut cu ochii în șipcile gardului? Cine ar declara acum: eu l-am lovit, eu i-am pus piedică, sau eu l-am scuipat? Sau: l-am mânjit cu căcat la gură?
— Dar tu, presupun că știi cine sunt! Nu i-ai mai reîntâlnit după aceea, după ce ai ajuns celebru, datorită blogului tău, care a schimbat, iată, fața lumii? Și nu e o metaforă goală, e purul adevăr.
— Poate că da, poate că nu. Vreau însă să știi un lucru: eu nu am păstrat supărare. Eu am iertat. Tușa Euphrosina m-a învățat să iert. A fost una din învățăturile ei de căpătâi.
— Foarte frumoasă învățătura mătușii tale. Ai pomenit de mai multe ori de prietenul tău Victor. Ai avut, deci, și prieteni care nu te-au dezamăgit?
— Victor a fost singura rază luminoasă din acea perioadă cenușie a vieții mele. Nu vreau să vorbesc mai mult despre el, deoarece este un capitol încheiat și dureros. Spun doar atât: nu a suferit.
— Ah, deci a murit? Îmi pare sincer rău!
— Nuu… adică, nu știu, doar în mintea mea. E mort pentru mine.
— M-am liniștit, e deci vorba de o figură de stil. Înțeleg că te-a făcut să suferi, până la urmă, și el?
— Acum nu mai sufăr, din cauză că l-am iertat. Toți aceia care m-au făcut să sufăr cândva sunt morți pentru mine. Și de atunci n-am mai auzit nimic despre ei, niciodată. Dar i-am iertat.
Vezi tu, noi, nevăzătorii, vedem în continuare. Nu o recunoaștem pe față, dar noi avem mereu o reprezentare a realității. De pildă, eu mi te reprezint acum pe tine ca o fetiță cu părul vopsit în două nuanțe: galben ca lămâia la bază și albastru ca lavanda la vârfuri. Ai jumătatea dreaptă a craniului rasă, iar din partea stângă o meșă de păr atârnă pe dreapta ca o creastă de pupăză. E din cauză că imaginea asta a pupezei mi-a rămas pe retină și orice aș face nu pot să mi-o șterg. Ai niște ochelari cu lentile foarte mari, ovale, cu ramă de os, și un tricou negru cu mâneci scurte, pe care este imprimat textul „who’s your daddy?”, care ți-a ieșit din pantaloni, lăsând jumătate din fese la vedere.
— N-am putut să te păcălesc. Exact așa arăt, sunt consternat! Exceptând faptul că sunt bărbat, nu femeie.
— Exact asta am spus și eu. O fetiță. Mă bucur că, încă o dată, intuiția mea și vederea panholistă pe care mi-a inoculat-o învățătura mătușii Euphrosina funcționează fără greș.
— Vederea, care? Cristi Antioh, mi s-a părut că ai afirmat că ai un anumit fel de vedere. Asta ar explica multe. Despre ce e vorba? Pot să am acum exclusivitatea acestei știri?
— Ca să… ce? Ca după ce s-a spus despre mine că sunt fiu de cățea, și așa e, pentru dușmani eu sunt fiu de cățea, deși mama a fost femeie, să se spună că banul e ochiul dracului în sensul adevărat al expresiei? Pentru că, uite, vezi tu banul acesta de un dolar? Ce e desenat pe el? Vezi aici piramida cu un ochi?
— Doamne, da, o văd! Chiar e un ochi acolo!
— Păi da, cum să n-o vezi, doar ești văzător. Află că eu văd prin ochiul acesta. Cumva, nu știu cum, nu mă întreba, că e un mister de dincolo de putința mea de explicare, eu percep în mintea mea tot ceea ce vede ochiul acesta. Și de aceea te-am văzut așa cum arăți.
