E luna cadourilor şi mă gândeam că trebuie să vă oferim în aceste pagini şi câteva cadouri. În primul rând o promisiune: revista de faţă, câtă vreme va fi coordonată de mine va fi dedicată tinerilor şi spiritelor tinere. Puteţi să mă certaţi de câte ori aveţi semne că deviez de la această direcţie.
Nu va însemna că vom face rabat la calitatea articolelor publicate, ci doar că ne aşteptăm ca tinerii să contribuie mai mult, să ne permită să-i descoperim, pentru că noi ştim că există. Sunteţi acolo, poate timizi, poate neîncrezători în şansă, poate dezamăgiţi de refuzuri tăcute şi fără justificare. Pentru voi şi restul lumii a fost înfiinţată pagina de contact. Pentru voi şi restul lumii a fost înfiinţată poşta redacţiei, ca să primiţi răspunsuri la mesajele voastre.
Deşi România pare a fi sub semnul reîntoarcerii la trecut, vă asigur că această revistă priveşte spre viitor. Nu suntem de acord cu oricine se consideră a fi moştenitorul SF-ului în România, pretinzând fără sens o poziţie paternalistă sub pretextul realizărilor istorice. În acest gen literar, ca în orice alt gen, fanii sunt cititorii, pentru care ne ostenim, gloria este a acelor scriitori care au convins cititorii şi nu a celor care au convins alţi scriitori, iar acei care aspiră la glorie nu au decât să scrie şi să scrie.
De ce am recunoaşte ca autorităţi în materie pe cei care sunt doar buni editori, sau buni organizatori, sau buni oratori, atâta vreme cât aportul lor la creaţie este nul? Care este argumentaţia sau scuza sub care încearcă să demonstreze că ne sunt superiori şi că ar trebui să le acceptăm comportamentul paternalist-autoritar? Refuz să cred că au o justificare reală. Nostalgia vremurilor când, înainte de ’90, statul le punea această autoritate în braţe, făcându-i „răspunzători” e desuetă. Singura valoare recunoscută azi este cea a creaţiei proprii, confirmată de editor acordând drepturile de autor. Restul, poate fi doar respectul pe care ni-l acordăm reciproc.
De ce nu mai sunt de acord cu dinozaurii? Priviţi Americile, şi mai ales America de Nord. Literatura SF scoate bani fabuloşi. În paralel s-a dezvoltat filmul SF, banda desenată SF, ambele inspirate de literatură. Ceva similar se întâmpla şi în România înainte de ’90. Apăruseră câteva filme SF, dar mai ales banda desenată era strâns lipită de literatura SF. Era ocazia desenatorilor de a se face cunoscuţi în revistele, fanzinele şi almanahul de gen. Dezagregarea fandomului de după ’90 a dus la abandonul acestor graficieni talentaţi. Sandu Florea a părăsit ţara. Alţii nu. O industrie înfloritoare în alte părţi, cea a culturii, cu un gen de succes cum este SF-ul, la noi a colapsat.
Analiza la rece, tocmai bine a început să ningă, ne arată că trebuie să ne întrebăm cine a făcut managementul acestui segment cultural. Şi observăm că nu a fost făcută tranziţia la noua generaţie. Au fost încercări eşuate de a reporni CPSF şi Almanahul Anticipaţia, dar evident, lipsa de aderenţă din partea unei noi generaţii de creatori s-a făcut simţită. Aceiaşi care conduceau înainte au păstrat autoritatea până acum. Vorbesc de autoritatea morală, căci economic sunt neesenţiali. Transferul nu s-a produs în primii 5 ani, nu s-a produs în următorii 10 ani, ajungând ca la aproape 23 de ani de la „revoluţie” să apară un simulacru de transfer, având baze eminamente economice, Nemira devenind purtătorul de stindard pentru relansarea Almanahului şi CPSF. Conţinutul acestora nu face decât să confirme cele afirmate mai devreme. Baza textelor fiind vechea generaţie de autori, cei care au fost prezenţi la prima ediţie a Almanahului, dar prea puţini prolifici în interludiu.
Pe scurt: Almanahul Anticipaţia în noua ediţie a selectat numele cunoscute Marian Truţă, Dănuţ Ungureanu, etc. Florin Pîtea n-a avut loc. De ce? Pentru că reprezenta noua generaţie. Ceea ce confirmă faptul că vechea generaţie de lideri şi editori controlează piaţa. Ceea ce confirmă că lor le datorăm lipsa de pe piaţă a noilor autori şi absenţa tinerei generaţii de la masa SF-ului. Unde sunt cei de 20, 30, 40 de ani? Voi sunteţi. E rândul vostru. Haideţi repede că trece şi timpul ăsta.
