GSF50 banner 01-650

          Când vine vorba despre scris și publicat SF & F, constat că s-a lăsat asupra noastră un soi de resemnare melancolică, o acceptare neputincioasă a faptului că se tipărește puțin, tot mai puțin, că se vinde tot mai puțin. De ce? Deoarece se citește puțin în România, cultura, în general, e în declin. De curând chiar, unul dintre oamenii a căror părere în domeniu mi se pare de maximă relevanță o spunea deschis și fără ocolișuri, mărturisind apoi că nu întrevede soluții. Nu dau detalii, deși sunt sigur că persoana respectivă nu s-ar ascunde să-și reafirme această tristă convingere.

          Însă soluții trebuie să existe. Dacă n-am crede că există, probabil că ne-am lăsa cu toții de treaba asta cu scrisul, cititul și criticatul de SF și ne-am apuca de altceva, nu? În cele ce urmează, vă invit să le căutăm împreună. Pe cele pe care le și putem pune în practică. Mai bine spus, acțiunile care ne sunt nouă la îndemână. Sigur că subvenționarea cărților, reducerea TVA-ului la carte (asta parcă e în discuții pentru 2016), realizarea de emisiuni culturale, cât mai multe, pe posturile de televiziune etc. sunt toate lucruri minunate și care ar ajuta enorm, dar… ne stă nouă în putere să le înfăptuim? Ieșim în stradă să cerem să dea guvernul o lege conform căreia să fie obligatoriu să se citească scriitori români? Nu prea aș crede.

          Așa că haideți să ne concentrăm pe ce putem face.

          Ce putem face?

          Aș vrea să dau doar trei exemple:

          Păi, în primul rând, să citim noi înșine ce scriu ceilalți. Da, acesta ar fi primul lucru. Să cumpărăm cărți și reviste românești de gen, să le citim, apoi să le recenzăm. Publicații electronice de asemenea, de ce nu? Să fim serioși, nu cred că vreunul dintre scriitori se găsește în relații de concurență cu ceilalți pentru public. Scrie careva atât de mult încât să aibă pretenția că poate umple singur planul de lectură, fie și al unui cititor de… să zicem… cinci cărți pe an? Cred că nu! Atunci, de ce să nu tragem unul pentru altul?

          Cunosc din ce în ce mai mulți scriitori români care încep (sau continuă) să scrie despre alți scriitori români, iar lucrul acesta nu poate decât să mă bucure. Tot respectul pentru ei, mă înclin! Însă mai mulți nu o fac. Pentru ei am și eu întrebarea aceea celebră: „Fraților, voi ce așteptați?” Sunt o mulțime de publicații care abia așteaptă să primească recenzii competente scrise pentru cărțile românești. Nu vă plac acele publicații? Scrieți-le pe bloguri! Nu aveți? Faceți-vă! Numai să cumpărați, să citiți și să scrieți recenzii. Doar în interiorul comunității și se poate absorbi un tiraj minim de o sută de exemplare. Cum ar fi oare ca măcar jumătate din acești oameni să și vorbească despre cărți, altele decât ale lor?

          Nu vorbesc despre acele recenzii acide care numai serviciu autorilor nu aduc. Nu voi spune că nu-s și astea bune la ceva, la o adică. Fiecare are o părere, chit că e sau nu de acord cu ea, vorba bancului. Personal, pentru evitarea atât de frumoaselor certuri în public, militez pentru critica negativă și datul de sfaturi în particular. Puțini se pot abține să-și apere operele când sunt atacate la vedere, iar de aici la animozități personale nu e decât un pas. Când, în schimb, discuția se poartă fără spectatori, lucrurile stau cu totul altfel. Ceva tot se găsește de scris de bine despre o carte. Măcar faptul că a apărut. Dacă nu și nu, atunci… ei, da, atunci cred că cel mai bine ar fi să ne abținem de la recenzii. Se pot proteja cititorii de lecturi proaste și singuri, nu cred că au nevoie de ajutor.

          Apoi, să ieșim în lume. Nu mai departe de propriul liceu, mă gândesc. Oare n-ar fi bucuroși directorii de licee să organizeze câte o întâlnire cu scriitorii în instituțiile lor? N-ar veni oare elevii? N-avem de unde ști până nu încercăm. Unii au încercat deja, ideea nu e originală, tare-aș fi curios să aflu păreri de după acele evenimente.

          Avem de purtat o luptă inegală pentru promovarea literaturii românești, e foarte adevărat. Nu-i poți pretinde unui cititor să încline balanța în favoarea unui scriitor român de SF când are la dispoziție – făcând același efort financiar – cărți premiate cu Locus, Nebula sau Hugo. Nici nu-i poți pretinde literaturii românești să dea la fel de multe vârfuri ca întreaga literatură universală. Dacă vorbim de SF în mod special, atunci diferența de calibru este și mai mare, genul fiind unul cu tradiție anglo-saxonă. Însă experiența contactului direct, al cunoașterii personale a autorului, poate contrabalansa. Deocamdată avem de recâștigat piața românească. Despre cea internațională, haideți să vorbim după ce-am bifat-o pe a noastră.

          În fine, o chestie deloc grea dar care implică un pic de flexibilitate din partea editurilor ar fi realizarea și promovarea de cărți audio. Să nu ne ascundem după deget, cititul implică efort intelectual, iar dispoziția omului modern spre așa ceva e din ce în ce mai mică în condițiile în care viața în sine e din ce în ce mai solicitantă și stresantă. Dar dacă în loc să buchisească omului i s-ar oferi varianta statului comod, poate că altfel ar sta lucrurile. Iar de cititori excepționali, cu dicții perfecte și voci făcute parcă pentru microfon, chiar nu ducem lipsă, credeți-mă!

          Nu mai lungesc vorba acum, ci vă invit să cumpănim împreună și alte lucruri care ne sunt la îndemână. Dacă suntem destul de mulți și destul de gălăgioși, lumea ne va băga în seamă.