Reeditarea, la Final Frontier 2017, a volumului de povestiri semnat de Dan Doboș a fost un preambul potrivit pentru volumul lansat în toamna aceluiași an, “eu 2.0”. Autorul Abației și al DemNetului își inițiază cititorii mai vechi sau mai noi în descifrarea textelor tratând situații anacronice ori descriind, cu o magistrală lejeritate, istorii din civilizații diferite. Adaptându-și limbajul la decorul sau gradul de dezvoltare tehnologică a societății surprinse în momentele imortalizate, creează instantanee memorabile pentru mintea celor ce-i savurează opera.
“Pletele Sfântului Augustin”, povestirea pe care se construiește “Abația” descrie războiul dintre clerici și oamenii regelui, având, pe lângă componenta fizică, una psihologică și una spirituală. O clonă a Sfântului Augustin, trimisă în toate lumile cunoscute, oferă alternativa promovării religiei când Pământul încetase de mult să mai existe. Mult mai concentrat, textul de față oferă majoritatea detaliilor din lumea imaginată de Dan Doboș, dar lansează și provocarea lucurilor nespuse, ce mai rămân de aflat din trilogie.
Tot într-un Ev Mediu anacronic se desfășoară acțiunea din “Franciscasino” și “A șasea cale”, tratând tema cauzalității, pe fondul scepticismului minții umane.
“Antiproverbele” sunt scurte metafore, bazate pe sintagme ori ziceri populare, tratate într-un mod când tandru, când ironic, oferind bucăți din sufletul românului dintotdeauna.
E greu să scrii istorii SF cu personaje sau în decoruri familiare. Ei bine, povestirea ce dă numele volumului e o dovadă că autorul nu trebuie să ducă omul de rând într-o civilizație îndepărtată din Univers, ci să apropie eventualii oaspeți de săteanul care trece toate întâmplările prin propriul filtru al înțelepciunii și autoironiei. Astfel, Gheorghe primește vizita unui controlor al universului. Nava spațială a acestuia strică stratul de usturoi al soției, iar asta pare să fie o problemă mai mare decât întâlnirea însăși. E absolut savuros umorul cu care autorul descrie dialogul celor doi, modul în care tratează probleme legate de spațiu, timp și relativitate. Deși se simțea astfel mai demult, în cele din urmă, românului i se confirmă faptul că e diferit de semenii săi într-un mod pe care nu-l bănuia. Iar în mintea cititorului nu rămâne decât să se desfășoare scenariul unui film de calitate.
Trecând la un alt nivel cu “Cântă-mi, Hermes, cântă-mi!” și “Gambitul lui Carly”, Dan Doboș atacă temele paradoxurilor temporale și a gradului de morală implicată de experimentele cu ființe umane.
Povestirea mea preferată este, însă, “Să-mi ierți furia, iubite!”, o poveste superbă despre o civilizație cu însușiri speciale. Vocea ly e limbajul gândurilor de suprafață. Frumoasa Zerri poate trece dincolo de ele și afla cele mai ascunse secrete din mințile semenilor. Unul singur îi rezistă, iar când reușește să-l pătrundă, fata plătește prețul cunoașterii.
Recomand volumul, pentru diversitatea istorisirilor din mai multe lumi. Conține niște puncte de plecare, atât pentru cititorul neinițiat, cât și relativ la opera autorului. Firul roșu al volumului – elementul religios– începe să se desfășoare încă de la primele pagini, iar ce m-a atras cel mai mult este ideea că, indiferent ce urmează să se întâmple cu lumea, credința va rămâne și, indiferent de mijloace, vor fi oameni care s-o ducă mai departe. O clonă în plus sau în minus, o minciună către popoare, pot fi trecute cu vederea în imaginea de ansamblu a unei civilizații salvate de la pieire.
Volumul “Gheorghe, un om special” e o colecție de texte inedite prin modul de abordare a temelor. Stilul narațiunii e adaptat descrierilor – molcome, curgând frumos la vale sau alert în momentele de acțiune; se face o trecere gradual de la fraze lungi la unele scurte, abundând în verbe de mișcare sau senzoriale. Unele personaje sunt doar schițate, însă dintr-o replică a acestora sau o descriere sumară, pot fi conturate în detaliu, cu vârstă, educație, preferințe. Pe oricare l-am alege, am întâlni credința și conștiința omului. Uneori indivizii duc lupte interioare, atât cu ei înșiși, cât și cu sistemele cărora li se subordonează, însă asta nu poate decât să-i apropieapropie de omul-cititor.
