M-am gândit că un articol la Gazetă ar fi foarte potrivit pentru a împărtăși experiența unor evenimente legate de cărți la care am luat parte în ultima lună. E drept că două dintre ele au fost dedicate celor polițiste, însă nu despre împărțirea pe genuri și subgenuri voiam să scriu, ci despre implicarea și atitudinea autorilor față de publicul interesat. De la o vreme, se pare că apropierea de cititor contează mai mult decât înainte, pe vremea când autorul era doar o prezență fantomatică, un nume pe o copertă într-o librărie din centru. Nu prea știa multă lume unde trăiește, cum scrie, dacă bea sau nu vreo licoare anume pentru inspirație, sau pe unde-și face concediile. Astfel, era plasat într-un turn de fildeș, cumpărătorii cărților imaginându-și că avea o suită de servitori meniți să-i aducă papucii la pat, tăvile cu cafele și șerbet turcesc, să-i îndosarieze foile tipărite…

În zilele noastre, când rețelele sociale și viteza internetului ne oferă o deschidere extraordinară, mitul autorului ascuns de ochii lumii tinde să se destrame. Oricine îi este în lista de prieteni sau urmăritori poate vedea imagini din vacanță, poate afla ce gusturi are în materie de înghețată sau vinuri pentru stimularea inspirației, ba chiar poate veni cu idei în legătură cu intriga / tema viitorului volum. O fi bine, o fi rău… Oricum e un pas înainte spre atragerea omului cu condei cât mai aproape de cei ce investesc în el. Iar răspunsul autorului, indiferent de genul practicat, vine, în majoritatea cazurilor, în întâmpinarea dorințelor publicului. Dincolo de strategiile de promovare și marketing, dialogul cu omul dispus să cumpere o poveste nu poate fi decât benefic ambelor părți. Dar asta ține și de gusturi personale, de principii, de experiențe anterioare, etc…

Newcastle Noir, 2019: Alături de Anamaria Ionescu și Bogdan Hrib am participat la festivalul britanic de literatură polițistă, susținând panelul „De la BalkaNoir la Romania Noir”. În calitate de deschizători de drumuri pentru confrații din Europa de Est, am fost extrem de plăcut impresionați de audiența numeroasă, având în vedere că participarea la un panel costa 4 lire. Așa că am vorbit cât de bine ne-am priceput despre noi, despre cărțile noastre, așteptând oarecum cu inima strânsă momentul întrebărilor din public. Numai că ele n-au întârziat să apară, s-au referit atât la noi, ca autori, cât și la scrierile de gen românești, obligându-ne să oferim o imagine clară, reală, a fenomenului scrisului-comerțului de carte.

De surprize am avut parte la sesiunea de autografe pentru că, da, englezii au cumpărat cărțile noastre, am stat de vorbă, am primit întrebări despre „Carul cu bere” și despre Caragiale, ba chiar Anamaria era ținută la curent, de câte ori ne întâlneam, de un domn care citea varianta engleză a „Zodiacului”, despre evoluția lecturii.

Evident că noi am mers acolo să vedem și cum se face la alții, cum arată, cum vorbesc autorii ale căror imagini le legam doar de un nume și o fotografie, eventual de un filmuleț de prezentare pe pagina festivalului. Și am descoperit oameni absolut obișnuiți, unii dintre ei scriitori profesioniști, trăitori doar din drepturi de autor sau de traducere, oameni care n-au dat înapoi de la a ne împărtăși experiențe personale ori evenimente din familie, tabieturi legate de activitatea de creație și multe altele. S-au legat prietenii, s-au schimbat cărți de vizită, s-au făcut planuri.