— Extraordinar! Stimați telespectatori, Cristi Antioh, un om mereu surprinzător, șochează din nou cu o mărturisire incredibilă. Un cip inserat într-o bancnotă de un dolar, o mini-cameră de luat vederi…
— Bullshit! Nu mai minți poporul, n-am spus așa ceva. Eu văd prin toate bancnotele, nu contează cupiura. Cip, auzi!
— Cine e, domnule Antioh, în definitiv, această mătușă Euphrosina? Din câte mi-ai relatat despre ea, e o ființă cu calități ieșite din comun. Prin ce anume îți este mătușă: e sora sau verișoara vreunuia dintre părinții tăi adoptivi? Pentru că așa s-ar înțelege din ceea ce ai povestit până acum despre ea.
— Iar îmi răstălmăcești cuvintele. N-am spus niciodată că era rudă cu părinții mei. De fapt, nici nu sunt sigur că se cunoșteau. Acum, pentru că m-ai întrebat, eu nu îmi aduc aminte să-i fi văzut vreodată împreună. Amintirile mele despre ea sunt complet deosebite de amintirile celelalte, cele împreună cu părinții sau cu copiii din cartier. Parcă ar fi din altă viață. Tușa nu apare niciodată alături de ceilalți din viața mea, asta vreau să spun. Suntem doar noi doi. Și întotdeauna restul peisajului e învăluit în ceață. Și luna, da, luna plină lucește în mijlocul bolții cerești.
— Încă un mister pe care de a fi elucidat, stimați…
— Lasă prostiile! Nu va fi elucidat nimic, pentru că nici eu nu sunt edificat complet. Ziua mea nu a sosit încă. Simt că în mine ard niște secrete care ajung până la temeliile lumii. Cine sunt eu, care e destinul meu, nu am aflat încă. Îmi ard palmele de fiorii nerăbdării. Știu că sunt sortit pentru lucruri mari. Dar tușa îmi dă puțin câte puțin de fiecare dată. O singură lecție pe lună.
— Încă te mai întâlnești cu bona?
— Oh, ba bine că nu! Chiar și acum simt fiorii aceia pe spinare, simt cum mi se ridică firele de păr de pe mâini de nerăbdarea întâlnirii cu ea. O forță crește în mine ca un talaz ce stă să inunde orizontul, și, dacă nu m-aș împotrivi, totul s-ar face praf și pulbere sub ochii mei sticloși. Dar ziua mea nu a venit încă.
— Stai calm. Poate că ziua aceea nici nu va veni vreodată. Zici că încă te mai vezi cu mătușa. Secrete care ajung la temeliile lumii, talazuri înfiorătoare, stimați telespectatori, începe să-mi fie teamă de pașnicul Antioh Cristian, cel pe care îl știm cu toții din emisiunile de talk-show TV, și ale cărui postări pe blog și pe Facebook le citim ca pe sfintele Scripturi în fiecare zi. Cristi, ce ne va aduce ziua de mâine? Un ultim cuvânt pentru telespectatorii Liberty TV.
— Cine știe?
— Când va veni mătușa? Îmi faci și mie cunoștință cu ea?
—…
— Stimați telespectatori, Cristi Antioh s-a închis în tăcerea lui și nu vrea să-mi mai răspundă. Camera pe mine! Eu, Emanuel Egist și operatorul Iacob Abraham încheiem aici interviul realizat cu celebrul vlogger care își zice Antihrist și vă dorim noapte bună. Jake, ai din întâmplare ceva de mâncare în mașină? Am o foame de lup. Microfonul ăla mai prinde ceva? Ține-l deschis, poate mai scoate ciudatul ăsta vreo vorbă. Vai, dar ce lumină e afară, nici n-ai zice că e trecut de unșpe noaptea. Ce? E lună plină? Mi se părea mie că ciudatul e prea excitat la urmă. Am vorbit azi cu Manole de la Contabilitate să-mi dea un avans la concediu, să mă duc cu sor-mea să o înscriu la master. La Geneva, da. Nu poate singură, că nu știe nemțește. Ce, la Geneva se vorbește franceza? Pe bune? Nu știam, să moară mama! La ce să fiu atentă? Femeia aia caraghioasă cu câinele care vin alergând către noi?
