GSF85 banner-650

          Literatura populară produce uneori cărți surprinzătoare prin tendința lor de a-și depăși condiția și de a pătrunde în spații estetice în principiu incccesibile. Acestea ilustrează situația rară când ”chinul autorului manierist” se încheie cu succes. Expresia citată mai sus se referă la faptul că respectivul autor nu pornește de la realitatea cunoscută în mod nemijlocit de el, ci de la cuvintele și imaginile altora (literatură, filme, artă plastică în sens larg). În alegerea și integrarea componentelor alese, el întâmpină o dificultate necunoscută de autorul realist, inclusiv de cel preocupat de propria sa realitate psihică. Ca un alchimist aflat în căutarea pietrei filozofale, el speră că va nimeri combinația miraculos de reușită,   menită să scoată textul său din zona alăturării mecanice și să-l plaseze în cea a artei autentice. Exemplele notorii în acest domeniu sunt operele lui Borges și Dali. În ambele cazuri, au fost folosite mai ales aluviuni culturale și nu propriile experiențe de viață.

oamenisizei          Căutarea chinuitoare a formulei optime de integrare, necunoscută autorilor realiști, se manifestă la autorii manieriști și printr-o strădanie stilistică dusă la extrem. Cele mai cizelate texte și cele mai calofile exprimări le vom găsi întotdeauna la aceștia. Ca niște bijutieri iscusiți, ei se străduiesc să le asigure pietrelor prețioase alese o montură cât mai apropiată de perfecțiune.

          În cartea semnată de Rodica Bretin găsim și această dimensiune, alături de cea a prozei de aventuri plasată într-un decor populat de ființe cu puteri supranaturale (un rezumat al cărții poate fi citit în recenzia semnată de Teodora Matei, apărută în Helion Online #81 ). În imaginarea unor umanoizi capabili de performanțe supraomenești, dar având aparența unor oameni obișnuiți, autoarea dovedește o inventivitate remarcabilă.   Din  punctul nostru de vedere însă aspectul cel mai atrăgător al cărții este stilul calofil, muzical, rafinat. Amatorii de literatură SF&F au mai citit cărți unde apăreau personaje din lumi paralele, oameni doar în mod formal, dar cu siguranță n-au mai parcurs un text de gen scris cu o asemenea preocupare pentru stil.

          Așa stând lucrurile, putem conchide că Rodica Bretin se propune pe sine însăși ca personaj principal al romanului. Cine reușește să privească dincolo de țesătura  întâmplărilor aventuroase ne va da dreptate. În acest context, intră în discuție și abundența situațiilor atroce, unde diferite personaje sunt supuse unor morți înfiorătoare. De ce o autoare cu un evident simț al frumosului recurge la asemenea recuzită horror? Alexandru Lamba, unul dintre recenzenții volumului, se mulțumește să declare că respectiva acumulare de orori nu este pe gustul său. Noi propunem două explicații. Prima, prozaică, este că autoarea a făcut o concesie unui presupus gust al cititorilor săi pentru ”crudități”. A doua, mai interesantă, apelează la necrofilie, un concept derivat de Erich Fromm (în ”The Anatomy of Human Destructiveness”, 1973, traducere în limba română, 2015) din cel al instictului morții, descris de Freud. Preferința pentru moarte și pentru simbolurile acesteia ar ține de natura umană și ar fi prezentă, în doze diferite, în fiecare om. În roman există și anumite semne de androfobie, la fel de interesante. Nu vom comite însă naivitatea de a-i reproșa autoarei cele două manifestări. Vom conchide că este vorba doar de dorința arzătoare de insolitare, specifică autorilor manieriști.