Artistul plastic de origine austriacă Hans Rudolph Giger este considerat de către critica internaţională drept unul dintre cei mai temerari exploratori ai „părţii întunecate” a naturii umane. Creaţia sa aduce în faţa ochiului minţii o realitate de coşmar în care se concentrează întreaga anxietate a omului contemporan. Asemenea unui Dante sau a unui Goya modern, H.R. Giger descoperă tărîmuri fantasmagorice ale subconştientului şi oniricului, redînd realitatea spiritului în imagini de o fidelitate fotografică.

H.R.Giger se numără printre discipolii lui Salvador Dali şi a preluat multe principii ale esteticii suprarealiste. Lucrările sale, care atrag şi înspăimîntă deopotrivă, manifestă similitudini cu literatura lui Edgar Poe şi cea a lui H.P. Lovecraft. Domeniile predilecte ale acestui maestru al imaginarului sînt grafica şi instalaţiile. În cazul graficii, utilizează frecvent spray-ul, tehnică pe care alţi artişti o consideră dificilă, dar care conferă lucrărilor un aspect modern, făcîndu-le asemănătoare unor graffitti. Iar instalaţiile lui H.R. Giger reuşesc să materializeze viziunile sale în structuri multidimensionale ce sfidează legile spaţiului.

A ajuns să fie apreciat la nivel internaţional odată cu lansarea la sfîrşitul anilor ‘70 a ciclului de grafică „Necronom III”, care-l incită pe spectator la o imersiune în abisul memoriei, în această gaură neagră care este creierul uman. Surprinzătoare este asemănarea dintre imaginile din ciclul „Necronom III” şi anumite scene din filmul „Stalker” al lui Andrei Tarkovski, ca în cazul viziunii tunelului, sau al acelei săli cu pardoseala acoperită de nisip care formează anticamera misteriosului stăpîn al „Zonei”.

Impresionat de talentul excepţional al lui H.R.Giger, regizorul Ridley Scott l-a invitat să realizeze design-ul creaturii din pelicula science-fiction „Alien” („Străinul”), devenită legendară, ale cărei imagini terifiante dintr-o altă lume au schimbat pentru totdeauna estetica cinematografiei hollywoodiene. Pentru contribuţia sa la filmul „Alien”, Hans Rudolph Giger a fost distins cu un premiu Oscar.

Artistul austriac a avut însă o colaborare defectuoasă cu industria cinematografică. Pe la mijlocul anilor ’70, regizorul Alejandro Jodorovsky i-a propus să conceapă scenografia unei ecranizări a romanului „Dune” al lui Frank Herbert. Muzica urma să fie semnată de grupul Pink Floyd, iar pentru rolul Împăratului fusese selectat însuşi Salvador Dali. Giger a pregătit numeroase schiţe, dintre care surprind în mod special cele ale Casei Harkonnen. Totuşi, Jodorovsky a prezentat o concepţie regizorală total deplasată şi o interpretare mult prea liberă a creaţiei lui Frank Herbert, dovedind pînă la urmă şi incompetenţă profesională. Acest prim proiect „Dune” risca să devină cea mai incoerentă adaptare cinematografică, depăşind prin doza sa de kitsch pînă şi ecranizarea „Flash Gordon”, ceea ce i-a determinat pe producători să sisteze filmările.

Mai tîrziu, la începutul anilor ‘80, producătorul Dino De Laurentis a iniţiat un nou proiect „Dune”, cu o regie semnată de David Lynch, care s-a transformat de această dată într-o producţie de succes. Filmul „Dune”, lansat în vara 1984, a pus în valoare întreaga capacitate a studiourilor hollywoodiene. Deşi a existat o primă intenţie din partea lui Dino De Laurentis de a-i oferi lui H.R. Giger postul de scenograf, această intenţie nu a fost realizată, spre regretul maestrului, care a afirmat că debutul lui David Lynch, „Eraserhead”, este cea mai fidelă reprezentare cinematografică a creaţiei sale. Totuşi, filmul „Dune” a reţinut în mare parte o stilistică gigeriană.