Jake, nu! Fugi! Ajutor! Bestie, nu, încetează, bestie, nu, opreș…



28 comments
Tavi says:
dec. 1, 2016
Mi se pare riscant, deloc incitant subiectul. A scrie despre asa ceva/a citi inseamna intr-un fel a atrage subiectul (demonul) respectiv.
Deci prefer sa spun pas.
Florin Giurca says:
dec. 2, 2016
Jumătate din filmele horror din ultimii 50 de ani sunt pe tema asta, și cam toate sunt construite pe aceleași clișee. Circulă o grămadă de prejudecăți, tocmai din cauza acelei reticențe despre care vorbești. E în fond un subiect literar ca oricare altul. A-l cenzura înseamnă să redeschidem discuția despre libertatea scriitorului de literatură F/SF în vecinătatea zonelor care aparțin prin tradiție religiei.
Tavi says:
dec. 2, 2016
Desigur. Nu ar trebui sa lasam domeniului care se ocupa cu aceasta tematica, „sa vorbeasca”despre acest subiect? Desigur, ca joc literar, e permis dar poate ca ar trebui sa tragem o linie mai clara si sa nu ajungem la o glisare/amestecare a domeniilor in numele unei libertati promovate astazi tot mai des. In fond, „libertatea este cea mai mare constrangere”, ca sa il parafrazez pe J. J. Rousseau. Si nu multi sunt cei care pot sa discearna astfel de nuante. Din acest punct de vedere, nu sunt de acord cu subiectul. Facem o literatura SF adresata publicului sau doar celor initiati care pot sa discearna in adancime nuantele prezentate?
Tavi says:
dec. 2, 2016
Din nefericire acesta este „pacatul” textelor publicate fragmentat, online. Nu ai acces la intreg si nu iti poti forma o parere edificatoare. Sigur, mai bine decat deloc…Dar, consider eu, prin subiectul prezentat (ca de obicei cine citeste ramane in special cu titlul si cateva alte idei) ar trebui sa fie o grija mai mare fata de umanitate. Discutia e mai lunga si mai complicata, insa dupa parerea mea, trebuie avut grija si la astfel de aspecte.
Florin Giurca says:
dec. 2, 2016
Bine, este de înțeles că cineva nu este, la un moment dat, de acord cu un anumit subiect. Nici eu nu eram de acord cu subiectul ăsta pe vremuri, dar acum cred că am citit / văzut destul de multe aiureli pe tema asta a lui antihrist, peceți, numărul fiarei, etc. S-a construit un fel de mitologie aici, cu propriile reguli, cutume și tabu-uri, așa cum există o mitologie a zombilor și vampirilor. Nimic mai incitant pentru mine decât să încerc să contribui la spulberarea acestor clișee literare și prejudecăți religioase. Nu zic că am făcut cea mai bună treabă cu „materialul”, e lucrat în grabă și nefinisat. Și apoi, cine a spus că eroul acestei povestiri este Antihristul „acela”? Deocamdată nu este decât un pseudonim, și sunt sigur că ai auzit de un vlogger cu un pseudonim asemănător. Foarte popular, din câte știu.
Florin Giurca says:
dec. 3, 2016
Aș vrea să lămurim acest subiect, al idiosincraziei față de subiectul antihristului. Antihristul, așa cum îl percepem noi, este un personaj cultural, nu religios. El a fost introdus prin Epistola I a sf. apostol Ioan ca denumire generică pentru detractorii credinței în Iisus Hristos: „Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Iisus este Hristosul? Acesta este antihristul, cel care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul.” (I Ioan 2,22) Deci antihrist este oricine Il neagă pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu și Dumnezeu.
Coroborat cu Apocalipsa, unde apare un om malefic, o Fiară, care se războiește cu Hristos, acest personaj (Fiara) a fost identificat abia mai târziu cu Antihristul cu A mare, despre care se spune că va veni la Sfârșitul Lumii și va pune pecetea cu 666 pe frunte. În Apocalipsa nu este pomenit deloc numele Antihrist.