Vorbeam de desenatori şi graficieni. De BD şi coperţi. De artişti izolaţi de neglijenţa supărătoare a autocraţilor SF-ului românesc. E nevoie de o mai mare colaborare între domeniile conexe literaturii în general şi SF-ului în particular. Nu vorbesc doar ca să mă aflu în treabă. Editurile de pe la noi preferă să să-i folosească pe români plătindu-i mizerabil şi apoi apelează la străini, pentru că românii pleacă. Pe când românii or să aibă respect pentru munca conaţionalilor?
Nu ştiu. Aş vrea să văd tineri scriitori cum debutează în paginile acestei reviste şi îşi iau zborul. Nu le cer decât un autograf. Aş vrea să văd că veniţi în număr atât de mare încât să mă doară capul de la atât de mult citit. Aş vrea să ştiu că suntem destui ca să facem o revistă de succes iar în 2013 să scoatem şi ediţia tipărită.
Vă aşteptăm! Vă mulţumim!
La multe împliniri şi pagini scrise!
Eugen Ştefan Lenghel s-a născut pe 10 ianuarie 1966 în Bucureşti. A urmat cursurile liceale la CNSS – „Nicolae Bălcescu” din Bucureşti. Este absolvent al Facultăţii de Cibernetică din Bucureşti şi consultant IT cu experienţă practică de peste 25 de ani.
Prima remarcă pozitivă în SF a primit-o în 1984 de la Adrian Rogoz. În 1986 a frecventat Cenaclul studenţesc „Solaris” unde i-a întâlnit pe Dănuţ Ungureanu, Mihail Grămescu şi C.T. Popescu, fiind ales preşedintele cenaclului în 1988-1989. Prima sa proză SF publicată a apărut în Almanahul „Anticipaţia 1989”. Următoarea apariţie a fost volumul 6 al colecţiei „Clubul SF”, din 1991.
După o lungă întrerupere a revenit la scris în 2010, participând la şedinţele ProspectArt şi devenind membru al SRSFF. A înfiinţat şi a condus redacţia Revistei SRSFF din 2011 până în octombrie 2012, când s-a retras din SRSFF. Din noiembrie 2012 este redactor şef al revistei Gazeta SF. A contribuit cu proză şi articole la revistele SRSFF, Nautilus şi Gazeta SF. Este membru al cenaclului WolfPack.
Blogul personal: http://lenghel.net
16 comments
George Sauciuc says:
dec. 22, 2012
Domnilor toate comentariile din acest articol au fost șterse. Cine dorește o copie a lor este rugat să-mi trimită un mesaj, cu declarație de la notar că nu le va folosi pentru un război personal.
Aceasta este o decizie personală şi vă rog să mă scuzați pentru eventualele senzații de disconfort create.
Este pentru prima dată când acționez în acest mod şi chiar împotriva concepțiilor mele. De asemenea, VA FI ȘTERS ORICE COMENTARIU CARE NU ARE LEGĂTURĂ CU TEXTUL COMENTAT, şi se aplică la toate articolele.
Regret acest lucru, mă strânge inima şi vă rog să nu interpretați în nici un mod. Eventualele reproșuri vă rog să le faceți în caseta CONTACT.
catalin b.-g. says:
dec. 22, 2012
Inainte sa spun redactiei si cititorilor Gazetei SF ca le doresc sarbatori fericite – s.f!, ce coincidenta! – as vrea sa pun o intrebare ca de om plecat peste mari si tari: da’ din ce se luara, taica? ca io citii editorialul si nu vazui nimic si pe nimeni de luat de par, de piept, de prost?! mai mult, dupa sincopa din vara, g-sf-ul – a nu se confunda cu j-sf-ul, sa zic g-sf-a, deci -, arata mai bine, se vad eforturi de imbunatatire, parca a crescut numarul de fictiuni, rubricile au etichete mai potrivite continutului… tare curios sunt sa inteleg de ce este atacat g-sf-a, noul ei redactor sef si cine o mai fi atacat. sa vezi ca poate fi o reactie la hegemonie?! lol. adica „lots of love”, nu-i asa? si S.F.! S.F. la toti!
Eugen Lenghel says:
dec. 23, 2012
Multumim Catălin! Sărbători Fericite și vouă!
Radu Romaniuc says:
dec. 23, 2012
@Catalin B.-G.
Pot eu să-ți explic de ce e articolul jignitor și nechibzuit.
