Când vine vorba despre scris și publicat SF & F, constat că s-a lăsat asupra noastră un soi de resemnare melancolică, o acceptare neputincioasă a faptului că se tipărește puțin, tot mai puțin, că se vinde tot mai puțin. De ce? Deoarece se citește puțin în România, cultura, în general, e în declin. De curând chiar, unul dintre oamenii a căror părere în domeniu mi se pare de maximă relevanță o spunea deschis și fără ocolișuri, mărturisind apoi că nu întrevede soluții. Nu dau detalii, deși sunt sigur că persoana respectivă nu s-ar ascunde să-și reafirme această tristă convingere.
Însă soluții trebuie să existe. Dacă n-am crede că există, probabil că ne-am lăsa cu toții de treaba asta cu scrisul, cititul și criticatul de SF și ne-am apuca de altceva, nu? În cele ce urmează, vă invit să le căutăm împreună. Pe cele pe care le și putem pune în practică. Mai bine spus, acțiunile care ne sunt nouă la îndemână. Sigur că subvenționarea cărților, reducerea TVA-ului la carte (asta parcă e în discuții pentru 2016), realizarea de emisiuni culturale, cât mai multe, pe posturile de televiziune etc. sunt toate lucruri minunate și care ar ajuta enorm, dar… ne stă nouă în putere să le înfăptuim? Ieșim în stradă să cerem să dea guvernul o lege conform căreia să fie obligatoriu să se citească scriitori români? Nu prea aș crede.
Așa că haideți să ne concentrăm pe ce putem face.
Ce putem face?
Aș vrea să dau doar trei exemple:
Păi, în primul rând, să citim noi înșine ce scriu ceilalți. Da, acesta ar fi primul lucru. Să cumpărăm cărți și reviste românești de gen, să le citim, apoi să le recenzăm. Publicații electronice de asemenea, de ce nu? Să fim serioși, nu cred că vreunul dintre scriitori se găsește în relații de concurență cu ceilalți pentru public. Scrie careva atât de mult încât să aibă pretenția că poate umple singur planul de lectură, fie și al unui cititor de… să zicem… cinci cărți pe an? Cred că nu! Atunci, de ce să nu tragem unul pentru altul?
Cunosc din ce în ce mai mulți scriitori români care încep (sau continuă) să scrie despre alți scriitori români, iar lucrul acesta nu poate decât să mă bucure. Tot respectul pentru ei, mă înclin! Însă mai mulți nu o fac. Pentru ei am și eu întrebarea aceea celebră: „Fraților, voi ce așteptați?” Sunt o mulțime de publicații care abia așteaptă să primească recenzii competente scrise pentru cărțile românești. Nu vă plac acele publicații? Scrieți-le pe bloguri! Nu aveți? Faceți-vă! Numai să cumpărați, să citiți și să scrieți recenzii. Doar în interiorul comunității și se poate absorbi un tiraj minim de o sută de exemplare. Cum ar fi oare ca măcar jumătate din acești oameni să și vorbească despre cărți, altele decât ale lor?
Nu vorbesc despre acele recenzii acide care numai serviciu autorilor nu aduc. Nu voi spune că nu-s și astea bune la ceva, la o adică. Fiecare are o părere, chit că e sau nu de acord cu ea, vorba bancului. Personal, pentru evitarea atât de frumoaselor certuri în public, militez pentru critica negativă și datul de sfaturi în particular. Puțini se pot abține să-și apere operele când sunt atacate la vedere, iar de aici la animozități personale nu e decât un pas. Când, în schimb, discuția se poartă fără spectatori, lucrurile stau cu totul altfel. Ceva tot se găsește de scris de bine despre o carte. Măcar faptul că a apărut. Dacă nu și nu, atunci… ei, da, atunci cred că cel mai bine ar fi să ne abținem de la recenzii. Se pot proteja cititorii de lecturi proaste și singuri, nu cred că au nevoie de ajutor.
Apoi, să ieșim în lume. Nu mai departe de propriul liceu, mă gândesc. Oare n-ar fi bucuroși directorii de licee să organizeze câte o întâlnire cu scriitorii în instituțiile lor? N-ar veni oare elevii? N-avem de unde ști până nu încercăm. Unii au încercat deja, ideea nu e originală, tare-aș fi curios să aflu păreri de după acele evenimente.