Despre acest personaj nenumit, Episolele și Evanghelia spun doar atât: că se va da pe sine drept adevăratul Mesia, drept adevăratul Hristos. Restul este mitologie populară, cultură, literatură, imaginație.
Ca să sintetizez, idiosincrazia (teama, repulsia) față de acest personaj care va juca rolul principal în „Armaghedon” (bătălia finală) este generată de anumite lecturi și vizionări de filme horror, care ne-au împuiat capul cu aiureli, nicidecum de citirea Scripturii și cu credința curată. Pentru că, haideți să judecăm cinstit: nu cumva cărți precum Dune sau seria Fundației, care ne proiectează un Univers fără Hristos, sau cu dumnezei mecaniciști, inumani, extratereștri, sunt mai demonice și mai antihristice, deoarece Îl neagă pe Iisus Nazarineanul Cel răstignit ca Mesia și Dumnezeu? Mie mi se pare că da.
Este preocuparea față de acest subiect ceva morbid, nesănătos, inutil? Eu cred că da, și tocmai ca o reacție față de toată debusolarea asta (discuțiile despre cardurile cu cip, și cardurile de sănătate, și codurile de bare, etc) am scris textul de mai sus, care este în sine un pamflet, care dorește să ridiculizeze (mai mult sau mai puțin izbutit) miturile culturale brodate de imaginația colectivă până acum pe acest subiect.
Tavi says:
dec. 5, 2016
Discutia poate continua la infinit. Este bine ca fiecare si-a expus un punct de vedere, care chiar daca nu sunt congruente, pot coexista caci nimeni nu detine adevarul absolut.
Tavi says:
dec. 5, 2016
*cate
Tavi says:
dec. 6, 2016
Ceea ce observ lecturand, cand am timp, din literatura SF (in special din Biblioteca-Nova-2015 la care voi face referire acum) este „crearea” unei lumi viitoare, in care chipurile, datorita avansului tehnologic in special, ar trebui sa dispara valorile clasice, cum ar fi crestinismul (ortodoxia in special), umanitatea, re-producerea si alte asemenea lucruri, pentru a crea acel stat universal gigantic, care sa asigure bunastarea universala. Oare nu este acesta imperiul lui Antihrist, care vor sa fie creat pana in 2050? Doamne fereste!
Florin Giurcă says:
dec. 6, 2016
Da, cam așa ceva scrie și în Scripturi. Mai întâi vine indiferentismul religios (proces îndelungat la scara istoriei, și care este în plină desfășurare și acum), pe urmă vine un „necaz” foarte mare, apoi vine acel om „Fiul pierzării” care aduce o anumită ușurare din necaz, cu sprijinul unor „semne și minuni”, iar oamenii vor crede că el este adevăratul Mesia. Problema este că atunci când se va întâmpla asta, doar foarte puțini oameni (câteva mii pe tot globul?) vor mai păstra credința și nădejdea în Hristos Nazarineanul Cel răstignit, restul vor fi uitat de mult de Dumnezeu și se vor duce după antihrist fără să clipească, din convingere. Ăsta este scenariul care se desprinde din Scripturi.
Taviq says:
dec. 6, 2016
De ce Scriptur-i? Nu exista o singura Sfanta Scriptura a unei Sfinte, Sobornicesti si Apostoleasca Biserica?
Florin Giurca says:
dec. 6, 2016
Biblia = mai multe cărți. Și Hristos folosește pluralul, caută la Matei, 22.29, 26.54, 26.56 și în multe alte locuri.
Tavi says:
dec. 7, 2016
Un gand de reflectie, care este unul din mesajele ortodoxiei-Seneca: ”Nu sînt înțelept și, ca să-ți hrănesc malițiozitatea, nici nu voi fi. Prin urmare, pretinde de la mine nu să fiu deopotrivă cu cei mai buni, ci mai bun decît cei răi: îmi este de-ajuns să înlătur în fiecare zi unul dintre cusururile mele și să mă dojenesc pentru greșelile mele”.
