Luna a trecut, autorii s-au înscris, eu am cugetat. Și-am zâmbit mulțumit. Recitând lista, am găsit cunoștințe vechi, autori îndrăgiți ai Gazetei. Evident, îi vreau pe toți! Foarte adevărat, unii au mult mai multă experiență decât alții, scriitura unora este fugară, a altora elaborată, unii mizează pe acțiune alții au înclinații spre detaliere… Și ce dacă? mi-am spus. Nu acesta e scopul experimentului? Să aducem cât mai multe idei laolaltă? Iar dacă multitudinea de stiluri este prețul pe care trebuie să-l plătim, atunci să-l plătim! Dar să încercăm să-l negociem un pic…

          Avem sefiști – Luminița Dobrea, Daniel Boca, Bogdan Lazar  și Lucian-Dragoș Bogdan, avem autori cu înclinații spre: fantasy – Alina Anghelache, psi-fantasy – Teodora Matei, sau fantasy de inspirație istorică – Florin Purlucă, avem un blogger și editorialist în persoana lui George Săuciuc, un autor care s-a remarcat mai ales prin mainstream – Cezar Pârlog și doi satiriști nemiloși – Alexandru-Ioan Despina și Mircea Nanu-Muntean. Cum se vor înțelege? Probabil, de minune!

          După cum bine profețea nenea Florin Purlucă, experimentul se va desfășura pe parcursul unui an întreg. Avem timp destul să medităm. Avem autori cu antecedente, fiecare având luna lui de lectură și inspirație. Toate condițiile pentru ceva măreț!

          Am rumegat mult modul în care să atribui nume lunilor. Inițial m-am gândit la un algoritm de generare aleatorie a ordinii, – aveam la dispoziție câteva programe pentru acest lucru – apoi am crezut că ar fi o idee mai bună să întocmesc lista în ordinea înscrierii, apoi… mi-am dat seama că fiecare dintre aceste metode aducea cu sine un număr de neajunsuri (dintre care voi menționa numai că, din răutate, nu am vrut să-i acord domnului Săuciuc plăcerea finalului) și am hotărât să o fac după bunul meu plac. Nu vă voi spune considerentele pe care le-am avut în vedere,  cum ar fi că cei mai de la începutul listei ar avea tendințe spre demaraje în forță sau că cei dinspre final ar fi cei mai experimentați, că aș fi plasat pe la mijloc persoane cu scriituri oarecum mai bombastice, sau că aș fi încercat să distribui uniform înclinațiile… Nu vă voi spune aceste lucruri deoarece ar trebui să iasă la iveală de la sine, pe parcurs. Iar dacă nu o vor face – mea culpa!

          În fine, iată lista:

          Daniel Boca – mai; (va alege și titlul)

          Bogdan Lazăr – iunie;

          Teodora Matei – iulie;

          Cezar Pârlog – august;

          Lucian-Dragoș Bogdan – septembrie;

          Lumunița Dobrea – octombrie;

          Florin Purlucă – noiembrie;

          Alexandru-Ioan Despina – decembrie;

          Alina Anghelache – ianuarie;

          George Sauciuc – februarie;

          Mircea Nanu-Muntean – martie. (va pune punctul final)

          Și apoi – Alexandru Lamba – aprilie – prima recenzie.

          Pe măsură ce vom înainta, veți vedea că autorii vor avea misiuni din ce în ce mai grele. Mai mult de citit, mai multe constrângeri. Însă sunt convins că vor ști să abordeze problemele.

          Câteva sfaturi din partea subsemnatului: Ideea este să obținem o singură povestire, nu o colecție de povestiri scurte-scurtuțe. Nu vă înnodați, așadar, firele narative! (Nu se aplică pentru dumneavoastră, domnule Mircea Nanu-Muntean, evident, dumneavoastră revenindu-vă foarte dificila sarcină de a face tocmai acest lucru.) Nu săriți de la S.F. la fantasy și înapoi, nu faceți amestecătură de genuri. Încercați să vă adaptați cursul acțiunii cu ce a fost scris anterior, eventual chiar și scriitura. Încercați să țineți raportul acțiune / descriere relativ constant. Nu este deloc interzis să introduceți un alt cadru de desfășurare față de cel existent, majoritatea povestirilor evoluând până la un anumit punct pe planuri paralele, însă păstrați mediul general, asigurați-vă că persoana care vă succede poate lega acțiunea într-o sinergie comună. Dacă nu o veți face chiar dumneavoastră.

          Cam atât din partea prezentatorului, să înceapă spectacolul! Scena vă aparține, domnule Daniel Boca!