O briză ușoară, dulceag-fierbinte, mișca ușor valurile mării nesfârșite de iarbă galbenă, unduiri sprijinite în depărtări de cerul nemișcat, pustiu de nori.
Ici-colo, mareea uscată vârtejea tăcut, roind fără foșnet în jurul morților. Uscați de soarele dogoritor, mici oaze împrăștiate, tăcând, unii în rusă, alții în germană sau română. Vorbeau pentru ei ciorile clocotind de viață din crângul din spate, de dincolo de cimitir, și corbii mai curajoși ce se așezaseră, lipsiți de respect față de modernitatea omenirii, pe tunul răsturnat pe-o parte.
El tăcea, așezat pe una dintre pietrele funerare din micuțul țintirim în care poposise. Era cercetaș, poate sovietic, din străfundurile stepei, poate țăran din Bucovina, poate muncitor de la Hamburg. Nu mai conta. Era singur aici, și poate nici nu exista, poate era doar o reflecție a liniștii de după luptă, sau o umbră care să înfurie viața din verzișul crângului.
Cel puțin așa simțea, departe de toate oștile si de toți oamenii, aici, doar el, printre morți.
Piatra mormântului era călduță și jilavă și nu putea ști cine se odihnea sub ea și de când, căci nu cunoștea alfabetul evreiesc. Poate că fusese vreun înțelept care știa misterul voinței Domnului, sau poate vreun războinic străvechi, sau poate doar vreun copil din satul care încă mai fumega în apropiere, gol și tăcut precum ierburile din jur. Erau morți cu toții, cei de sub pământ și cei de deasupra, și vii erau doar el și cu drăcușorul fumuriu ce-și zgribulea aripile pe o piatră învecinată. Viu încă, dar bolnav și trist și tremurând în ciuda dogorii.
Nu era nevoie să-și vorbească. Știa ce simte dracul cătrănit. De veacuri păzea cimitirul prăfuit, ieșind noaptea să ciripească la lună de pe câte un mormânt mai mare, să-și amestece glasul lui de drac evreiesc cu cel al dracilor catolici sau ortodocși de dincolo de orizont și să adore împreună eternitatea morții. În nopțile bogate, de după înmormântări, înhăța sufletul ce ieșea înfrigurat și zăpăcit și-l smotocea puțin în joacă înainte să-l arunce spre stele, dacă fusese un om bun, sau îl înfuleca hămesit, cu înghițituri hulpave, dacă fusese un om rău. Și apoi se lăuda cu lătrături răgușite către ceilalți drăculeți și ei îl invidiau sau se lăudau la rândul lor, dacă fusese și la ei o noapte bună. Și totul era la fel, clar și curat, de sute și mii de ani, și așezarea lumii era dreaptă si sănătoasă.
Dar nu acum. Acum nu mai ieșea noaptea în țintirim, căci nu mai erau săteni care să fie îngropați cum se cuvine și-apoi să se strecoare înfricoșați de pe sub pietre. Fuseseră toți împușcați sau arși la grămadă și muriseră fără ungerea glasului de rabin și nu mai ieșiseră deloc din groapa comună, ci se muiaseră acolo și se amestecaseră într-un nămol difuz de suferință și amărăciune și nu mai puteau fi aruncați spre stele.
Iar ceilalți, veneticii, mureau ziua, urlând sau plângând sau neștiind măcar că au apucat sa moară și nu mai luptă cu dușmanii, ci zac în soare împreună. Ei încă ieșeau noaptea să mormăie și să freamăte-n lumina lunii, dar erau întunecați și spurcați de un mare Rău, și cei ce veneau de la Apus, și cei ce veneau de la Răsărit. Erau otrăvitori, iar drăcușorul de aici și drăcușorii din toată țara stepei și din tărâmurile de dincolo de cer se îngrețoșau de urâțenia lor și nu mai ieșeau noaptea, ci doar ziua, când morții noi erau tăcuți și uscați. Și, îngrețoșați si triști, dracii boleau și se stingeau încet. În curând urma să nu mai fie pe lume drăcușori care să arunce cu suflete spre stele, sau să le înghită pe cele spurcate, ci urma să rămână doar noaptea și frigul și Marea și Noua Întunecime. Iar lumea veche se va stinge și va apărea omul nou și strâmb și mizeria sufletelor se va scurge și se va îmbiba, pentru totdeauna, în glie…
Cercetașul, cu rădăcinile inimii prea îndulcite la lumea veche, oftă și apăsă trist pe trăgaci. Ciorile zburară peste stepă, departe…
20 comments
Catalin Lupu says:
feb. 1, 2015
Salut! Ideea textului mi s-a părut foarte bună, finalul la fel. Totuși, mi-ar fi plăcut să citesc mai mult, consider că ar trebui să dezvolți – textul are un mare potențial: omul zilelor noastre versus omul trecutului legat de natură și misticism, omul zilelor noastre ce lasă fără job orice demon bine-intenționat,etc.
