Cheile

          – Vrei să-mi spui și mie ce căutăm noi pe-aici? îl întrebă Mihai pe Sorin, uitându-se lung la el.

          – Ce dracu’ bărbat ești tu?! Mergem să vezi și tu ce înseamnă aia o femeie!

          Mihai îi întoarse privirea și mârâi:

          – Bun, și în oraș nu găsim? Trebuie să mergem neapărat pe centură și să luăm o sifilitică?

          Fratele mai mare se uită la mezin cu ochii bulbucați.

          – Taci, mă, și mai dă-mi o doză de bere!

          A câta să fi fost? Oricum, ultima nu era. Băuseră destul, încât Sorin simțea că-i tremură piciorul pe pedale când le apasă. Dar era în stare să conducă, desigur!

          Se uită pentru câteva momente pe bancheta din spate și la grămada de doze aruncate acolo. Cel puțin avuseseră bunul simț de a nu le arunca pe geam!

          – Trebuia să luăm și niște tărie… rosti Mihai fără prea mare tragere de inimă, privind berea cum se golește încetul cu încetul. Măcar un amărât de coniac! Hai să oprim pe undeva!

          Șoferul îl privi pe pasager și zâmbi.

          – O să ajungi la locul faptei și n-o să mai ai moralul la îndemână dacă mai bei și tărie! îl certă, apoi apăsă accelerația. Doamne, iubesc viteza! strigă și, în acele momente, se imagină pe o scenă, cântând un rock nebun.

          Se credea un zeu al rockului și un zeu al șoselelor în același timp. Dădu drumul casetofonului și mai luă o gură din bere.

          Mihai se întorsese cu fața către fereastră și se gândea departe, la evenimentele care urmau să-l schimbe și să-l transforme într-un bărbat. Era temător, dar încercă să-și alunge sentimentul din suflet. În fond, era fratele lui acolo, orice s-ar fi întâmplat.

          „Cred că aș fi putut aștepta până mâine”, gândi Sorin clipind des. Deschise geamul, chiar dacă începuse să picure. Spera că aerul rece să îl facă să-și țină ochii deschiși.

          Dacă ajungea unde își propusese, la niște tipe, câteva comune mai departe de orașul lor, se putea culca. Pe una dintre ele o cunoștea de la facultate.

          Oare ce făcuse în proiectul ăla? Profesorul nu le spusese absolut nimic, deși ar fi trebuit să le fi adus deja rezultatele.

          De ce se despărțise de Adina?

          Gândurile i se amestecau în minte. Fiind beat și obosit, somnul îl fură mai repede decât de obicei. Alunecă ușor într-un vis tulbure.

          Se făcea că se afla încă la facultate, alături de fata pe care o plăcea, dar niciodată nu avusese curajul să îi spună. Apoi a venit Adina și a început să se certe cu fata respectivă, să țipe și să gesticuleze. El a vrut să se ridice, dar nu a reușit. Cumva, era țintuit de acea canapea, legat și obligat să se uite la ce se întâmpla între cele două fete. Se luară la bătaie și Adina scoase un cuțit de undeva, din spatele blugilor, apoi o înjunghie pe cealaltă.

          Se simți pentru un moment ca atunci când era copil și mânca prima lui bătaie de la niște puștani, în spatele unor blocuri.

          O trosnitură în trezi la realitate, zguduindu-l. Pentru un moment, crezu că se afla încă la facultate și adormise în timpul orei, apoi îl lovise profesorul cu o carte în cap. Dar n-a fost așa.

          Deschizând ochii, observă parbrizul mașinii, pe care se formaseră pânze de păianjen. Oftă, apoi țiuitul din urechi îi dispăru și reuși să se uite la fratele său, care tremura pe scaunul din dreapta.

          – Ce naiba ai făcut, mă?

          Casetofonul se oprise și el și era o liniște de mormânt. Nici stropii de ploaie nu se mai auzeau în acele momente.

          – Accident, ce morții mei să fac?! rosti și Sorin, apoi oftă și deschise ușa la mașină. Tu ești bine?

          Fratele său dădu afirmativ din cap, apoi deschise și el ușa și privi în jur. Șoferul merse în fața mașinii cu încetineală, încercând să se întindă ca să nu-l mai doară gâtul așa rău. Probabil că se lovise în impact.