O dată pentru că, în loc de a-și vedea de propria Gazetă, articolul se apucă să anuleze și să banalizeze realizările altor editori. Ți se pare OK să scrii despre colegii de breaslă că aportul lor la creație este nul?
Apoi, pune în cârca acelorași colegi de breaslă faptul că industria sf-ului, înfloritoare în alte părți, la noi a colapsat. Cu toate că există răspunsuri raționale (că sf-ul e un produs de nișă, care nu poate fi susținut de o masă mică de consumatori, cum e masa consumatorilor din România, în vreme ce publicul consumator de engleză e uriaș, drpet urmare poate susține cu succes o nișă ca sf-ul, sau nișe chiar mai înguste de piață), autorul articolului de mai sus preferă să arunce vina pe proprii colegi. Asta denotă multe, dar în nici un caz un discurs echidistant.
În al treilea rând, nu există nici un argument obiectiv pentru vreuna dintre afirmațiile făcute în articol. E creată imaginea unei conspirații care nu lasă tinerii scriitori să-și ia zborul, adică cei din publicistica sf sunt ca o mafie, iar tinerii scriitori victimele date deoparte în favoarea rechinilor bătrâni. Cred că e de înțeles, în condițiile astea, de ce s-a supărat lumea. Ideile nesusținute, neargumentate, sunt numite „gratite,” nu? Ei, articolul ăsta a reușit să atace, gratuit, o bună parte din fandom.
ALL IN A DAY’S WORK. GG.
Ben Ami says:
dec. 23, 2012
iar comentariile nu au facut decat sa exemplifice toate astea… punct cu punct. si chiar in plus! cu copy/paste-uri si promisiuni de poze cu urmatoarea ocazie. pentru a marca discursurile duale ale celor care-si inchipuie ca fandomul romanesc e format dintr-o mana de smecheri si un rest de fraieri.
(asta pentru a marca o parere si din cealalta tabara, sper ca nu te supara, Radule!)
Ben Ami says:
dec. 23, 2012
oricum, cbg-ul intrebase la misto, da’ asa, ca sa nu ramana gol la discursurile celeilalte „parti”, cred ca ai inteles. 🙂
Eugen Lenghel says:
dec. 23, 2012
Dragă Radu, nu știu ce ai citit acolo, dar nu am zis că aportul editorilor la creație e nul; Dacă un anume editor te indeamna sa crezi asta, super. Dar eu ma refer la unii care sunt DOAR buni editori DAR aportul lor la creatie este nul. Nu m-am referit la acea persoană. Dacă cineva se auto include in acea categorie, fara ca eu să știu și fără ca semantic, să respecte criteriile, a cui e vina? Rogu-te citeste cu bunăvointa articolul, pentru ca nu a fost scris cu rautate.
Radu Romaniuc says:
dec. 23, 2012
Eu exact la acest tip de ambiguitate mă refer. „Unii care sunt, un anume editor, acea persoană,” toate aceste exprimări vagi și nesusținute. Care sunt acei unii, și în ce fel au un aport nul la creație, la creația cui anume? Ce aport ar trebui să aibă? Nu poți să arunci cu vorbe pur și simplu și apoi să-ți tragi cititorii de urechi pentru că nu au înțeles ei exact ce ai vrut tu să zici.
Ben Ami says:
dec. 23, 2012
extrem de corect.
de aceea in comentariile la text au fost oferite exemple. pe curat!
Bear says:
dec. 23, 2012
„De ce am recunoaşte ca autorităţi în materie pe cei care sunt doar buni editori, sau buni organizatori, sau buni oratori, atâta vreme cât aportul lor la creaţie este nul?” (Eugen Lenghel – Vise la gura dodinului atomic).
Intr-adevar, n-ai zis ca aportul editorilor la creatie e nul. Nici macar pentru o clipa n-ai spus-o. Mi s-a nazarit doar. mi cer mii de scuze.
Eugen Lenghel says:
dec. 23, 2012
Poate, într-un fel ai dreptate, dar ce spui tu seamănă cu un proces de intenție. Ca și cum ar trebui să vorbim cu toții doar despre flori și cerul liber, ca nu cumva să greșim. De ce ar trebui totul interpretat într-o cheie negativă deși e clar că nu așa a fost scris? De ce nu putem fi optimiști? Înțelegi unde bat?
E pe undeva o limitare a libertății de expresie care ne împiedică să spunem lucrurilor pe nume de teamă de a nu jigni, chiar dacă nu asta a fost intenția. Cineva trebuie să se aricească la fiecare exprimare care poate face aluzie la persoana respectivului.