Toate cele bune!
Miloș Dumbraci says:
feb. 1, 2015
Mulțumesc, Cătălin, pentru apreciere și sfat.
O să mă gândesc la o modalitate de extindere a ”sâmburelui” din această schiță, dar asta ar implica o schimbare de stil, de la cel liric abordat aici, la unul narativ, cu dialog și acțiune, iar impactul emoțional nu ar mai fi la fel de puternic. Aș putea păstra contradicția dintre omul mistic și omul modern, dar nu aș mai putea transmite ”concentrat” și sentimentul de amar și de ”de fotografie a clipei”.
O să mă gândesc însă la o ”traducere” în registru narativ, promit, și am deja o idee de pornire, tot cu WW2! 🙂
Miloș Dumbraci says:
feb. 6, 2015
am scris o nouă povestire, mai mare și mai narativă, tot pe tema contradicției omul modern- omul naturii. Probabil o să apară tot aici, și dacă o să placă, aceea are potențial de transformat într-o serie sau chiar un roman (cea de față nu are, e doar o fotografie mentală).
Îți mulțumesc pentru impuls!
Lucian-Dragoş Bogdan says:
feb. 7, 2015
O povestire insolită, interesantă atât prin tema aleasă cât şi a abordării folosite.
Miloș Dumbraci says:
feb. 7, 2015
mulțumesc pentru apreciere, opiniile sunt foarte importante pentru mine, fiind vorba de un debut.
Cătălin Lupu says:
feb. 7, 2015
Si eu iti multumesc ca ai luat in considerare părerea mea 🙂 astept sa citesc următoarea ta povestire deoarece subiectul este unul atrăgător, subiect pe care nici eu nu il voi ocoli in scrierile mele in viitor. Mult succes!
Miloș Dumbraci says:
apr. 2, 2015
pe lângă opinia lui Assasin CG, alte 2 păreri critice despre povestire, una caldă și una rece:
http://www.helionsf.eu/pe-scurt-pe-sarite-schite/
http://revistanautilus.ro/radar/radar-40/
Tavi says:
feb. 1, 2016
Mi se pare riscanta intrarea cu povestirea in aceasta zona, a credintei, care ar trebui sa fie sfanta…Libertatea este cea mai mare constrangere, cum spunea un ganditor.
Tavi says:
feb. 1, 2016
Sincer, nu cred ca ati studiat taramul credintei atat de mult, incat sa va permiteti sa transpuneti totul intr-o parere personala si povestire, care sa transmita si un mesaj. Oricum, jubilarea frontierelor in taramul credintei, mi se pare un act suicidal, de slava desrta, daca nu are in spate un studiu serios al domeniului. Pur si simplu, exista domenii, in care NU E PERMIS SA TE JOCI. Sau poti sa te joci, ca totul e permis, dar riscurile sunt incalculabile, mai ales ca vorbim de lucruri sfinte, de modele. Pe care ne permitem sa le persiflam….
alexandru lamba says:
feb. 4, 2016
Stimate domn,
Cu adevărat periculoase sunt atitudinile asemănătoare celei pe care o afișați dumneavoastră, afirmațiile de genul „NU E PERMIS SA TE JOCI” și tabuizarea unor teme de interes general. Câtă vreme vom continua să urlăm „Blasfemie!” către oricine vehiculează idei care ni le contrazic pe-ale noastre, având la îndemână o argumentație strict religioasă, întoarcerea în evul mediu e garantată. Asta vă doriți? Eu unul nu…
John Dobro says:
feb. 4, 2016
Gazeta SF este o revista de Science fiction & fantasy, nicidecum una cu tematica religioasa sau ezoterica. Sa respectam acest loc asa cum este si „sa nu fim mai catolici decat papa! No offense!
