După lansarea în 2004 acărţii sale Atlasul norilor, scriitorul britanic David Mitchell a fost declarat de către critica literară anglofonă drept un „inventator al romanului secolului 21”. Această carte, distinsă cu premiul British Book Award, nominalizată la premiul Booker, precum şi la premiile SF Nebula şi Arthur C. Clarke, este structurată ca o înşiruire de stop-cadre ce marchează succesiunea timpului, prezentând o cronică a lumii moderne. Chiar în luna octombrie este anunţată premiera unei ecranizări a acestui roman, realizată de autorii trilogiei Matrix.

După euforia milenaristă de la sfârşitul anilor 90, realitatea de azi pare să provoace o decepţie profundă. Pământul rămâne bântuit de fantomele războiului, suferinţei şi morţii violente. Seniorii lumii continuă să omoare, să fure şi să mintă în numele „binelui”, reprezentând interesele vicioase ale unor categorii sociale parazitare. Aceste atitudini ipocrite riscă să fie înlocuite de un rău neruşinat, necamuflat, care să-şi arate adevăratul chip în întreaga sa hidoşenie. În pofida acestor fenomene abominabile, se observă totuşi în Lumea Nouă o… frumuseţe stranie. Există mulţi tineri care consideră drept un privilegiu să se fi născut anume în aceste timpuri agitate. Până la urmă, mişcările milenariste şi previziunile apocaliptice sunt atestate oricând şi oriunde, şi se înscriu în ciclurile perpetue ale creaţiei şi distrugerii.

Fiind un produs al tumultuoşilor ani 2000, romanul lui David Mitchell este alcătuit din mai multe linii de subiect interconectate. Paginile sale conţin un amalgam de personaje ce surprind prin diversitatea etnică şi geografică. Este o saga a cărei acţiune cuprinde trecutul, prezentul şi viitorul îndepărtat.

Volumul începe şi se termină cu jurnalul unui notar din secolul XIX, care săvârşeşte o călătorie pe mare din Orientul Îndepărtat în America. Pe parcursul ei este otrăvit de un personaj sinistru, fiind salvat apoi de un sclav indigen faţă de care notarul manifestase un gest elementar de compasiune. Supravieţuitorul acestei călătorii anevoioase, cu valenţe iniţiatice, se transformă ulterior într-una dintre figurile-cheie ale mişcării pentru abolirea sclaviei în Statele Unite.

Urmează povestea unui compozitor belgian, căruia în 1931 îi vine în vis melodia unei piese muzicale intitulate Atlasul norilor. După care subiectul este preluat de o jurnalistă din California anului 1975, care investighează nişte crime de la o centrală nucleară. În continuare este înfăţişată povestea unui editor de la începutul secolului 21, hărţuit de un gangster şi sechestrat într-un azil pentru restul vieţii sale. Urmează confesiunea unei androide dintr-un viitor hipertehnologizat, interogată după un act de rebeliune împotriva societăţii totalitare care i-a transformat în sclavi rasa de cyborgi din care face parte. Iar cea de-a şasea poveste este narată în Hawai, într-o societate neotribală postapocaliptică, în faţa unui public adunat noaptea în jurul unui foc. În final romanul prezintă în ordine inversă deznodământul fiecăruia dintre subiectele dezvoltate în prima sa parte.

Epilogul transmite un mesaj umanist. Fiecare viaţă de om, din miliardele ce se perindă în Regatul Subceresc, apare ca o picătură din şuvoiul ce formează oceanul vieţii.

Atlasul norilor confirmă presupunerile de acum câţiva ani conform cărora în literatură se manifestă un proces de fuziune între proza realistă şi cea fantastică. De fapt, astăzi nu se mai poate scrie literatură realistă în sens tradiţional: o descriere elementară a vieţii cotidiene, în care suntem înconjuraţi de gadget-uri tehnologice, are toate ingredientele unui text SF.

Pe de altă parte, Atlasul norilor se distinge prin acea pasiune specifică pentru jocul deconstructivist, proprie autorilor postmodernişti şi care a obsedat cândva mişcarea Beat sau avangarda franceză. Dar şi prin abordarea hipertextualităţii. În locul naraţiunii liniare abandonate, romanul lui David Mitchell prezintă o scriitură ubicuă, în care fiecare instantaneu din matricea sa spaţiotemporală este legat prin „găuri de vierme” de mereu alte personaje şi decoruri. S-ar putea spune că are ceva din aerul frumoaselor poveşti din O mie şi una de nopţi, care i-au fascinat pe mulţi scriitori, printre care şi pe Borges.

