În ultimul timp, aud tot mai des plângeri legate de realitatea inconjurătoare, idei revoluţionare mai mult sau mai puţin utopice, exprimate într-un mod violent şi greu de înţeles. Mă gândesc cu tristeţe, ca o filoloagă care a studiat (că de trăit nu poate fi vorba!), la perioadele când oamenii, atunci când îşi doreau să lupte cu realitatea sau să evadeze pur şi simplu din ea, îşi găseau refugiul în literatură. În ziua de astăzi, lumea este atât de dezorientată, încât uită parcă să îşi caute un refugiu. Nu este vorba atât de incultură, pentru că lipsa lecturilor din viaţa unui om nu echivalează neapărat cu incultura, ci de dezorientare. Într-o lume haotică, oamenii tind să uite care sunt căile de scăpare din ea. Iar astăzi, oamenii par să fi uitat cu desăvârşire că literatura a fost şi rămâne una dintre cele mai importante căi de „luptă” cu realitatea.
Se spune că marea literatură are puterea de a vindeca traumele, iar pentru a putea vindeca traume, trebuie să fi suferit o traumă la rândul tău. Trauma nu trebuie înţeleasă întotdeauna ca o experienţă nefastă, ci ca simplul contact cu realitatea. Scriitorul şi cititorul trebuie să se identifice la un moment dat de-a lungul procesului de creaţie, pentru ca experienţa, şi respectiv opera finită, să fie validate. Nu există scriitor fără cititor şi nici invers. Şi în orice operă cititorul trebuie să vadă o posibilitate de salvare, o alternativă, o şansă.
Pe lângă alternativă la lumea cotidiană, literatura poate însemna pentru cititor o transformare. Ne stă marturie Florin Pîtea, scriitorul pe care l-am invitat în acest număr să ne dezvăluie parcursul său de la cititor la scriitor consacrat, totul având ca sursă…literatura. Ne stau mărturie Cătălina Fometici, Marcel Gherman, Florentin Haidamac, Raluca Băceanu, Alexandra Niculae, Mircea Boboc, Aurelia Chircu şi Ovidiu Ruse, care au trecut prin acelaşi proces de metamorfozare. Ne stă mărturie Oliviu Crâznic, una dintre cele mai implicate cultural personalităţi literare ale momentului. De asemenea, îi avem ca exemplu pe Alexandru Ioan Despina şi Silvana Şorop, care s-au pus de asemenea în slujba literaturii. Şi vă avem pe voi, cititorii. Luna aceasta, pentru a vă aduce şi mai aproape de literatură, am organizat un concurs de comentarii, în urma căruia puteţi câştiga un pachet de cărţi oferit de editura Nemira. Pentru că, atunci când nu mai avem loc în realitate, trebuie să ne permitem luxul de a visa. Iar literatura SF reprezintă, în continuare, triumful imaginaţiei. Lectură plăcută!
Simona Serbanescu s-a născut în data de 31 mai 1988. A fost elevă a Colegiului national bilingvGeorge Cosbuc. Licențiată în drept , cu o lucrare de diplomă la disciplina Drept civil, în prezent studentă a Facultății de Litere, Universitatea București, secția Română-Engleză. Debutul de presă și l-a facut în revista Cultura, anul 2009. În 2011 a debutat în antologia Balaurul si miorita, apărută la edituraEagle Publishing House sub îndrumarea lui Mihail Grămescu, cu textele Despre un drum cu sens unic, Castanul și Casa ceaiului. Membră a cenaclului „Literatorul” şi a Clubului de proză „La formarea ideilor”. În decembrie 2011 a primit Premiul pentru cea mai promițătoare voce tânără a anului 2011, oferit de Clubul de Proză al Asociației Scriitorilor București. În prezent este redactor-şef la Gazeta SF.
6 comments
Daniel says:
feb. 22, 2012
Lumea este dezorientata. De ce nu se mai refugiaza lumea in literatura? Poate pentru ca noua media prin filme si reclame satisfac nevoile bazale ale acelei categorii de oameni care acum 50 de ani se puteau multumii doar prin carti, carti care isi lasau si amprenta intelectuala? Daca este adevarat, atunci literatura nu mai e un refugiu. Si-a pierdut acea calitate. Acum a ramas cu acea mica sau mare amprenta. In ce consta acea amprenta? Pentru ca daca singura ta arma este evadarea de de dragul nostalgiei, atunci publicul tau este mic si scopurile trebuie adaptate.
dragos says:
feb. 22, 2012
recunosc la randul meu ca au fost momente in care literatura a fost ca un adapost pt mine. in unele momente unii autorii mi-au dat o alternativa a realitatii in care sa ma ascund! acea contopire pe care o realizezi cu autorul,acea realitate comuna creata pt a evada din realitatea cruda pe care o traiesti din pacate! fericirea este scurta iar in lipsa ei iti cauti un loc in care sa simti ca ai un rol,un loc in care sa fi ceva iar o carte buna iti poate da sansa de a te regasi intr-un personaj,intr-o situatie care sa te avantajeze…acum exista ceva care sa ne indrepte atentia in alta parte!
poate suntem prea comozi pt a citi o carte sau prea evoluati pt „a mai pierde” timpul cu nimicuri…nimicuri care stiu sa ne faca sa ne simtim atat de impliniti,de importanti,de frumosi uneori…
o carte are farmecul ei care nu se va pierde cu timpul! o carte te va conduce spre autocunoastere si regasire,recunoasterea propriilor valori! e timpul pe care il petreci cu tine si cu orizontul tau,cu vise si sperante,cu impliniri si dezamagiri…!
ai atins un punct dureros pt multi…suntem prea comozi ca sa mai petrecem timp cu noi!
FELICITARI
Bogdan says:
feb. 27, 2012
Simona, ai punctat foarte bine în ce priveste tratarea ‘traumelor’ prin literatura. Terapia prin literatura razbate de-a lungul timpurilor, indiferent de cît de multa influenta detin noile media, aaa cum spunea Daniel, pentru ca ramîne una din putinele surse de cunoastere care nu perverteste, care to forteaza sa gîndesti vertebral.
Iar noi, volens nolens, oricît de afectati am fi de hegemonia tehnologiei de astazi, simtim uneori nevoia de ceva real si profund. Unii zic ca solutia este Biserica, altii gasesc refugiu în Cultura.
Important este sa simtim în continuare ca suntem pîna la urma… umani.
Iar cartea ne umanizeaza.