Marcel Gherman says:
feb. 4, 2016
Pe de alta parte, nu cred ca e bine sa se sara in capul oricarui cititor care scrie un comentariu negativ. Tocmai asta se cheama pluralism. Domnul Tavi s-a exprimat intr-un limbaj pertinent. As vrea sa amintesc ca SFul si fantasy-ul, si implicit revista Gazeta SF, nu sunt teritoriul exclusiv al political correctness-ului si marxismului cultural. Temele religioase sunt frecvent intalnite in marile opere SF. Nu vi se pare incorect ca, in numele pluralismului, sa fie considerate drept criminale precepte precum sa nu furi, sa nu minti, sa nu ucizi care au stat la baza civilizatiei? Cu ce ar putea fi ele inlocuite? Oare cum poti sa-l numesti pe Isus Cristos un protofascist pentru ca a spus „iubeste-ti aproapele”? Nu vi se pare degradant sa arunci intreaga traditie spirituala a umanitatii la urna de gunoi? Sa demolezi biserici, sau sa le transformi in closete ca pe timpul sovietic? Intr-o socetate civilizata mi s-ar parea normal ca ateistii sa coexiste cu credinciosii de toate confesiunile, de la ortodocsi, catolici si protestanti, pana la adeptii cultelor voodoo si wikka si cu persoanele de toate orientarile politice, si sa se tolereze reciproc. Iar in SF cred ca este loc si pentru Asimov si pentru Frank Hernert.
Florin Giurca says:
feb. 4, 2016
Povestirea asta fantastică despre cimitire și drăcușori bolnavi și uscați nu a intrat absolut deloc în zona credinței, cum de altfel nici măcar romanul Dune, care e despre nașterea unui fel de zeu, nu a intrat. Un text de ficțiune nu are cum să atenteze la credință, câtă vreme credința se bazează pe lecturi din cărțile sfinte și pe mersul la biserică.
Blasfemie? dacă e să strigăm blasfemie, atunci putem striga la orice sughiț al vecinului de scară fără batistă la gură. În atingere cu cele sfinte, fiecare autor se întinde cât îl țin curajul și credința. Marja de siguranță este însă extrem de elastică și subiectivă, și ceea ce pentru unul poate să fie blasfemie, pentru altul este inofensiv – și invers. Cum însă „tot ce nu este din credință se va osândi” (sf. Pavel), cititorul avizat ar trebui să știe când să-și ferească privirea, și asta fără a leza nici el credința celorlalți, căci spațiul acesta nu este al ideilor religioase.
Lucian-Dragoş Bogdan says:
feb. 5, 2016
Sper doar să nu ajungem ca – în numele „corectitudinii politice” – să facem ca la emisiunile televizate şi să ne trezim la începutul fiecărui text cu fraze de genul „această povestire conţine idei care pot ofensa persoanele credincioase”, sau „povestire interzisă copiilor sub 16 ani – povestirea conţine scene de violenţă fizică şi de limbaj, exprimări licenţioase, nuditate, etc.” Bineînţeles, totul asezonat cu un CNL constituit pe modelul CNA-ului.
Deşi… tare mă tem că spre asta ne îndreptăm. Uite o idee de povestire. 😀
Miloș Dumbraci says:
feb. 5, 2016
Le mulțumesc lui Alex, John, Florin și Lucian pentru că au luat apărarea nu unui scriitor, ci dreptului la imaginație.
D-lui Gherman nici nu-i mulțumesc, nici nu-l contrazic, întrucât comentariul său nu are legătură cu povestirea în sine și deci este în altă dezbatere, care-și are locul pe alte site-uri, nu o revistă literară. Oricum, când prietenii mei vor afla că am fost acuzat de marxism și prea mult p.c. se vor amuza 6 luni de acum încolo.
D-lui Tavi nu am ce să-i transmit, decât faptul că interpelarea sa m-a întristat, iar capacitatea de a judeca/stabili ce este păcătos sau nu îi aparține doar lui Dumnezeu, nu omului, astfel că se află în erezie. Asta am înțeles eu la cursurile de Dogmatică pe când eram student la Teologie, unde da, chiar am studiat tărâmul credinței, la nivel universitar.
Mulțumesc în avans oricui va mai simți nevoia să apere dreptul la imaginație și îi rog să nu o facă prin comentarii aici, pentru a nu extinde o dezbatere ce nu își are locul într-o revistă de ficțiune. Pe cei din tabăra cealaltă nu-i rog nimic, oricum nu ascultă.