Despre Creative Writing
Uneori am impresia că Facebook e un lucru bun într-adevăr. Chiar dacă ne ajută să ne revedem mai des prietenii, sunt unele aspecte care mă pun pe gânduri. De când omul a început să vorbească, pare că a uitat ceva. Fără să mă tem ca pot fi luat în serios, o sa spun că e vorba de telepatie. Când telepatia a fost uitată, pentru că specia s-a hibridat iar frecvențele nu mai corespundeau, a apărut vorbirea ca mijloc principal de comunicare… Dar mă înșel.
Limbajul trupului, mimica feței, acestea erau de fapt semnalele pe care oricine le putea observa de la distanță, înainte ca strigătele guturale să poată ajunge la urechea partenerilor de conversație. Fața noastră ca o carte, Facebook, ne oferă posibilitatea unei discuții transparente, într-un context greu de falsificat, al pretențiilor și preocupărilor noastre. Nu ne putem minți că se pot oferi sfaturi despre cum se aruncă gunoiul pe fereastră odată cu producătorul respectivei colecții de deșeuri, fără o minimă suspiciune de ne-prietenie, după cum am observat acum puține ore.
Tonul discuțiilor pe Facebook se automoderează de la sine, la pierderea legăturilor de comunicație, după cum am observat cu alta ocazie. Nimeni nu e legat cu forța de o altă persoană sau clonă sau grup. Dar voiam să continui despre întâlnirile din weekend, al căror zvon l-am primit cu ceva vreme în urmă tot pe Facebook. Unde, după cum bănuiți, i-am contactat și pe bunii colaboratori și prieteni care m-au ajutat duminică, la Final Frontier.
Două sunt punctele importante pe care le voi detalia. Începând cu primul, întâlnirea de la ora unu, cu Florin Pîtea și Cătălin Badea Gheracostea, unde l-am avut alături și pe prietenul Jorj Sauciuc, a avut ca temă o discuție despre moduri de a scrie creativ (Creative Writing), dar cu succes. Vedeți peste tot nenumărate exemple de scris mai mult sau mai puțin inspirat, cu greșeli sau fără. Dar ce va pasionează mai mult este o anume cursivitate a textului, o oareș’ce finețe în construcția personajelor, care să semene mai mult cu penelul unui pictor celebru pe o pânză nu mai puțin celebră, sau cu țăcănitul unei bătrâne și negre Continental construind literă cu literă atmosfera de război sau de coridă din scrierile lui Hemingway. Poate că timpul a fost prea scurt, poate că preocupările noastre prea diverse. Discuția a derapat pe lângă subiect, iar încercările mele sau ale lui Cătălin au rămas oarecum fără rezultat. Ceva ceva tot s-a obținut, cel puțin din prisma faptului că vom căuta să promovăm o evaluare corectă a scriiturii.
Am amintit de motivația unui autor – nu încă scriitor, de a-și aduce la lumină textele – nu încă opere. O motivație internă, care-l determină să se exprime, să comunice ceva. În speranța că acel ceva este informație – ca merită a fi comunicat, și nu doar o producție a unui simplu grafoman. Iar motivația externă, oferită de stimulii externi, de aprobarea și aprecierea publicului, de feed-backul pozitiv primit de autor din partea celor care receptează lucrările sale. Departe de motivațiile masculine și banale, există motivația mult mai profundă a celui care vrea să comunice și să predea mai departe povara unei experiențe. A influența sau nu mersul viitor al societății aceasta este întrebarea. Aici de-abia începem să vorbim despre artă. Și pentru ca doar e un început, vă promitem continuarea în detaliu, în paginile Gazetei SF sau în altă parte.
