Manfred cel Bezmetic
Mă retrăgeam la adăpostul unui copac bătrân. Ascultam paşii care trosneau peste crengile uscate. De acolo, urmăream cum jocul se înfiripă iar. Râsetele copiilor răsunau puternic, vocile lor se pierzându-se-n pădure, repetate, ca şi cum aş fi memorat o lecţie. Larma din jur stârnea în mine fiori bezmetici, pe care-i simţeam străbătându-mă, odată cu sângele...
Din ploaie
Iar plouă. De o săptămână tot plouă, cu stropi cât pumnii unui copil, cu vânt rece şi aspru răvăşind pustietatea străzilor. Stau la fereastră. Parcă şi văd. Rareori, câte o femeie strângându-şi haina trece în grabă, încercând în zadar cu o mână să-şi aşeze fusta peste genunchi, în timp ce cu cealaltă se agaţă de...
comentarii recente