Desigur, se pune accent aici numai pe o anumita latura a mesajului ortodoxiei, fundamentala in opinia mea-aceea a umilitatii.
Florin Giurca says:
dec. 7, 2016
Smerenie.
Seneca a fost condamnat la moarte prin sinucidere de către Nero. Prin faptul că a avut tăria de caracter să-și urmeze principiile (onoare, datorie, modestie, etc) cu prețul vieții, filozoful, contemporan cu sfinții Petru și Pavel (Sienkievicz descrie asta în Quo Vadis), este un model greu de atins.
Tavi says:
dec. 7, 2016
Desigur. Chiar daca este un model greu de atins, asta nu inseamna ca nu trebuie mentionat. Modelul Hristos, desi este asimptotic, nu trebuie mentionat? Sa traim sub auspiciul modelelor imanente, usor de atins, al emotiilor banale si banalizante sau sub cerul instelat plin cu sfinti, cu ingeri?
Este nevoie sa mentionez aceasta pilda?
Unii oameni seamana cu albina, iar altii cu musca
Mi-au spus unii ca se smintesc pentru ca vad multe lucruri strambe in Biserica. Iar eu le-am spus: “Daca vei intreba o musca: «Sunt flori in locul acesta?», ea iti va spune: «Nu stiu. Ci stiu numai ca acolo jos, in groapa, sunt cutii de conserve, gunoaie, necuratii», si iti va insira toate murdariile pe care a stat. Dar daca vei intreba o albina: «Ai vazut vreo necuratie in locul acesta?», ea iti va spune: «Necuratie? Nu, nu am vazut nicaieri. Aici locul este plin de flori bine mirositoare», si iti va enumera o gramada de flori de gradina si salbatice.
Vezi, musca stie numai unde exista gunoaie, in timp ce albina stie ca acolo este un crin, mai departe o zambila”. (Parintele Paisie Aghioritul)
Florin Giurca says:
dec. 8, 2016
Cuv. Paisie Aghioritul (sanctificat recent de Biserica Greciei) a fost un excepțional duhovnic și propovăduitor al sec. XX, care se aseamănă în anumite privințe cu pr. Cleopa Ilie al nostru (prin mesajul adresat cu precădere oamenilor săraci din mediul rural, mesaj cu componente predominant moralizatoare), cu pr. Iustin Pârvu (prin mesajul naționalist, care la pr. Paisie era anti-otoman, și prin atenționările alarmiste în contra domniei lui antihrist, a masoneriei, a cardurilor cu cip, etc) și cu pr. Papacioc (prin optimismul și îmbărbătarea insuflate prin predicile lor). Cuv. Paisie este într-adevpăr una din vocile cele mai pregnante și mai importante ale ortodoxiei din a doua jumătate a sec. XX.
Tavi says:
dec. 10, 2016
Intreb, este nevoie sa adaug si urmatorul indemn: „Trebuie să ne păstrăm și să ne cultivăm dorul de Dumnezeu, dorul de Maica Domnului, dorul de sfinți. Să căutăm să anulăm barierele care ne răcesc sufletește, care ne împietresc, prin care uităm de Dumnezeu.”
IPS Justinian Chira
1921 – 2016
?
Tavi says:
dec. 11, 2016
Pentru ca nu vreau sa transform ortodoxia intr-o suita de adunari extaziante ale cuvintelor, o sa ma opresc aici. Ortodoxia este intregul care premerge partea nu partea (scolastica in esenta) care premerge intregul.
nabor says:
dec. 12, 2016
Băi frate, da’ nu scăpam de habotnici nici pe un site de science fiction? Nu-ţi place, nu citi. Asta e cel mai enervant la habotnici, e musai să gândeşti ca ei.
