Numărul 2 al Revistei de Suspans a venit cu surprize plăcute şi colaboratori noi, printre care se numără şi scriitorul britanic Tim Lebbon. Am sesizat nuanţe mult mai sumbre în peisajul povestirilor şi am rămas cu senzaţia că o parte din mine încă zăboveşte în paginile revistei, aşteptând cu înfrigurare o nouă doză de mister.

Tim Lebbon dă tonul suspansului cu a sa În praf şi pulbere, o povestire cu iz apocaliptic despre teroarea adusă de Flagel – un virus mortal despre care se spune că trăieşte în praf. Prizonieri în oraşul natal, Toby, Bindy şi Jamie îşi croiesc drum printre rămăşiţe umane. În aparenţă, misiunea lor este de a aduce cadavre cercetătorilor, trecându-le peste pod.   În realitate însă, Toby îşi doreşte să găsească trupul neînsufleţit al iubitei sale Fiona, iar Jamie abia îşi mai stăpâneşte furia, aflându-se în pragul nebuniei. Cei trei realizează că sunt prizonieri într-o lume aproape de sfârşit, care se autodevorează. Încă de la începutul povestirii ne loveşte o atmosferă înnegurată prin excelenţă, ca o caracatiţă ale cărei tentacule ni se înfăşoară în jurul minţii, nemaiîngăduindu-ne să respirăm aer curat.

Prima parte din Căderea Gabrielei Voicu este o poveste fermecătoare. Alături de personajul central, Ariel, cel mai puternic şi luminos dintre arhangheli, am parcurs drumul către infern şi înapoi. El este ales pentru o misiune crucială: trebuie să îl învingă pe marele demon Samael. Războiul dintre lumină şi întuneric se dovedeşte însă o provocare neaşteptată pentru Ariel. El se vede subjugat de farmecul irezistibil al creaturii întunericului. Povestirea ne atrage în mrejele celei mai vechi polemici din toate timpurile: conflictul dintre bine şi rău. Întrepătrunderea celor două constituie un adevărat deliciu în această proză, pe măsură ce în natura îngerească a arhanghelului vibrează chemarea dulce-amăruie a întunericului, iar soarta lumii atârnă de cedarea în faţa ispitei.

Adrian Voicu ne oferă un fragment din romanul său Visătorul. Facem cunoştinţă fugar cu Şchiopul, o figură desprinsă mai degrabă din miezul legendelor. Despre el se zvoneşte că o salvase pe Întemeietoare, mama tuturor bătrânilor. Gurile rele spun însă că salvarea s-a produs neintenţionat, graţie unei întâmplări norocoase. Cert este că în urma actului său eroic, Şchiopul şi-a primit numele. În lumea Visătorului, numai cei care se evidenţiau prin fapte curajoase aveau dreptul la o identitate. Organizarea societăţii din care face parte eroul îmi aminteşte cumva de viaţa ce palpită în stupuri, acolo unde fiecare membru al “clanului” îşi are locul şi funcţia. Fragmentul lasă să se întrezărească un roman interesant.

În Omul cu şobolani sub piele, de Alexandra Niculae concepe un personaj grotesc, smuls parcă dintr-un film de groază. Protagonista are ghinionul de a accepta invitaţia lui Johnny, unui bărbat enigmatic şi deloc atrăgător. Politeţea o conduce din păcate într-un labirint al ororilor. Ea o întâlneşte pe sora omului cu şobolani, care îi deschide uşa către secretele morbide ale fratelui său, avertizând-o asupra pericolului ce o pândeşte. O povestire plină de suspans, care mi-a trezit fiori pe şira spinării, dar şi în colţurile cele mai întunecate ale minţii, acolo unde se conturează portrete ale oamenilor pentru care umanitatea nu valorează mai mult decât… câţiva şobolani.

Înainte să putrezească totul de Felix Tzele este o proză fascinantă cu o vădită tentă filosofică. O ploaie cu broaşte mutant devine pretextul unor dezbateri aprinse în rândul locuitorilor unui sat. Un detectiv încearcă să explice fenomenul, dar nu face decât să creeze mai multă confuzie. Discursul său alambicat, în aparenţă un monolog rostit în faţa unei audienţe invizibile, se ramifică într-o serie de argumente mai mult sau mai puţin pertinente. Dincolo de cuvintele sale se ascunde, de fapt, tumultul unui întreg univers aflat în pragul (auto)distrugerii. Vocea sa este vocea omului plictisit de el însuşi, în căutarea anostă a unui scop existenţial. Lumea putrezeşte, în timp ce “meşterul morţii” sculptează în lemn destrămarea tuturor lucrurilor. Simbolismul broaştelor este bogat în sensuri şi merită investigat până la ultimul “oac”.

