Eu am alergie la culoarea violet. Mama are alergie la culoarea violet. Tata are alergie la culoarea violet. Sora mea are alergie la culoarea violet.

Tata închide geamul de la bucătărie. Apoi pe cel de la cameră. Ne punem cu toţii ochelarii.

La fel ca noi fac primarul şi soţia lui, frizerul, care e burlac, directorul şcolii, care nu e burlac, chiar şi Sokol, vagabondul ascuns într-un closet la cinematograful „Select”.

— Nu mai scoateţi nicio vorbă, spune tata.

— Uite soarele, spune sora mea, ce mare e!

— Soarele e rău, zic.

Nu mă crede. Îi explic.

— Acum un an de zile, un ciudat fenomen solar a influenţat finul mecanism dinăuntrul nostru. Şi uite că facem alergie la culoarea violet.

— Nu vorbiţi, spune tata.

Iată-i! Iar trec pe stradă, rostogolindu-se, drăgălaşii locuitori ai muntelui Omo. Se minunează ca de obicei de pustietatea oraşului nostru şi se întreabă unde or fi dispărut oamenii.

Ei nu pătrund niciodată în case pentru că, acelaşi ciudat fenomen solar i-a îmbolnăvit de claustrofobie.

Nu mai vorbim. Locuitorii muntelui Omo se îndepărtează rostogolindu-se. Trupurile lor ca nişte butoiaşe sunt în întregime colorate în violet.