Tavi says:
dec. 12, 2016
Nabor, ai grija te rog cu aceasta inflatie a eului, cu aceasta (auto)considerare ca fiind masura universala a lumii, ceea ce sustineti dvs. Daca vorbesc la persoana a III a, nu inseamna ca am facut armata impreuna sa ne tutuim cu tupeu/vanitate. Este doar o forma de respect, in limbaj, ca nu traim in jungla. Daca dumneavoastra traiti acolo, duceti-va acolo.
Si este doar un punct de vedere. Fiecare are libertatea si R_E_S_P_O_N_S_A_B_I_L_I_T_A_T_E_A slegerilor din viata.
Tavi says:
dec. 12, 2016
Redau mai jos, un fragment dintr-un articol din „Dilema veche”: „O boala letala, vanitatea” semnat de Andrei Plesu
„Nu scapă nimeni. Sau aproape nimeni. Loveşte în proşti (care devin fuduli) ca şi în deştepţi (care devin proşti). Sminteşte, în egală măsură, pe urîţi şi pe frumoşi, pe talentaţi şi pe netalentaţi, pe credincioşi şi pe atei, pe politicieni şi pe „simplii cetăţeni“, pe laici ca şi pe aparţinătorii clerului. Reuşeşte să transforme complexele de inferioritate în complexe de superioritate, încurajează impostura, amputează simţul ridicolului, inhibă orice urmă de umor, de decenţă, de generozitate. Eul propriu pîrjoleşte totul în jur: realitatea devine materia primă a unor ambiţii private, ceilalţi devin adversari sau unelte, viaţa nu mai e trăită decît ca o mare ocazie pentru un cult egolatru. Cazurile de vindecare sînt rare. E nevoie de efectul trezitor al unui eşec de proporţii, de vreo suferinţă destrămătoare, de uitarea de sine a unei îndrăgostiri absorbante sau a unei radicale schimbări de destin. De regulă însă, şi eşecul e citit tot în cheia vanităţii: sînt de vină ceilalţi, ţara, veacul, soarta. Iar dacă, prin concursul capricios al împrejurărilor, vanitosul ajunge, totuşi, în vîrful piramidei, oficiul lui va fi mereu pîndit de abuzul autoritar. Orice vanitos are în raniţă bastonul de dictator. […]”
nabor says:
dec. 12, 2016
Amice, îţi dai prea multă importanţă. Crezi că devii mai deştept dacă faci copy/paste la chestii pe care nu le înţelegi decât vag? Sau crezi ca mă impresionezi dacă „îmi interzici” să te „tutuiesc”? Neah, cântă la alta masă 🙂
Tavi says:
dec. 12, 2016
Prietene, era un indemn la reflectie. Nu imi dau importanta prin copy-paste. Dar, daca crezi ca le sti pe toate, incremenit in parerea de sine, eu ma retrag. Aquila non capit muscam.
nabor says:
dec. 12, 2016
Uite ca si eu stiu sa fac copy/paste la fraze in latina: „Barba non facit philosophum”. Nu e greu deloc. Cu Google la indemana toata lumea poate fi filosof 🙂
Alexandru Lamba says:
dec. 12, 2016
Stimabililor, am ascuns ultimele comentarii deoarece ajunseseră prea departe de sfera literară a acestei reviste.
Aș prefera să păstrăm discuțiile în limitele decenței. Iar pagina Gazetei SF nu este câmp de luptă pentru dogme religioase.
Tavi says:
dec. 12, 2016
Alex,
Nu am vrut sa transform comentariile de aici, intr-un meci personal. Nici nu cred ca asta e scopul acestei reviste dar cand vad atacuri la exprimarea unor simple opinii (nu neaaparat adevarate ci doar personale), incep sa cred ca acel caft de pe formuri de care spunea nu demult Andrei Plesu, este o realitate care ne acapareaza precum o caracatita.
Tavi says:
dec. 12, 2016
*forum-uri
Ovidiu Bufnilă says:
dec. 13, 2017
Interesanta povestire. Credinta e un izvor nesecat de fictionalitate.