Nu voi insista asupra temelor conexe, discutate cu o zi mai devreme. Ciclul de viață al operei scrise, care depinde de relația de încredere între autori, editori și public urmează a fi repus în mișcare la viteza lui firească. Cât despre dezbaterea hârtie sau electronic, rezultatul este foarte clar. Epoca Guttenberg a apus. Culegerea este digitală. Blocurile de lemn culese cu pensete sunt acum tastele sau chiar ecranul tactil. Toată lumea poate fi simultan culegător, editor, tipograf, librar, cititor. Aceasta este o libertate nebănuită, de care puțini ne dăm seama cu adevărat, dar care implică o mare responsabilitate. Cenzorul a dispărut. Sinceritatea a dispărut. Barierele către Univers au dispărut. Oricare din noi poate să alăture frumusețea sublimă cu cele mai mârșave josnicii, fără a putea fi oprit. De-asta Față-Carte – Facebook este un instrument util: poți opri răspândirea răului. Facebook funcționează un pic asemănător telepatiei – pentru că nu poți ascunde impostura și minciuna, trebuie să le eviți. Trebuie regăsită sinceritatea, inocență primordială, recunoscute frecvențele de bază iar informația să circule liber. Informația care circulă liber nu poate fi folosită împotriva noastră. Nimeni nu ne poate opune cunoștințe care sunt de domeniul public.
Oamenii cărți nu pot fi arși. De-asta am apreciat în mod deosebit noua ediție a „Fahrenheit 451” de Ray Bradbury, lansată în colecția Paladin la Final Frontier sub oblăduirea lui Michael Haulică. O mulțime de coincidențe fericite, care mă fac să cred că totuși lumea e pe drumul cel bun. Lumea se remodelează într-o societate culturală, post-industrială, pe zi ce trece, sub ochii noștri. „Harap Alb se întoarce” e un alt exemplu de lucru bun care nu se uită și îi mulțumesc pentru asta lui Mihai Ionașcu și echipei sale. Nemira, a venit pe lângă alte noutăți, cu saga „Dune”, o poveste de suflet pentru mine.
Revenind la evenimente, după o scurtă divagație, am avut ocazia să mă distrez în public, la o ședință cu mai mulți redactori șefi de reviste și un editor, al Gazetei SF, singura persoană care sub aparența jovială, făcea ceva serios. Nu voi rememora enumerarea interminabilă a publicațiilor din suita Galileo sau Argos, care aveau darul de a eclipsa revistele mai puțin numeroase – SRSFF, Nautilus și Gazeta SF. Sau dezbaterea care este profesionistă, profesională sau fanzin. Un singur lucru e cert, Gazeta SF este fanzin și aprobăm acest lucru cu conștiința împăcată. Concluzia, la care nu am avut răbdarea să asist, a fost anunțată sub forma unui acord de principiu privind un set de bune practici care să fie adoptate în comun de conducerile revistelor semnatare. Personal, proiectil mi se pare necesar și ar putea fi chiar viabil. Despre evoluția acestuia, veți avea ocazia să aflați la momentul potrivit.
Sedința Wolf’s Pack
În fine, ședința lunii martie a cenaclului Wolf’s Pack din București s-a întrunit, la încheierea târgului Final Frontier din acest an, cum s-ar zice, chiar pe frontieră. Invitații speciali, cenacliștii de la CIL, printre care Florin Haidamac, lecturând proze mai vechi și mai noi, Mircea Nanu-Muntean și George Sauciuc. Mihai Ionașcu a fost aproape, împreună cu „Harap Alb”, devenind membru de onoare al cenaclului.
Cam asta a însemnat pentru mine și pentru mulți alții târgul de carte. Berile din pauze, întâlnirile cu Ștefan Ghidoveanu, cu Andreea Sterea, Mihai Dan Pavelescu, Cristian Lăzărescu și Marian Truță. Scurtele dialoguri cu Liviu Radu și Monica Ramirez, dar mai ales faptul că ne-am întrunit în conclav, ramurile de nord și de sud ale redacției Gazetei SF. Și asta a fost cea mai importantă realizare.
Pentru viitor? Deschidem un serial de creative writing în Gazetă și cine știe, poate vom mai descoperi încă un scriitor – doi. Filmările de la târg nu vor întârzia să apară. Fiți pe fază.
Grigoraș, Truță, Sauciuc. Foto: Lenghel