Crede-mă, am lucruri mai bune de făcut. Iar pe de altă parte, adevărul este foarte evident: cultura suferă și noi ne pierdem timpul la modul kafkian.
Radu Romaniuc says:
dec. 23, 2012
Eu nu vreau să spun că toate editorialele trebuie să fie despre flori și cer, ci că scrierea unui editorial implică ceva responsabilitate cu ideile susținute acolo. John W. Campbell, de exemplu, avea obiceiul de a discuta toate ideile cu redacția înainte de a scrie editorialul. Astfel știa potențialele interpretări și contraargumente și putea scrie materialul în cunoștință de cauză.
Nu mi se pare un exemplu fericit, în contextul cultivării tinerilor ca program, să îți asumi postura de editorialist, iar apoi să spui că ai lucruri mai bune de făcut decât să-ți susții propriile afirmații. Nu mi se pare un exemplu fericit nici să-ți asumi postura de scriitor, și apoi să dai vina pe cititori că nu sunt în stare să fie optimiști și să interpreteze cu bună-voință ce ai scos tu, din capul tău, cu vorbele tale. Și ai publicat.
„adevărul este foarte evident: cultura suferă și noi ne pierdem timpul la modul kafkian.”
Din ce e evident adevărul ăsta, că eu cred că sunt în alt film complet. Cultura cui suferă? Cine sunteți voi, oamenii care-și pierd timpul? Cum adică la modul kafkina? La modul kafkian din Colonia Penala, sau din Procesul?
Numai mie mi se par obositoare enunțurile astea vagi despre unii, care fac lucruri la anumite moduri?
În ce privește problema că „Cineva trebuie să se aricească la fiecare exprimare care poate face aluzie la persoana respectivului.” Am eu o rezolvare. Evită exprimările care pot face aluzie la diverse persoane! Exprimarea directă face editorialul sănătos.
Uite, părerea mea e că piața de sf e mică la noi, și e foarte greu să finanțezi și să susții financiar o afacere bazată pe asta, în care condiții orice traducere sau carte românească apărută e o mică minune. Iar tinerii scriitori au o mulțime de posibilități să publice, să-ți vândă cărțile, așa cum și fac. Deci poți scrie un articol optimist, dacă vrei neapărat, unde să dai drept exemple scriitori ca Ioana Vișan, care are câteva cărți publicate independent pe Amazon, sau Andrei Buzdugan care are cărți publicate la edituri mainstream, și să le explici tinerilor ce etape trebuiesc depășite și cum. Tu ai scris un articol în care „unii” nu fac, și „alții” nu se ocupă, și cultura suferă. Dar trebuie să-l citim noi optimist. Să zicem că am eu problema asta mentală, nu pot fi optimist. Care e interpretarea care-mi scapă, ce susține articolul? Serios.
Eugen Lenghel says:
dec. 23, 2012
Dragă Radu, impresia mea este ca abordezi problema dintr-un punct de vedere subiectiv si partinic. Jucându-ne cu comentariile si intepretându-le fragmentar, pentru că nu-i așa, comunicatia de acest gen este incompletă, nu facem decât să creștem problema într-un mod nejustificat. Te-aș ruga de aceea să ducem discuția în particular, ca mai apoi daca ajungem la o concluzie să fim liberi să ne-o exprimam. Dacă tot ce facem este să ne agățăm reciproc de întorsăturile de frază ale oponentului, pentru a demonstra o opinie preconcepută, nu vom ajunge la un rezultat vizibil. Ne vom încrâncena fiecare pe baricada sa, ducând mai departe adevăruri parțiale.
Cum este jocul online? Cine zice primul despre celalalt că este fantezist și arogant are dreptate? Crede-ma, eu nu am jignit pe nimeni, nici chiar ipotetic asa cum sustii, dar eu am fost. Direct si fara echivoc.
Radu Romaniuc says:
dec. 23, 2012
Deci, nici bună-voință n-am, reprezint ideologia altora și sunt, culmea, subiectiv. Ah, și am preconcepții.
Ei, îmi pare rău că ai fost jignit direct și fără echivoc. Ți s-a întâmplat la fel ca și mie, ai comentat un articol și ți s-a răspuns cu caracterizări ale propriei persoane? Nasol sentiment, nu?
Mie nu mi se pare că discuția asta merită dusă „în particular,” ce o însemna și asta. Cred că trebuie să se oprească aici.