Avem de purtat o luptă inegală pentru promovarea literaturii românești, e foarte adevărat. Nu-i poți pretinde unui cititor să încline balanța în favoarea unui scriitor român de SF când are la dispoziție – făcând același efort financiar – cărți premiate cu Locus, Nebula sau Hugo. Nici nu-i poți pretinde literaturii românești să dea la fel de multe vârfuri ca întreaga literatură universală. Dacă vorbim de SF în mod special, atunci diferența de calibru este și mai mare, genul fiind unul cu tradiție anglo-saxonă. Însă experiența contactului direct, al cunoașterii personale a autorului, poate contrabalansa. Deocamdată avem de recâștigat piața românească. Despre cea internațională, haideți să vorbim după ce-am bifat-o pe a noastră.
În fine, o chestie deloc grea dar care implică un pic de flexibilitate din partea editurilor ar fi realizarea și promovarea de cărți audio. Să nu ne ascundem după deget, cititul implică efort intelectual, iar dispoziția omului modern spre așa ceva e din ce în ce mai mică în condițiile în care viața în sine e din ce în ce mai solicitantă și stresantă. Dar dacă în loc să buchisească omului i s-ar oferi varianta statului comod, poate că altfel ar sta lucrurile. Iar de cititori excepționali, cu dicții perfecte și voci făcute parcă pentru microfon, chiar nu ducem lipsă, credeți-mă!
Nu mai lungesc vorba acum, ci vă invit să cumpănim împreună și alte lucruri care ne sunt la îndemână. Dacă suntem destul de mulți și destul de gălăgioși, lumea ne va băga în seamă.
14 comments
Nic Dobre says:
mai 1, 2015
Alex, sunt 100% de acord cu cele afirmate de tine, după cum știi. Și nu suntem singuri! Important este să ținem aproape, să fim concentrați pe ceea ce ne unește, nu pe prostiile care ne pot dezbina. Un ”brand” se construiește greu, în orice domeniu. Dar odată construit, beneficiile sunt pe măsura așteptărilor.
Felicitări pentru editorial!
Eugen Lenghel says:
mai 3, 2015
Dragilor, parțial am spus în editorialul din fictiuni http://fictiuni.ro/2015/05/eseuri/editorial/vrei-sa-fii-scriitor/eugen/
de ce nu e cazul sa tintiti vanzarea in fandom. Desigur, te ajută, dar din fandomul de 100 te vor cumpara cel mult 50. Nu mai explic de ce. Ori tirajul la care apirati este cel putin de 10 ori mai mare. Ce faceți cu restul de cărți? Sunteti scriitori? Aveți imaginație? De ce nu încercați să faceți acel pas în gol, cu curaj, care v-ar permite să vindeți și peste 1000 unor necunoscuți, cărora ncii măcar autograf nu trebuie să le dați. Acolo este provocarea. Depăsirea câmpului vizual, a orizontului vizibil. Iar chestia cu hai să ne citim între noi, este asa, de complezență. EU clar îi citesc cu atenție doar pe cei mai buni. Și pe toti care trimit spre fictiuni 😀
Eugen Lenghel says:
mai 7, 2015
Alex, dacă vrei să ajungi undeva, trebui ca așteptările tale să fie de același ordin de mărime măcar, cu eforturile. Sau hai, posibilitațile. Zicea cineva, despre un eveniment la care voi participa, că se bat morții cu răniții. Să fi fost o glumă? Ideea este că pornești o analiză despre șansele literaturii române și a sefeului în particular, dar soluția propusă este ca scriitorii să redevină cititori pentru a cumpăra și comenta lucrările colegilor. Revin, spunând că nu aceasta este soluția, pentru că asigura vânzarea a maximum zece la sută din tirajul pe care un om normal l-ar accepta chiar și azi.
Ori, dacă nu aspiri să fii cunoscut măcar de cititorii din țară, ce pretenții poți avea la cei din afara țării? Dacă mă-înț€lei ce vreau să spun…
A doua cauză a marasmului din sefeu, pentru că persoana citată avea o imagine foarte clară asupra fandomului (fie morți fie răniți – fără altă ipostază), este propagarea unei autosuficiențe călduțe, bazate pe recenzii moi, complacente, aducătoare de likeuri din toate părțile, dar care nu ajuta la evoluția scriitorului (ca să nu zic autorului) decât în ce privește hiperactivarea orgoliului. Adică exact ce spuneai mai devreme, scriitorii să-și împartă cărtile între ei, eventual fără bani, căci ce rost are, ce iei din stânga, dai în dreapta. E timpul să acceptăm că sefeul nu mai poate supraviețui în afara normelor literare, iar dacă cineva spune că textul este didactic, explicativ, are burți, virgule și alte defecte, duce lipsă de idei, de structură, n-are cap si n-are coadă, e cazul să ne aplecăm serios asupra tehnicilor și mijloacelor.
