Am inventat povestea asta pentru tine, tati, ca să te fac fericit. Am născocit-o pur si simplu.
Ce poveste ?
De fapt, nu e chiar o poveste.
Eu am un aparat care se cheamă aparatu/maşinăria pentru visuri cu care intru în visele oamenilor şi voi doar visaţi că aveţi un copilaş şi tot oraşul e adormit şi mă visează numai pe mine. Şi ei nu ştiu că sunt adormiţi. Nici tu nu ştii că dormi, tati.
Asta-i toată povestea, tati. Să nu vă treziţi niciodată.
* * *
– După cum vezi, oamenii mai fac şi lucruri care nu folosesc la nimic. Sau cred în ele. Ca povestea asta.
– Dar nu-i adevărat, povestea mea foloseşte la ceva, tati.
– Da? Să văd dacă poţi să-mi spui la ce foloseşte o poveste.
– Ca să te facă pe tine fericit, tati.
4 ani şi 7 luni
)* Textul apărut în volumul Povestile mele de pe vremea când nu ştiam să scriu, Editura PIM, 2010.
Copil plin de imaginaţie şi generozitate, Dragoş Merişca (n. 2003) m-a impresionat de la prima
întâlnire. Discuţiile purtate cu el şi cu alţi copii, mi-au întărit convingerea că până nu vom ajunge precum aceştia – în sufletele noastre – nu ne vom putea apropia în mod real de Dumnezeu.
Texteloe din acest volum – idei, poveşti, întâmplări, dialoguri – au fost culese în perioada 2004 – 2010, în vremea când autorul avea între 1 an şi 6 ani.
Richard Constantinescu