Ben Ami says:
dec. 23, 2012
putine lucruri se inteleg din prima. e greu pana cand fiecare intra pe lungimea de unda a mesagerului. trebuie sa mai si vrea, oricata grija are cel care prezinta un punct de vedere. iar generalizarile n-au facut bine niciodata la ficatzii cuiva. mereu cineva a avut probleme sa digere si toxinele din carnea macra, ingerata pentru ca arata bine – sa zicem. toxine existente – poate! – sau doar inchipuite.
si dau un exemplu personal, pentru ca asa e bine, sa te iei mai intai pe tine in vizor, si abia apoi, daca e cazul, daca sistemul digestiv al vreunei „tinte” stii ca tine la ideile tale, eventual in dumicati mai mici – pentru ca ai si tu grija cum livrezi potolul – sa-i dai de dulce, de amar sau de sarat. cu masura, desigur!
prin urmare, daca se trezeste careva sa zica ca l-a „produs” pe Ben Ami (am zis ca luam cazul meu) si uita sa-l intrebe… diverse (ca Ben Ami o sa-ti raspunda bucuros!), sau sa dea un search pe google, ori macar sa intrebe in stanga sau in dreapta, nu trebuie sa se mire cand i se vor livra seturi de linkuri care demonstreaza ca SF-ul este unul dintre hobbyurile sale, nicidecum locul din care-si cumpara painea cu salam, salata de morcovi sau sucul chimizat. pentru ca Ben Ami o sa-ti arate 226 de mii de vizualizari si peste 3200 de comentarii, la Proiectul lui Ben Ami de pe computergames, cu care Realitatea l-a dat pe sticla, si linkul o sa i-l gasesti in facebook, sau daca dai o cautare cu „proiectul pentru copiii saraci” chiar pe youtube. o sa mai gasesti jocul de Travian in care este inca singurul detinator roman de record mondial, cauza datorita careia s-a schimbat softul jocului, si l-au premiat si nemtii, pentru ca a avut dibacia sa-i gaseasca o „limita”, adica o comunitate de peste 50.000 de oameni – si aici am luat in considerare doar romanii. o sa mai gasesti trackerul iplay unde iarasi e detinator de record mondial, cu un torent de 436 de GB, si de el stiu ceva peste 62.000 de oameni, pentru ca are si recordurile la „thanks”, comentarii, si mai are si un thread cu povestiri SF, mai sticky de felul lui. o sa gasesti comunitatea atletilor veterani, unde a avut bulanul sa se integreze dupa ce a luat cateva medalii la campionatele nationale… si astea-s doar cateva dintre locurile unde Ben Ami a fost „produs” in atatea vizualizari, si like-uri, si comentarii, cate – daca te apuci acum sa numeri, da’ chiar acum! – nu gasesti in tot fandomul, adunate, la toti componentii lui.
sau e doar o alta exagerare – daca nu te apuci serios sa numeri!
si toate acestea, culmea, din pura intamplare. pentru ca asa a fost sa fie, nu pentru ca vrea cineva sa-l adjudece la vreo sedinta secreta a „maestrilor papusari”!
prin urmare… cine crede ca stergand ceea ce scrie Ben Ami dintr-un loc (dintr-un motiv mai rau sau mai bun intentionat) impiedica nu stiu ce apocalipsa (de ras, de plans, de ura fata de aproape, de lene, de uitare, de transa mistica, etc) se autoiluzioneaza. cine vrea sa-i citeasca parerile, daca ii e lene sa-l intrebe, ii e sila sa-i vorbeasca, ii e jena sa interactioneze… ii poate cauta parerile imprastiate te miri unde, pe netul asta mare si bun. care nu permite niciunui d-zeu de areal sa se bucure de exclusivitatea… a indiferent ce informatie, parere, comentariu, stire, barfa. de exclusivitate se bucura doar ignorantii in anii in care traim. si tot ei se autoiluzioneaza ca-s serifi peste parcele virtuale – fabricate din start sa poata fi accesate de toata lumea (pentru ca altfel nu se mai inventau nici proxy-urile, de ex).
am mai zis-o si n-o sa obosesc sa repet – indivizii sunt fire de nisip, doar organizatiile pot influenta, la un moment dat, o anumita portiune, pe un anumit specific, al unei anumite plaje de asteptari care are un anumit public. si asta doar daca isi pun mintea la contributie IMPREUNA.
nici un lider n-a inventat, nu inventeaza si nici nu va inventa vreodata un val. doar il va astepta, il va simti, si cand se va forma isi va lua surful, isi va folosi abilitatile iesite din comun, si se va urca pe coama lui. de unde va putea cuprinde lumea!