          „Cât de bou pot să fiu…”

          Se uită în ce se lovise. Fusese o curbă ceva mai în spate, dar el, adormit fiind, a ieșit de pe șosea și s-a lovit de un zid al unei foste construcții, bănuia el.

          Scăpă un oftat, apoi se lăsă pe vine. Erau niște porcării pe jos care îi dezumflaseră un cauciuc.

          – Frati-mio, suntem pe pană, i se adresă celuilalt.

          – Bun, hai să schimbăm cu roata de rezervă și o să fie totul bine, mergem dracu acasă și ne culcăm, sugeră acesta.

          – Cu care roată?

          Mihai se uită lung la șofer, încercând să-și alunge din minte faptul că tocmai fusese în mașină cu un tâmpit beat și somnambul.

          – N-ai roată de rezervă?! Ce șofer idiot n-are roată de rezervă?!

          Sorin îl ignoră în totalitate. Se întoarse în mașină și se așeză pe locul lui din dreapta, așteptând cuminte verdictul. Aveau să doarmă în acel loc în noaptea asta?

          Mihai scoase telefonul din buzunar.

          – Ce faci, mă?

          – Ce dracu să fac, ete, îl sun pe tata să văd dacă…

          – Faci ce?! Nu suni pe nimeni! Adică, ce dracu’, tocmai pe tata te-ai găsit să-l suni? Ce dracu’ îi spui? „Ete, bre tată, ne duceam și noi la curve, când Sorin a făcut accident. Aaa, da, suntem bine, stai liniștit, doar că suntem beți-scăpați-pe-noi-în-pantaloni, dar în rest suntem bine. Mașina? Apăi e lovită de un căcat de zid, e pe pană și are botul praf. Dar în rest e întreagă, cred c-om primi vreo zece milioane pe ea la fier vechi.”

           Mezinul închise telefonul, conștient de prostia uriașă pe care ar fi făcut-o astfel.

          – Bun, atunci?

          – Sună-l pe Denis, pe Dan, pe Ionuț, pe cine vrei tu! Dar într-o porcărie ca asta nu îți suni părinții, înțelegi?!

          Mihai dădu ascultător din cap, apoi luă toate numerele pe care le avea în telefon la rând. În timpul ăsta, Sorin se uita neputincios la cauciucul rupt, la farurile sparte și la capota înfundată, de pe care sărise vopseaua.

          „Și era aproape nouă…” gândi cu regret, apoi oftă.

          – Frate, nu vrea nimeni! Adică fiecare și-a găsit câte o scuză și… Dormim în pustiu în noaptea asta. Hai că e cât se poate de bine!

          Se lăsă liniștea. Sorin reveni în mașină și rămase în tăcere preț de câteva minute bune. Când fratele lui tocmai se pregătea să îl întrebe ce face, crezând că adormise, acesta spuse:

          – Nu suntem departe de benzinărie… Merg până acolo și văd dacă poate să ne ajute cineva.

          – N-ar trebui să chemăm poliția?

          – Pentru ce să o chemi? N-are a face, frate…

          – Ok, atunci mergem la benzinărie și..

          – Mergem?! râse Sorin. Nu, dragule, nu mergem nicăieri. Merg eu.

          Se uită lung la el, cu buza de jos tremurându-i de supărare. Ar fi vrut să-i spună cât de prost îl credea și că-i stricase noaptea, dar se opri, doar era fratele lui mai mare, cel care-l crescuse când părinții lor se despărțiseră.

          – Frati-mio, și eu ce naiba fac aici, singur?

          – Bă, trăiești în România, ce dracu’! Vin țiganii și-ți fură dracului mașina cu totul și ți-o duce la fier vechi pentru zece milioane, când e mașină de două mii de euro!

          Copilul alternă puțin între a se bosumfla și mai tare și a începe să râdă. În fond, Opelul ăsta nu mai era mașină de două mii, cu noile ei „îmbunătățiri”.

          – Ok, te duci la benzinărie.

          Fără alte cuvinte, Sorin coborî din mașină și trânti ușa în urma lui. (De parcă nu erau destule avarii și așa.) În fond, cum să nu fii supărat când ți-ai lovit mașina?

          Trecuse deja o oră și jumătate și Sorin nu se întorsese.

