I-am facut semn cu mâna, iar el a strigat nu stiu ce și s-a hlizit la mine. Pentru un rusnac ca el, care făcuse înconjurul lumii, numele de Belbo era de-a dreptul caraghios.

Dar nu se sfia. Nu-l deranja. Era un tip discret. Nu mi-a pus întrebări atunci când l-am întrebat de matușa lui din Moscova. Nici nu s-a mirat că Natalia Blomuzova figura în fișierele celor de la NASA. Mi-a spus însă că nu crede că matușa lui ar fi putut stabili cu ani în urma un contact cu extratereștrii. N-o auzise vorbind de așa ceva. În schimb îi povestise câte ceva despre Raol Panowski, iubitul din tinerețe al străbunucii lui. Panowsky fusese crescut de niște circari din Cracovia și facuse deliciul târgovetilor și fierarilor datorită celui de-al treilea ochi al său. Belbo era convins că fusese vorba de un accident genetic. NASA păstra însă arhiva și unele relatări ale unor pescari si piloți militari, potrivit cărora Republica Pano nu era altceva decât o bază extraterestră.Unele cercetări pe care le-am făcut la Cracovia s-au soldat cu un insucces lamentabil. Așa că iată-mă într-o după-amiază fierbinte zgâindu-mă la Belbo și înjurând în gura mare. L-am sunat pe un reporter de la GLOBE. Am stat de vorbă cam o jumătate de oră. El a fost de părere că toată povestea era cusută cu ață albă și că nu putea fi decât o acțiune de intoxicare pusă la cale de ruși. Am fost nevoit să întrerup convorbirea pentru că cineva a sunat insistent la ușă. M-am dus să deschid fără prea mult chef convins că Belbo urcase până sus să juăam niște table. Miss Univers ar fi pălit alături de femeia care mi-a trecut pragul zâmbindu-mi enigmatic. Berta Schwartz mi-a dăruit un cozonac aburind pe care abia îl scosese din cuptor. Cozonac de pe Venuuus! Cu migole si astrozole de pe Titan. Bertha s-a așezat plină de dezinvoltură într-un fotoliu și, aprinzându-și o tigară, mi-a spus cu o voce cristalină ca are să-mi comunice niște lucruri teribile. Avea buzele senzuale, iar zulufii ei aurii abia-i puteau ascunde cel de-al treilea ochi.