Spunea cineva, odată, că nu găsește relevante pe Goodreads decât ratingurile cărților străine. Deoarece, am concluzionat după o scurtă discuție, atunci când vine vorba de cărți ale autorilor români, componenta afectivă e prea puternică atunci când un cititor evaluează o carte. Nu neg acest fapt, nici nu mă declar întru-totul de acord, vreau doar să analizez mecanismele care conduc într-acolo.
Voi începe prin a spune că literatura, ca artă, se adresează tocmai componentei afective a omului și nu celei raționale. În definitiv, nu atunci e o carte mai bună când te face să empatizezi cu unele personaje, când te face să le detești pe altele, când te face să simți ceva? Nu sensibilității umane i se adresează? Și atunci, cum poți rămâne obiectiv când spui cât de mult ți-a plăcut ție o anume carte? Să nu uităm că Goodreads nu este o platformă dedicată criticii literare, ci cititorilor. Cititorilor empatici, sensibili.
Bineînțeles că, chiar și pe Goodreads, o argumentare pe criterii literare a ratingului acordat este salutară, însă vorbim totuși de o comunitate de cititori. Iar dacă pe cititori i-ai făcut să simtă ceva, să se bucure de cartea ta, atunci, ca autor, poți să-ți treci o reușită în cont. Nu înseamnă că ai realizat o operă notabilă pentru posteritate, dar ai reușit să ajung la sufletele oamenilor. De aceea fiecare rating, indiferent de la cine, e important. Cu singura condiție să fie sincer.
Bineînțeles, componenta afectivă a cititorului pe care o aveam în vedere atunci când discutam relevanța stelelor pe Goodreads de care se bucură autorii români nu e cea determinată de operă, ci cea determinată de autor în sine. Nu contest că, în cazul autorilor pe care-i cunosc personal, eventual îi simpatizează, cititorii tind să acorde stele cu mai mare generozitate. Mă întreb numai dacă, nu cumva, acest lucru e perfect normal. Când îl cunoști pe autor, când ți-e amic, când îl simți aproape, nu-l înțelegi mai bine? Nu citești oare povestea cu vocea lui? (Aici, personal, am o problemă cu cărțile scrise de mai mulți autori. De exemplu, n-am știut cum să citesc/ascult Vegetal și Mineral: povestite încet, cu ochii pe jumătate închiși, sau o idee mai răspicat, pe un ton ușor sfătos.) Nu-l vezi acolo, undeva, în spatele paginilor, cum îți povestește? Nu-l simți în scriitură? Nu-ți spui: „Aha, fii atent, am vorbit cu el despre chestii d-astea!” Și-atunci, cum să nu empatizezi?
Și, ca să fim cinstiți până la capăt, e valabilă și reciproca.
În definitiv, nu tocmai pentru a-i face cunoscuți publicului, pentru a apropia de acesta, pentru a crea o legătură umană între autor și cititor, editurile organizează lansări de carte și alte evenimente la care-și scoate autorii în lume? De ce o fac? Sau, mai bine spus, o fac pentru a compensa lipsa valorii literare a textelor? Dacă aceasta e concluzia dumneavoastră, atunci… subsemnatul nu poate decât să consemneze.
Dar eu cred că literatura nu e o știință rece, ci o artă. Și, ca atare, ea încearcă să se apropie de om. Iar dacă în ajutor îi sare carisma autorului, cum poate ea să-l refuze?
3 comments
Eugen Lenghel says:
mai 5, 2016
Diferenta intre cele două piețe amintite mai sus nu este doar cea proporțional aritmetică data de raportul 300 la 20 milioane, ci raportul dat de agregarea consumatorilor pe cele doua piete, determinata in principal de calitatea produselor oferite.
Pornind de la doua exemple clasice:
1. Philip K Dick, Do Androids Dream of Electric Sheep?, 204,760 ratings
2. Philip K Dick, The Man in the High Castle , 74,263 ratings
Continuam cu exemple mai aproape de lumea nostra:
3. Aliette de Bodard, The House of Shattered Wings (2015), 1,116 Ratings, 347 Reviews
4. Mircea Cărtărescu, Solenoid, 118 Ratings · 17 Reviews
și ajungem la exemple dintre cele care ne apropie de subiect
5. Alexandru Lamba, Sub steaua infraroșie, 10 Ratings · 4 Reviews
6. 8 autori, Exit. Povestiri de dincolo., 4 Ratings · 1 Review
Putem spune ca o piață mare, agregată oferă o stabilitate mare si o marja mai mica a erorii standard pentru nota de apreciere.
Chiar și un autor mai modest, mai nou pe piață, poate capata o audiență suficienta pentru un numar semnificativ de ratinguri. Peste 1000. peste 300 de reviews este deja considerabil si implica o foarte mare implicare emotionala a cititorilor.
Dar unde este acea implicare a cititorilor romani, cand Solenoid are 118 ratinguri si doar 17 reviews?
Putem concluziona: pentru piața românească, putem avea un coeficient de incredere satisfacator doar pentru peste 50-100 de ratinguri deși măcar 1000 ar fi fost necesare.
Restul e pură emoție a fanilor.
mircea barbuceanu says:
mai 17, 2016
Domnule Lamba, va felicit din nou pentru editorial. Si pentru modul „bland” in care reusiti sa abordati mereu probleme atat de… taioase.
In ceea ce priveste problema ratingului, imi permit sa exprim o singura opinie: este o componenta a brandului, a ceea ce in ultimul secol a devenit o industrie. Exista o ramura stiintifica numita scientometrie. De multe ori, aceasta se chinuie din rasputeri sa faca masurabil… nemasurabilul! Se poate masura parfumul unei flori!? Se poate masura iubirea!? Nu intru in amanunte… Cert este ca se exclude din start ideea de apreciere prin rating (desi ar parea ca are fundamente statistice…), fiind considerat un element irelevant si, mai ales, supus unor principii subiective ce isi au radacina in domeniul acelei industrii de care aminteam. Iar atunci cand este „liber”, intra sub incidenta altor principii, ce tin de psihologia multimilor.
Lasand stiinta si ratingurile deoparte, poate acceptam principiul ca nu-i frumos ce-i frumos, ci-i frumos ce-mi place mie…
alexandru lamba says:
mai 24, 2016
Multumesc mult pentru apreciere 🙂
In ceea ce priveste masurarea nemasurabilului si caracterul subiectiv al frumosului sau al mai-frumosului, evident, asa e, nu avem la dispozitie criterii absolute. Fiecare om rezoneaza la alte lucruri, in functie de cine stie cati factori care au contribuit la un moment dat la evolutia sa spirituala, artistica, morala, etc. Totusi, e in firea omului sa-l intrebe pe aproapele sau: ‘Tie ti-a placut asta? Ce zici, merita?’ 🙂