Cine oare, astăzi, după succesul incontestabil pe care ecranizarea HBO a seriei Urzeala Tronurilor a avut-o, prin metode pe care nu cred că mai are rost să le dezbrăcăm pentru analiză, nu a auzit de George R.R. Martin? Poate doar cei certați cu operatorul de cablu și care nu au nici prieteni pirați cibernetici. În rest, toată lumea a auzit despre Urzeala Tronurilor și, implicit, de George R.R. Martin. Dar este oare acesta un serviciu sau un deserviciu? E oare în avantajul autorului să fie cunoscut ca tipul ăla bărbos, cu bască neagră, care a scris cărțile alea interminabile după care s-a făcut serialul cu gagici goale și melesteală* cu săbii la care ne uităm din exact aceste două motive? De bună seamă că da! Pentru că, de la un anumit nivel, nu mai există publicitate negativă.

          Bun, acum că în mod sigur știți despre cine e vorba, să ne uităm puțin peste povestirea „În tărâmurile pustiite”, pentru că, deși pare greu de crezut, George R. R. Martin a scris și altceva decât seria mai sus menționată.

          Introducându-ne încă de la primele fraze într-o atmosferă de basm, povestirea se desfășoară pe coordonate clasice de „sword and sorcery”, cu personaje emblematice, ultra-folosite atât în povești cât și în industria conexă și mereu avidă de fantasy a jocurilor pe calculator. Avem o prințesă, un cavaler – paladin o vrăjitoare și un hoinar cărora, vizualizându-le, aproape că le poți citi nivelurile de „strenght”, „stamina”, „agility”, „mana”, „spell power”, etc. și nu-ți poți opri imaginația să nu poposească asupra întrebării: într-o confruntare unu la unu, care ar avea prima șansă?

          Și clasicul poveștii nu se oprește aici. Desfășurându-se în decorul specific al poveștilor aventuroase, pline de natură în toate formele ei, de la glorioasă la agonizantă, firul acțiunii curge tumultuos prin albia lină și mai mult sau mai puțin permisivă a basmelor copilăriei, strâmbate puțin, doar atât cât să placă și adulților. Mai întâi ni se dă misiunea, apoi parcurgem omniprezenta călătorie inițiatică, ne regăsim martori a unei idile imposibile, pentru care suferim alături de personaje, ne reținem cu greu un suspin de uimire în fața revelației licantropiene, iar apoi ne resemnăm. În definitiv, ce e dragostea și fericirea personală, accesibilă fără nici un efort, în fața promisiunii făcute unui străin?

          Însă la o privire mai puțin analitică și mai implicată, povestirea în sine nu are cum să nu placă, scriitura în sine nu poate să nu încânte. Luați-o, deci, ca atare și nu despicați firul în patru.

 


 
RRMartin

          George Raymond Richard Martin (n 20 Septembrie 1948), este un scriitor american de Fantasy, Horror și Sciende Fiction, dar și producător de televiziune și scenarist, câștigător a numeroase premii Hugo, Locus și Nebula

          Această povestire, alături de un amplu articol despre literatura Dark Fantasy se găsește în CPSF Anticipația nr. 3.

          Tot acolo veți putea citi nuvela „Lenorre Arras” de Oliviu Crâznic, o superbă operă Fantasy – Horror care pune într-o cu totul altă perspectivă fenomenul omului-lup.