Timpul se scurge apăsător în Clepsidra Nicolettei Orghidan, o lectură în urma căreia am rămas cu ameţitorul gust al unui vis halucinant. Curiozitatea unui psihoterapeut pentru neobişnuitul său pacient capătă dimensiuni aproape mistice, pe măsură ce doctorul încearcă să pună cap la cap fragmente misterioase din viaţa omului care i-a cerut ajutorul. Problemele pacientului nu sunt cele pentru care a venit, ci se ramifică în zeci de piese de puzzle amintind de o intersectare de destine, o “jucărie” ciudată şi un fiu care aparţine altcuiva, toate purtând amprenta unei obsesii încă vii. O povestire şerpuitoare, asemenea unei cobre care îţi strecoară în suflet un venin dulce-amărui.

De Halloween, Karel Cispic îşi imaginează o întâmplare ce are loc pe 1 noiembrie (o dată cum nu se poate mai potrivită pentru apariţia celui de-al doilea număr al revistei) de Luminaţie, când, prin tradiţie, se cinstesc morţii. Studenta Alesia Mincu trăieşte cu emoţie experienţa altui oraş, unde s-a mutat de curând. Un sentiment îndepărtat îi dă târcoale, \trimiţând-o cu gândul la sora ei geamănă Daria şi la fetiţa ei Maria. Grija pentru cei dragi pare să graviteze în jurul său în permanenţă, ca o presimţire sumbră. Părăsind biblioteca, fata se îndreaptă către cimitirul înţesat de siluete fantomatice, unde va avea parte de o întâlnire neaşteptată.

În Flash, Diana Alzner zugrăveşte cu umor povestea unui obiect cu atribute… miraculoase. Un cuplu aflat în tren descoperă o cameră foto uitată într-o plasă de bagaje.        Soţia Lili devine realmente pasionată de aparatul performant, rugându-şi soţul să îi facă poze. Acesta se teme că odată ajunşi la destinaţie, Lili se va lăuda de faţă cu fosta lui consoartă. Niciunul nu ştie că problemele care îi aşteaptă sunt considerabil mai mari, pentru că sofisticata achiziţie are şi alte funcţii decât cele bine-cunoscute. Vor reuşi oare cei doi să îi dea de capăt?

Giulgiul de nisip este o nuvelă pe care am scris-o în preajma unui eveniment trist din viaţa mea, de unde şi încărcătura emoţională de tip “overload”. Un amestesc de dark fantasy şi gotic, pe fundalul căreia se desfăşoară drama mai multor personaje condamnate la singurătate.   Pe scurt, povestea mea urmăreşte confesiunea dramatică pe care i-o face Aron iubitei sale Emma. Secrete nebănuite îşi fac loc încetul cu încetul. Astfel, fata află că Aron a crescut într-un mediu ostil, alături de o mama sa, adeptă a unor unor pedepse ciudate. După un timp, este adoptat de bunicul lui. La rândul său, bătrânul îi mărturiseşte băiatului că face parte dintr-o familie de alchimişti-necromanţi. Ce legături există între cei patru rămâne de văzut în partea a doua a nuvelei.

Păpuşa Cătălinei Fometici ne vorbeşte despre drama depersonalizării într-o lume artificializată. Într-un viitor posibil, păpuşile preiau controlul: ele îi înlocuiesc pe actori şi cântăreţi, întruchipând replici fidele ale acestora. Talentul încetează a fi un atribut firesc al artistului, devenind un mecanism făurit de o tehnologie avansată. Golden Suzy urmează să fie dublura Laurei, o actriţă de teatru a cărei carieră se află în derivă. Deşi directorul şi colegii de scenă se străduiesc să ţină subiectul sub tăcere, ameninţarea din umbră a lui Suzy nu îi dă pace Laurei. Mai rău este că toată lumea se lasă cucerită de mirajul superficialităţii, chiar şi fiul ei George, un adolescent rebel care ascultă melodiile cantate de o frumoasă păpuşă-surogat. Treptat, Suzy pare să-şi aloce tot mai multe drepturi din spatele ochilor inerţi. O poveste foarte captivantă, în care suspansul se simte ca la el acasă.