          Mihai își freca obsesiv degetele între ele și le număra de plictiseală. Tabletei îi terminase bateria și pe telefon nu se juca de teama de a nu i-o consuma și acestuia. Nenorocitul de casetofon nu mai mergea și el n-avea habar ce naiba să facă, așa că era condamnat să stea ore bune în întuneric și tăcere.

          Deblocă telefonul și îl apelă pe Sorin o dată. Nu răspunse, așa că apăsă tasta de apelare din nou. Zadarnic. Îl sunase de vreo zece ori, dar era de negăsit.

          Dădu cu pumnul în ușă, iar mai apoi își lăsă scaunul pe spate și vru să adoarmă.

          Ațipise când începu să îi cânte tonul de apel, Lordi – Would you love a monsterman. Se trezi speriat, cu inima bătându-i nebună în piept.

          – Da?

          – Vin acum, am rezolvat-o și plecăm de-acolo de-ndată ce ajung, bine? îi spuse Sorin.

           – Grăbește-te, mi-e foame și mor de frig.

          Probabil că fratele lui nu mai auzise, fiindcă se auzi sunetul de apel încheiat.

          „Du-te-n…”

          Se așeză din nou în poziția de dinainte, încercând să adoarmă.

          Tot așa a mai trecut o jumătate de oră și fratele lui nu mai venea. Începu să fie agitat și rămase cu ochii pe oglinda retrovizoare. Oftă din nou, începând să se îngrijoreze.

          Câteva momente mai târziu, inima sa o luă la galop. Era fericit, fiindcă fratele lui părea să se apropie. Șchiopăta și purta ceva în mâini.

          Dar ce naiba era? Și de ce șchiopăta?!

          Părea rotund, în niciun caz nu era un cauciuc. Dar poate că era la benzinărie promoție la doze de Cola. Sau bere? Putea fi orice acolo.

          „Idiotule…”, gândi fără să vrea, apoi rămase cu ochii pe oglindă. „Dar ce naiba cară după el? Dacă nu plecăm de-aici, sper că șchiopătează pentru că și-a rupt piciorul în încercarea de a găsi altă roată!”

          Se frecă la ochi, obosit, urmărind silueta întunecată care pășea înspre mașină.

          Se apropiase destul, încât să își dea seama că nu era fratele lui. Ceea ce era cel mai rău era că ieșise de pe stradă și se îndrepta fix către mașina lui.

          Era la vreo zece metri de automobil acel necunoscut. Și zâmbea cu o figură în totalitate meschină.

          Inima tânărului începu să bată mai tare, nebunește, și un gol ca o bilă – din aceea folosită la dărâmat clădiri – i se puse în capul pieptului. Aproape că putea să audă sângele cum i se plimbă peste tot prin corp, urcând la creier şi creând tunete puternice.

          „Ce…?”

          Nu e chip să îi poată fi descrisă frica în momentul în care realiză – omul care se apropia de mașină ținea în mână…

          – Sorin!

          … capul fratelui său.

          Tăiat. Retezat. Și sângele curgea în picuri din tăietură.

           Mihai se întinse către scaunul din stânga, apoi apăsă pe închiderea centralizată și toate ușile se încuiară.

          Bărbatul ajunsese lângă geam. Se aplecă pentru a privi înăuntru și bătu în geam ușor, cu degetul arătător. Îi surâse cu o gură cu dinți stricați, apoi merse lângă capotă și îi așeză capul lui Sorin cu mândrie pe aceasta, îndreptat cu fața către fratele său.

          În acele momente, groaza atinse apogeul suprem și băiatul urlă din toți rărunchii. Țeasta rămăsese cu ochii sticloși deschiși, privind în gol, și gura strâmbă. Probabil murise țipând.

          Mihai crezu că e pe cale să facă atac de cord… Dar nu s-a întâmplat. Cu toate că sperase să i se întâmple asta.

          În schimb, bărbatul veni din nou la geam și se aplecă iarăși. Bătu .

          Mihai se forță să își păstreze ochii deschiși, să privească.

          Speranța că omul nu avea să intre în mașină era singurul lucru care îi împiedica ochii să se închidă pentru totdeauna și inima să-i bubuie.

          Bărbatul ridică un inel pe care era o cheie cu emblema Opel și un breloc.

          Brelocul pe care Mihai i-l dăruise când fratele lui făcuse 18 ani, cu inițialele SORIN.