De când m-au târât tentacularii în gaura lor puturoasă am pierdut şirul zilelor. Zile, săptămâni, luni, cine le mai ştia numărul. Au ieşit de peste tot. Au apărut de nicăieri. Din hăurile iadului sau din abisul galaxiei. În acelaşi timp în Palatul Kremlinului, în mănăstirile din Tibet, în laboratoarele NASA, în igluurile eschimoşilor sau în buncărele NORAD. Nu scoteau nici un sunet. Cel puţin nu unul care să fie perceput de urechea omenească. N-au omorât pe nimeni. Doar ne-au însămânţat. Purtăm în creier larvele lor. Sau ce-or fie ele. Se dezvoltă lent. Fără să distrugă centrii vitali. Nu ştiu dacă am fost inoculaţi toţi odată. Poate unii dintre noi sunt ţinuţi drept rezerve. Nici nu poţi să te sinucizi. Avem fiecare un colier, sau mai bine zis o zgardă. Creează în jurul fiecăruia un câmp de forţă. Am încercat să-mi zdrobesc capul de gratiile cuştii. N-am reuşit. Am încercat să mă înfometez. Dar suntem hrăniţi prin intubare. Cumplit, chiar ne-am îngrăşat. Suntem aici câteva mii. Femei, bărbaţi, copii. Fiecare cu lesa lui, fiecare cu zgarda lui. Aud zdrăngănit de gratii. Vin iar. N-am unde să mă ascund. Aş da totul ca să fie doar un coşmar.
– Trezirea, deţinut 706! Escortaţi-l la duş. Iei ultima ta masă în celulă. Poţi să comanzi tot ce vrei. Dacă ai nevoie de un preot, părintele este aici. Ora execuţiei a rămas 13:00.
Mircea Nanu-Muntean s-a născut la 13 decembrie 1948 în Bosanci, județul Suceava.
Fondator al cenaclului Cosmos din Suceava, în anii 80, redactor de radio și tv, realizator al emisiunii La frontierele cunoașterii (la postul STV), pentru care, în 1998, a primitPremiul Marian Mihai, pentru productiile TV de profil, Convenţia Naţională În Memoriam Dan Meriscîn 1998.
A publicat articole în Gazeta SF, Metamorfoze etc.
Este membru fondator ARCASF (Asociația Română a Cluburilor și Autorilor de Science Fiction), Societatea Ştiinţifică Cygnus – Centru UNESCO, Clubul SF Cygnus-Quasar (coordonator, membru fondator),Clubul de Iniţiativă Literară (membru fondator).
Blog personal: http://nmmircea.wordpress.com




1 comments
Eugen Gomboș says:
apr. 23, 2013
Ori n-am priceput eu, ori chiar nu exista vreo legatura intre mica parte 1 si minuscula parte 2. Desigur, am inteles care a vrut sa fie poanta, insa mi se pare lipsita de esenta. Vazand-o atat de scurta ma asteptam sa aiba concentrata in era, sau macar in final, ceva mai consistent.