East European Comic Con 2019: Dacă anul trecut am mers pe Aleea Artiștilor cu Lucian Dragoș Bogdan și cărțile noastre, anul acesta ni s-a alăturat Daniel Timariu. Poate părea ciudată prezența noastră la un festival dedicat fanilor ficțiunii speculative, așa că n-am avut altceva de făcut decât să suplinim cu vorbele noastre absența elementelor vizuale de care beneficiau ceilalți artiști. Am început iar cu povestea „Suntem trei autori români în viață…”, am continuat cu „Avem cărți SF, fantasy, romance, polițiste…” și tot așa, pe parcursul celor două zile și jumătate. N-am încercat să abordăm oamenii care treceau grăbiți cu privirea peste cărți încercând să evite un contact direct, ba chiar am înghițit vreo două replici de genul: „Hai să trecem mai repede de ăștia cu cărți”. Cum spuneam într-un articol de-acum ceva timp: „La târg, ca la târg, nene Iancule…”

Ceea ce ne-a rămas la inimiă, însă, e bucuria cu care oamenii ne-au ascultat vorbind despre cărțile noastre, ne-au pus întrebări, au vrut să știe de unde pot fi achiziționate, în caz că vor vrea și alte titluri, entuziasmul cu care au cerut dedicații sau au făcut fotografii. Iar toate astea au lăsat undeva în umbra replica spusă în șoaptă, cu uimire: „Nu știam că există autori români în viață…” Există: în carne, oase, minte și inspirație, și nimic nu-i face mai fericiți decât să vorbească despre poveștile imaginate.

Misterele Bucureștiului, ediția I, 2019: Organizat de Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Quais du Polar/Lyon, Institutul Francez din România și Teatrul Dramaturgilor Români, festivalul a reunit autori, editori și traducători atât români cât și francezi. Am participat, în prima zi, la o masă rotundă alături de Anamaria Ionescu, domnul George Arion și Oana Stoica-Mujea, pe tema romanului polițist românesc. Moderatorul, domnul Caius Dobrescu, a adresat întrebări generale, dar și personalizate, în funcție de temele abordate de fiecare invitat.

Cum spuneam la începutul acestui articol, nu contează cărui gen aparține cartea semnată de autorul român contemporan, probabil e nevoie de o altă strategie a autorităților, a organizatorilor de evenimente, a editurilor, pentru a atrage un număr cât mai mare de cititori alături de volumul tipărit. Promisiunea unei tombole, prețul scăzut de la târguri, ofertele speciale gen 2+1 nu sunt decât succese pe termen scurt, un plus de imagine sau capital insignifiant pentru cariera unui autor sau activitatea economică a editurii.

Și, cum mulți dintre noi l-am invidiat pe Lucian pentru participarea unui număr important de fani din provincie la lansare cărții polițiste scrise împreună cu Jacky Schwartzmann, poate răspunsurile sunt la ei. La oamenii aceia care vin câteva zeci de kilometri ca să cumpere o carte și să facă o poză cu autorul preferat. Cei care organizează lansări de carte în propriile orașe și promovează evenimentele pe rețelele sociale cu bani din propriul buzunar. Poate aceștia sunt primii pași, mici dar importanți, în schimbarea ideii despre omul de dincolo de copertă.

Așa cum e posibil ca transparența să fie asigurată de atitudinea și dispoziția scriitorului de a se dedica trup și suflet unui proiect, de a deveni, împreună cu cartea, un produs vandabil și căutat. Iar cel mai recent exemplu e cel al autoarei franceze Johana Gustawsson, care a lansat sâmbătă, în cadrul „Misterelor Bucureștiului”, varianta în română a thrillerului „Block 46”. Înainte de asta, participase joi la festivalul „Axis Libri” din Galați, vineri la târgul de carte „Alba Transilvana” din Alba Iulia și, tot sâmbătă, la lansarea de la „Librarium TNB”. S-a prezentat de fiecare dată în fața publicului cu zâmbetul pe buze, a spus povestea din spatele poveștii, a răspuns întrebărilor legate de carte sau de circumstanțele apariției acesteia, a dat autografe, a făcut fotografii și părea dispusă să mai viziteze încă vreo sută de orașe.

Poate asta e atitudinea potrivită de autor profesionist, statut pe care ni-l dorim cu toții, dar găsim uneori portițe de scăpare sau motive pentru a ne justifica absența la un eveniment, indisponiblitatea de a ieși din zona de confort.

Și, ca să mă întorc la introducerea acestui text, poate așa vom ajunge într-o zi să trăim într-un turn de fildeș, cu suita de servitori gata să ne care tăvile cu cafele și șerbet turcesc.