Continuarea „Aliens” (1986) a fost realizată fără contribuţia lui H.R. Giger, iar în cazul peliculei „Alien 3” (1992), sugestiile sale au fost aplicate doar selectiv. În 1995 acesta a semnat scenografia la filmul „Species” care înfăţişează metamorfozele spectaculoase ale unei creaturi extraterestre genetic superioare.

Însă majoritatea colaborărilor sale cinematografice au fost marcate de o lipsă de comunicare cu producătorii. Decepţionat, Hans Rudolph Giger a renunţat la activitatea sa în domeniul filmului, dar continuă să urmărească cu atenţie evoluţia acestei arte. A rămas impresionat de pelicula „Matrix”, afirmînd că exprimă cu înaltă precizie viziunile sale.

Demonstrîndu-şi nonconformismul, H.R. Giger a realizat copertele pentru albumele unor grupuri rock în vogă, ceea ce i-a adus o înaltă apreciere din partea adepţilor aşa-numitei contraculturi underground. Prestigioasa firmă producătoare de chitare electrice Ibanez a lansat la rîndul ei cîteva modele cu un design conceput de H.R. Giger. Creaţia sa a devenit un adevărat canon în cadrul curentelor cyberpunk şi industrial. William Gibson descrie de exemplu într-unul din romanele sale arhitectura unui oraş japonez prin epitetul gigeresque, iar într-o altă carte a sa apare un personaj care are tatuată pe spate o lucrare a lui Giger.

În anii ’80 H.R. Giger a lansat ciclul de lucrări „Biomechanik”, care are ca temă fuziunea dintre om şi maşină şi conţine mesaje sociale radicale. Pe la mijlocul anilor ’90 l-a invitat pe DJ-ul şi muzicianul hardcore techno Manu Le Malin, o figură de cult pe scena underground franceză, să realizeze o serie de mixuri inspirate din ciclul „Biomechanik”, devenite între timp de referinţă. Printre proiectele mari ale lui Hans Rudolph Giger se numără şi o reţea internaţională de baruri decorate în stilul său distinct.

Pe 21 iunie 2008 s-au împlinit 10 ani de la fondarea în apropiere de localitatea elveţiană Gruyers a unei reşedinţe-muzeu a lui H.R.Giger. La eveniment au asistat numeroase personalităţi artistice şi muzicale. Cu această ocazie a fost lansată cartea „H.R. Giger în Gruyers – prima decadă”, semnată de Bijaz Aalam şi Philippe Carini, care abundă în detalii inedite din viaţa artistului devenit celebru prin capacitatea sa de a vizualiza tenebrele imaginaţiei.

Un scurt documentar despre H.R. Giger şi contribuţia sa la realizarea filmului „Alien”:

http://youtu.be/6LkiilI7sEw

Marcel GhermanMarcel Gherman s-a născut la 29 septembrie 1978 în Chişinău. Între 1994 şi 2003, a realizat emisiuni de muzică electronică la Radio Moldova. În prezent lucrează la revista Sud-Est Cultural şi colaborează la revista Contrafort, unde susţine rubricile permanente Bref şi Trenduri. Este de asemenea muzician, autor al proiectuluiMegatone, care abordează genurile techno, ambient experimental, industrial noise şi muzica clasică de film. Discografia Megatone include un album realizat în colaborare cu scriitorul de science-fiction japonez Kenji Siratori şi o piesă selectată în cadrul proiectul60X60 International Mix al Fundaţiei Vox Novus din New York, proiect prezentat la Oxford şi Cambridge.

A obţinut recent Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din Moldova pe anul 2011 pentru volumul Cărtea viselor.

Blog personal: http://marcelgherman.blogspot.com