Între 3 și 7 octombrie 2018, va avea loc la Iași ediția a VI-a a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere, pe scurt: „FILIT”.

Scriitoarea Teodora Matei, cea care de două numere încoace a preluat oficial postul de Redactoare șef-adjunct la revista noastră, este invitată la acest eveniment, cei care se vor afla în Iași în perioada respectivă o vor putea întâlni la casa Fantasy, iar sâmbătă, 6 octombrie, au ocazia și de a o asculta vorbind despre pasiunea ei pentru literatură. 

Profit de acest moment pentru a o felicita pe Teo și pentru a-i mulțumi, în numele revistei, pentru munca pe care de mai bine de doi ani încoace o depune. Colaboratorii noștri știu, desigur, că a ei este privirea cea mai atentă care le parcurge textele, ale ei sunt sugestiile cele mai detaliate de corectură. Iar cititorii noștri sunt convins că-i cunosc deja stilul lejer și plăcut în care scrie cronici de carte.

Daniel Timariu, un alt nume foarte prezent în paginile revistei noastre, va fi de asemenea prezent la FILIT.  Pe el îl veți putea asculta vineri, 5 octombrie. Felicitările noastre și pentru Daniel! Ne mândrim cu oamenii de calitate care ne fac cinstea de a contribui, număr de număr, la creșterea revistei.