Deci, fără false iluzii și orgolii crescute pe likeuri și recenzii hiperbolice și uitați de vânzarea către cunoscuți. Deși utilă, bine primită și la moda în România, este calea sigură de aneantizare. Dar nu vă asigură viitorul.
Alexandru Lamba says:
mai 8, 2015
Nu am spus și nici nu cred că cititul scriitorilor între ei reprezintă soluția integrală. Nu. Dar am bătut monedă pe cronicile de carte pe care ar trebui să le facem unii pentru alții pentru a ajuta fiecare la popularizarea celuilalt. Fiecare cronică, fiecare recenzie, pe fiecare site sau revistă în plus, poate însemna măcar unul – doi cititori cumpărători în plus. Aici voiam să ajung, nicidecum la închiderea cercului și mai tare. Speram să fi fost clar. Să nu confundăm scânteia de la bujie cu explozia din piston! 🙂
Eugen Lenghel says:
mai 10, 2015
La scuze și la pocnit din degete toți suntem buni. Dar la găsit soluții de anvergură pentru probleme? Pentru că soluția parțială expusă de tine e atât de parțială că nu poate fi confundată nici cu scânteia de la bujie, necum cu explozia din piston. Pentru că aș fi apreciat-o măcar de era o scânteie!
TANASE GH says:
iun. 25, 2015
Alex draga, ai dreptate : SPRIJIN al celor „VIRUSATI” si <>
😉
Prima ocazie : ANTARES + OKIAN Brasov, 04 iulie – ziua independentei !! care independenta ? de prostie, de lene, de lumea pe care (noi) nu o controlam; STAY CALM AND COME WITH US !
Alexandru Lamba says:
iun. 25, 2015
Vin, facem! 🙂 Și dacă facem bine, alții vor veni!
Michael says:
iun. 27, 2015
sper ca discuțiile despre ozn-uri să crească vînzările sefeului românesc. baftă! 🙂
Alexandru Lamba says:
iun. 27, 2015
Hehehe… vocea ta a fost auzită. OZN-urile vor fi (cred, sper) pretextul pentru o primă întâlnire de lucru, pentru a creea un cadru de punere a bazelor altor evenimente. Și… cine știe de unde sare extraterestrul?
Michael says:
iun. 27, 2015
din bucătăria de la Bucătarul vesel? 🙂
Vlad says:
dec. 21, 2015
Nu-mi place să recunosc asta, dar am foarte puţine cărţi în bibliotecă scrise de autori români. În general, autorii români pierd în faţa celor străini din cauza faptului că nu li se face destulă reclamă şi nu sunt promovaţi de către librării.
De exemplu, îmi amintesc momentul în care o anumită carte cu 50 în titlu a ocupat rafturile librăriilor şi doar despre asta se vorbea (şi se mai vorbeşte şi în ziua de azi)… chiar dacă eu o consider… mă abţin din a spune mai multe. 🙂
În fine, cum aici vorbim de SF, un gen care nu este foarte citit sau apreciat la noi în ţară (doar dacă nu cumva vorbim de Jocurile Foamei şi Divergent, cărţi care şi-au câştigat renumele tot prin reclamă în exces, nicidecum prin calitate), atunci există şi mai multe probleme.
Te duci într-o librărie şi, primul lucru pe care-l obsevi, sunt cărţile cu autori străini. Dacă reuşeşti să treci de ele fără să te decizi asupra unui volum, abia atunci le găseşti şi pe cele cu autori români. Unii poate că au răbdare, dar cei mai mulţi, aşa cum aţi şi spus, se opresc la operele premiate şi ridicate-n slăvi de recenzii favorabile (mă simt vinovat spunând asta, pentru că şi eu am făcut de câteva ori la fel).
Am început să citesc de curând şi lucrări semnate de autori români. Nu am citit decât câteva, dar am fost plăcut impresionat şi sper ca pe viitor să achiziţionez cât mai multe. Nu de alta, dar după ultimele două antologii pe care le-am cumpărat, semnate de autori străini, parcă mă gândesc de zece ori mai mult atunci când achiziţionez o carte.