GSF86banner-650

          Al doilea număr al revistei Zin este mai voluminos decât primul. De altfel, editorul Lucian Cristian Oancea anunțase de la început că publicația nu va avea o dimensiune stabilă, ci aceasta va varia în funcție de materialele disponibile.

          Pentru cei care n-au avut ocazia să participe la evenimentele SF&F ale anului 2017, revista include o serie de materiale unde acestea sunt prezentate. Daniel Timariu vorbește despre RomCon-ul ținut la Râmnicu Vâlcea, Nic Dobre despre prima ediție a AntareSFest-ului de la Brașov, Georgiana Vlădulescu despre al doilea Sci+Fi Fest de la București, iar Vlad Frânghiu despre FILIT-ul de la Iași, unde, anul trecut, literatura SF a avut rezervat un loc.

zin2          Prima povestire inclusă în acest număr este Rondul păsării Roc de Andrei Gaceff, un text care întâi m-a intrigat, apoi, pe măsură ce l-am parcurs, m-a vrăjit tot mai mult, determinându-mă să apreciez ingeniozitatea autorului de a relata povești vechi într-o cheie menită să le dea un farmec aparte.

          Lungul drum al nopții către zi de William Ledbetter a câștigat premiul Nebula în 2016 și prezintă un viitor în care omenirea a pășit în spațiu. Dar metehnele și manipularea societății actuale nu lipsesc nici acolo. Deși am intuit încă de la început încotro bate acțiunea, am apreciat textul scris bine și tradus la fel.

          Alegere de Liviu Surugiu l-am citit în volumul Pulsar, autorul continuând obiceiul de a publica aceleași texte în cărți și reviste ce apar la distanță mică în timp. În cazul de față, lansate la același eveniment, târgul de carte Gaudeamus 2017. Nic Dobre mi-a amintit, cu Concediu la țară, de povestirile SF citite în adolescență, cu acel aer nostalgic, de viitor luminos, tot mai rar întâlnit azi. Cu Zombra lui Victor Cilincă n-am rezonat de niciun fel, lucru compensat de textul lui Victor Martin, Coletul – un amestec bine gândit de fire temporale ce ține cititorul în priză de la primul până la ultimul rând.

          Revista mai cuprinde prezentarea unor evenimente și a unor cărți (Eu 2.0 de Dan Doboș și Greva păcătoșilor de Florin Chirculescu), interviuri cu Marian Coman și William Ledbetter, impresii despre filmele SF (una dintre ele despre noul Blade Runner), al doilea episod al rubricii științifice semnate de Cristian Presură, un medalion Marian Mirescu și câteva știri mai serioase sau mai amuzante.

          Nu mi-a plăcut faptul că, pe copertă, se regăsesc doar unii dintre autorii povestirilor. Consider că era normal să apară toți cei care au contribuit la cuprins. Dar, una peste alta, mi s-a părut că revista păstrează standardul stabilit de primul număr. Urmează să vedem cum vor decurge lucrurile cu cel de-al treilea.