De un timp, gândeam mult prea repede. Obosiţi, ceilalţi abia dacă-mi urmăreau ideile. Şi le credeam moarte. Dar ei, rumegându-mi-le, erau morţi odată cu ele. Şi totuşi mi le simţeam vii. Curgeau topite, peste pereţii camerei, strălucind în aburi de plastic. Toţi îmi sugerau să mă odihnesc. Dar nu puteam. Descoperisem ceva mult mai important...