Poate fi moartea haioasă? Iulian Sârbu ne demonstrează că da în Trei schiţe umoristice pe tema morţii. În Ghici cine vine la cină, “doamna cu coasa” bate la uşa protagnostului, care n-are încotro şi o pofteşte înăuntru. La început îndoit de veridicitatea spuselor musafirului, se convinge în cele din urmă că lângă el se află nimeni altcineva decât Moartea, care doreşte să i se spună Vasile. A greşit sau nu destinatarul, rămâne de văzut. Întoarcerea din iad se îndepărtează de umorul poveştii precedente, descriind experienţa apăsătoare a unui suflet damnat, întors de pe meleagurile întunecate ale iadului. Deşi liber, mirosul de ars şi pucioasă îi reamintesc în permanenţă că moartea e încă o parte din fiinţa lui. Ultima schiţă ne aduce în prim-plan un om cu Cel mai enervant tic: Şi atunci i-am făcut pe toţi să dispară. Ferească sfântul să fii vecinul acestui domn iute la mânie, întrucât gândul său este de ajuns să te trimită… printre cei morţi.

În partea a doua din Îngeri sălbatici de Aurelia Chircu, ne regăsim şi mai aproape de inima misterului. Personaje noi îşi fac apariţia, întregind tabloul acţiunii, fără a lăsa să se întrevadă prea multe din spatele cortinei. Suspansul este dozat cu grijă şi îşi protejează zestrea de-a lungul poveştii. Aflăm mai multe despre relaţia simbiotică dintre Doryan şi Florenţa, dar şi despre legătura amoroasă dintre tânăr şi Gyalinne, o fostă femeie vampir. O întrunire al cărei lider este Lotus ne dezvăluie doar o parte din dedesubturile conflictelor principale. Trădări, iubiri interzise, răpiri, crime – astfel poate fi descris pe scurt destinul protagoniştilor. Am remarcat predilecţia autoarei pentru construirea unor personaje complexe, dominate de trăiri antagonice – femei-bărbat şi bărbaţi-femei în structura cărora sensibilitatea se împleteşte cu răzbunarea şi pasiunea orbitoare.

Visul îşi întinde şi mai mult aripile în Extreme (II) de Nicolae Cornescian. Crâmpeie de sentimente şi amintiri valsează pe muzica timpului. Perspectiva se schimbă – pentru bărbatul fără identitate, trecutul are vocea Elzei. Ea îi vorbeşte despre de Lara, care locuieşte departe de el. Imaginea fiicei este când difuză, când dureros de înfiptă în memoria unei vieţi ce nu mai aparţine celor doi îndrăgostiţi, dar este refugiul lor permanent din calea realităţii – un tărâm unde mai umblă doar fantome de trupuri şi cuvinte. Edith este, pe rând, soră şi soţie. Oamenii şi întâmplările sunt fluide, iar starea de pseudo-fiinţă domină atmosfera din acest fragment. Personajele sunt imprevizibile şi personalităţile lor interschimbabile. Din noianul de gânduri şi amintiri confuze, se distinge totuşi un accident de maşină, un bărbat şi fiica lui. Poate că înclin înspre un stil mai poetic atunci când mă refer la Extreme, pentru că Nicolae Cornescian impune prin scrierile sale o sensibilitate acaparatoare, ca parfumul lăsat în urmă de o femeie frumoasă.

Teodora Gheorghe s-a născut pe 2 iulie 1988 în Bucureşti. A absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine. În prezent studentă la MTTLC (Masteratul pentru traducerea textului literar contemporan). În 2004 obţine locul 2 la nivel naţional la concursul de Creative Writingorganizat de British Council în România şi de asemenea o menţiune specială la faza naţională a olimpiadei de limba şi literatura română. În 2011 este redactor-colaborator la revista Orizontul Literar Contemporan şi publică poezii în revista masteratului Translation Café. A participat la cenaclul Literatorul, unde s-a bucurat de aprecierile unor nume importante din lumea criticii literare.

Blog personal: http://fatadinluna22.blogspot.com/