Titlul cărţii ar fi putut fi inspirat de un obicei de dată recentă de a colecţiona fotografii ale cerului, privit ca un spectacol irepetabil, ca un obiect de nesfârşită contemplare. Interesant de remarcat că în limba chineză noţiunea de „lume” în ansamblu este definită prin termenul tianxia, tradus mot-a-mot ca Subceresc. Cerul sub care se perindă existenţa pământenilor este astfel un simbol transcultural al dimensiunii atemporale a vieţii şi istoriei. În acelaşi timp, cerul reprezintă un simbol creştin, dar se regăseşte şi în cultura indiană, unde se asociază cu spiritul universal (Brahman), şi se raportează la imaginea norilor, ca reprezentări ale tranzientului şi aparenţelor.

David Mitchell s-a născut în 1969, în localitatea britanică Southport. A urmat studiilela Universitateadin Kent, unde a absolvit facultatea de literatură britanică şi americană, apoi şi-a luat masteratul în literatură comparată.

După încheierea studiilor, a locuit un timp în Sicilia, după care s-a stabilit pentru o perioadă îndelungată în Hiroshima, Japonia, unde a predat limba engleză. S-a căsătorit cu o japoneză, cu care are doi copii. Până la urmă însă a decis să părăsească Ţara Soarelui Răsare, fiindcă s-a simţit un străin printre niponi. În limba japoneză există chiar un cuvânt special pentru intruşii din alte ţări – gaijin, care înseamnă deopotrivă „străin” şi „sălbatic”. Fiind îngrijorat pentru viitorul copiilor săi de origine mixtă, care ar fi sperat în Japonia doar la o carieră universitară sau la una în sfera divertismentului, David Mitchell s-a mutat cu familia în Irlanda. Cunoscutului autor îi place să spună în glumă că într-un tărâm insular ca Irlanda, cu o populaţie atât de puţin numeroasă, nimeni nu face caz de statutul său de scriitor, fiindcă „oricine îl cunoaşte pe cineva care-l ştie pe Seamus Heaney, Laureatul Nobel”.

În afară de Atlasul norilor, David Mitchell a mai lansat alte câteva romane: Ghostwritten (1999), number9dream (2001), Black Swan Green (2008). Acţiunea celui mai recent proiect romanesc al său, The Thousand Autumns of Jacob Zoel (2010). se desfăşoară în Japonia, în perioada în care această ţară se autoizolase pentru două secole de restul lumii.

Pe data de 26 octombrie 2012 urmează să fie lansată o adaptare cinematografică a romanului Atlasul norilor, produsă de fraţii Wachowski, cunoscuţi ca autori ai trilogiei Matrix. Din distribuţie fac parte actori de renume ca Tom Hanks, Halle Berry şi Hugh Grant. Pelicula beneficiază de un buget costisitor şi de efecte vizuale performante. Se remarcă şi coloana sonoră de excepţie, din care se distinge dramatica piesă de final „Outro (Art Of Flight)”, compusă de formaţia post-rock britanică M83. Dar în pofida acestor calităţi evidente, producătorii filmului s-au confruntat cu o serie de dificultăţi atunci când au încercat să asigure distribuţia sa, majoritatea reţelelor americane şi internaţionale refuzându-i, pe motiv că e o peliculă „neobişnuită”. Problema a fost soluţionată provizoriu odată cu accepţia prestigiosului studiou Warner Bros de a prezenta Atlasul norilor în cinematografele americane. Se prevede ca Atlasul norilor să devină una dintre cele mai valoroase lansări ale acestui sezon cinematografic.

Un trailer al filmului Atlasul norilors:

http://youtu.be/hWnAqFyaQ5s

Marcel Gherman
Marcel Gherman s-a născut la 29 septembrie 1978 în Chişinău. Între 1994 şi 2003, a realizat emisiuni de muzică electronică la Radio Moldova. În prezent lucrează la revista Sud-Est Cultural şi colaborează la revista Contrafort, unde susţine rubricile permanente Bref şi Trenduri. Este de asemenea muzician, autor al proiectuluiMegatone, care abordează genurile techno, ambient experimental, industrial noise şi muzica clasică de film. Discografia Megatone include un album realizat în colaborare cu scriitorul de science-fiction japonez Kenji Siratori şi o piesă selectată în cadrul proiectul60X60 International Mix al Fundaţiei Vox Novus din New York, proiect prezentat la Oxford şi Cambridge.

A obţinut recent Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din Moldova pe anul 2011 pentru volumul Cărtea viselor.

Blog personal: http://marcelgherman.blogspot.com